Recesiunea din 2012 s-a terminat înainte de a putea fi măsurată

Recesiunea din 2012 s-a terminat înainte de a putea fi măsurată

Din cauza decalajului datelor, presupusa "recesiune tehnică" s-a terminat înainte de-a putea fi măsurată.

Cele două trimestre de scădere PIB, care "marchează intrarea în recesiune" au fost anunţate până acum de trei personaje publice notabile: Consilierul BNR Adrian Vasilescu, Ministrul de Finanţe, Bogdan Drăgoi, şi liderul Opoziţiei, Victor Ponta. Primele date oficiale despre PIB în trimestrul I vor fi publicate abia pe 15 mai, însă consensul este că economia a continuat să scadă faţă de trimestrul anterior. Constatarea recesiunii pe baza celor două trimestre consecutive de scădere este general, dar nu unanim acceptată. Însă economiştii sunt de acord că de la 1 aprilie, cel mai probabil, România a trecut din nou pe plus. Ce spun economiştii "După cum arată datele preliminare, şi al doilea trimestru va fi de scădere ceea ce înseamnă că am avut recesiune începând din octombrie", potrivit lui Liviu Voinea, directorul Grupului de Economie Aplicată şi recent cooptat în echipa economică a preşedintelui PSD, Victor Ponta. Însă în cazul în care trimestrul al doilea va fi pe plus se va putea spune că am ieşit din recesiune abia la sfârşitul perioadei, "pentru că e de ajuns un singur trimestru de creştere", susţine Voinea, care precizează că acestă situaţie va fi cunoscută abia în august. "Oricum, întotdeauna este mai relevantă raportarea la anul precedent. Trimestrial, să nu uităm cum am ieşit din recesiune, cu creşteri de 0-virgulă", a spus Voinea. "Nu suntem în recesiune, definiţia cu cele două trimestre consecutive de scădere nu are fundament economic. Recesiunea nu poate fi privită doar din perspectiva PIB. În SUA, de exemplu, intrarea şi ieşirea din recesiune sunt stabilite de un comitet pe baza unui set de 11 indicatori. Anul trecut am avut un trimestru al treilea cu agricultură foarte bună şi [al] patru[lea] pe minus, din cauza efectului de bază. Era oare mai bine dacă aveam un trimestru trei slab pentru ca al patrulea să pară mai bun?", comentează Ionuţ Dumitru, economist-şef Raiffeisen şi preşedintele Consiliului Fiscal. "Dacă ar fi să acceptăm această definiţie, care nu are nicio logică economică, ar trebui să spunem că am ieşit din recesiune, pentru că trimestrul al doilea va fi pe plus", spune el. "Şi al doilea trimestru va fi de scădere, ceea ce înseamnă că am avut recesiune începând din octombrie.“ LIVIU VOINEA, economist "Nu suntem în recesiune, definiţia cu cele două trimestre consecutive de scădere nu are fundament economic." IONUŢ DUMITRU, economist Citiți și:

  • Vasilescu, BNR: România poate reintra în recesiune după primul trimestru
  • Primele semne ale SFÂRȘITULUI CRIZEI în SUA. Când se va întâmpla asta și la noi?

Ne puteți urmări și pe Google News