Cum s-a fotografiat o tânăra în fața muzeului de la Auschwitz. Imaginea a stârnit reacții în întreaga lume

Cum s-a fotografiat o tânăra în fața muzeului de la Auschwitz. Imaginea a stârnit reacții în întreaga lume Auschwitz. Sursa foto: Arhiva EVZ

O imagine cu o turistă care s-a fotografiat pe șinele de tren din fața Muzeului de Stat Auschwitz-Birkenau din Polonia a devenit virală pe rețelele sociale. Multe persoane au acuzat turiștii că sunt ignoranți față de tragediile care au avut loc în acel lagăr.

Maria Murphy, jurnalistă la un site de știri din Marea Britanie, a fost cea care a postat imaginile cu o tânără care se fotografia pe calea ferată din fața Muzeului de Stat Auschwitz-Birkenau din Polonia. Aceasta s-a așezat pe șinele de cale ferată și cu o mână se sprijină de acestea, în timp ce se uită zâmbind în direcția soarelui. În spatele ei se poate vedea intrarea în lagărul de concentrare nazist Auschwitz, loc în care au fost uciși peste un milion de oameni

„Astăzi am avut una dintre cele mai dureroase experiențe din viața mea. În mod regretabil, nimeni din jur nu părea să fie deranjat”, a scris Maria Murphy alături de fotografiile postate. Ulterior, jurnalista a mai spus că turul de la Auschwitz a durat aproximativ două ore, iar turiștii nu pot fi „atât de ignoranți” față de tragediile care s-au produs în lagărul de concentrare. Postarea lui Murphy a fost vizionată de 24,1 milioane de ori și a devenit virală în scurt timp. Sute de internauți au comentat modul în care tânăra a ales să se fotografieze.

Reacțiile internauților la fotografia cu tânăra din fața lagărului Auschwitz

„Oricine face o fotografie de acest tip în afara Auschwitz-lui ar trebui să fie obligat să urmărească mărturiile înregistrate ale supravieţuitorilor Holocaustului, să stea cu copiii şi nepoţii lor în timp ce răsfoiesc albumele cu fotografii ale membrilor de familie ucişi”, a scris unul dintre internauți. Oameni din întreaga lume au postat comentarii de acest gen. În plus, contul oficial de Twitter al Memorialului Auschwitz a răspuns la postarea făcută de jurnalista britanică.

„Imaginile pot avea o valoare emoțională imensă și de documentare pentru vizitatori. Imaginile ne ajută să ne amintim. Când vin la Memorialul Auschwitz, vizitatorii ar trebui să țină cont de faptul că intră în locul autentic al fostului lagăr unde au fost uciși peste 1 milion de oameni. Respectați-le memoria”, au scris oficialii muzeului.  Este important de precizat că nu este pentru prima dată când turiștilor li s-a cerut să nu se mai pozeze pe șinele de tren.