Cum putem scăpa de masca la plajă. Există alternative pentru vacanța la mare
- Nicolae Comănescu
- 28 aprilie 2021, 06:21
O măsură care îi îngrijorează pe mulți turiști, cea a purtării măștii pe plajă, ar putea să aibă alternative, după cum a declarat un medic de la „Matei Balș”.
Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului Matei Balș, crede că există o alternativă la controversata obligativitate de a purta mască la plajă. Diferențierea între spațiul închis și cel deschis. Dar și distanțarea fizică făcută în mod judicios, în care nu ar exista masca purtată ca mijloc de protecție împotriva coronavirusului.
Alternativă la purtarea măștii pe plajă. Distanțarea fizică să fie făcută corect
„Eu aș gândi o variantă echilibrată, aș face diferența între spațiu închis și spațiu deschis, dar tot foarte adevărat e că ar trebui ca noi toți să înțelegem că dacă n-ai avea mască în spațiul deschis ar trebui să înlocuiești cu distanțarea, să fii atent la niște lucruri”, a declarat medicul Adrian Marinescu la Aleph News.
Vorbind, pe de altă parte, despre tiparul pacienților infectați în cel de-al treilea val al pandemiei de coronavirus, directorul medical de la Institutul Medical Matei Balș a spus că este de remarcat scăderea mediei de vârstă. Dacă la început persoanele tinere erau rar afectate de virus, acum situația s-a schimbat. Și mulți tineri au avut nevoie de spitalizare, unii dintre ei prezentând forme grave ale bolii.
Ce a adus nou valul al 3-lea al pandemiei. Tinerii au fost afectați de virus într-un număr mult mai ridicat decât la început
„Dacă vorbim de valul al treilea, e clar că tulpina din Marea Britanie care s-a transmis mult mai ușor a dus la un număr mare de infectări. Nu înseamnă neapărat că au fost forme severe, dar în plan practic și tinerii s-au infectat și sigur că din rândul lor au fost și unii care au făcut forme severe.
Motiv pentru care vârsta aparent a scăzut, adică poți să vezi în terapie și un pacient de vârstă medie sau chiar tânăr, față de valul al doilea când se întâmpla mai rar”, a mai declarat Adrian Marinescu pentru sursa citată.