Dacă ar fi să dau crezare unui articol de duminică, zi în care evenimentele îşi fac siesta, iar în redacţii sînt de serviciu angajaţii care n-au găsit loc într-altă parte, omenirea poliţistă e pe cale să dezlege unul dintre marile enigme ale Istoriei: Cine a fost de-adevăratelea Jack the Ripper, în variantă moldo-valahă, Jack Spintecătorul.

Natura are oroare de vid, iar societatea, de rezolvarea tuturor enigmelor.

Dînd curs acestei învăţături, n-a apucat bine să se rezolve enigma (sau, mă rog, să se pretindă asta) celui care lua gîtul prostituatelor beţive din Londra ceţoasă, că o altă enigmă, mult mai greu de dezlegat, i-a luat locul: A fost sau nu Iulian Chifu la sediul Alianţei Creştin Liberale?

Iulian Chifu e un distins specialist în Geopolitică, la bază, cum ar fi sunat pe vremuri Dosarul de cadre, istoric. Ştiu asta mai mult decît alţii, deoarece Iulian Chifu a fost un timp adjunctul meu la revista Historia.

Dacă el a fost sau nu la sediul unei alianţe politice n-ar trebui să fie enigmă nici de gazetă de perete uzinală, d-apoi de presă quality, cum îi place unei părţi a presei noastre să-şi spună, cînd vrea să-şi explice falimentul.

La fel de bine, Iulian Chifu putea fi văzut intrînd la un bordel din port sau la British Museum.

Nimeni din presa asta largă n-ar fi tresărit şi mai ales nimeni n-ar fi făcut din asta o chestiune politică majoră. Iulian Chifu e însă consilierul lui Traian Băsescu.

Fireşte, în alte locuri ale lumii, intrările şi ieşirile unui consilier prezidenţial ar fi fost monotorizate numai dacă ar fi avut loc în case conspirative ale serviciilor secrete străine. În rest, consilierul poate intra în orice clădire fără a stîrni nici o ştire. În definitiv, un cetăţean putea avea o mie şi unul de motive să fie văzut intrînd într-o clădire. În Bucureşti, de exemplu, unde nu sînt toalete publice, un cetăţean poate intra într-o clădire din stricte nevoi fiziologice.

Și cu toate acestea, întrebarea dacă Iulian Chifu a fost sau nu la sediul ACL a istovit un timp serios inteligenţele jurnaliştilor.

Au fost întrebaţi dacă Iulian Chifu a intrat în sediu principalii chiriaşi ai clădirii, Vasile Blaga şi Klaus Iohannis.

Ar fi fost normal ca aceştia să răspundă asemenea unor oameni normali.

Ceva în genul, nu ştim, dar dacă a intrat, credem că a căutat un wc, dat fiind că primarul PSD-ist al Capitalei, Sorin Oprescu, îi obligă pe bucureşteni să facă în boscheţi.

Cei doi politicieni, unul candidat la Preşedinţie, celălalt şef de campanie la primul, s-au înroşit, s-au fîstîcit, şi-au mutat greutatea de pe un picior pe altul şi au îngăimat ceva nedesluşit.

De ce?

Răspunsul trimite la una dintre cele mai mari slăbiciuni de campanie ale candidatului Klaus Iohannis.

Contracandidatul Victor Ponta, mergînd pe mîna lui Dan Voiculescu, şi-a axat campania pe ceea ce propaganda Penalilor din PSD numeşte dărîmarea Regimului Traian Băsescu.

Asta înseamnă reducerea întregului proiect politic al lui Victor Ponta (oricum inexistent, pentru că Victor Ponta are drept singur ţel al vieţii să-i fie lui bine) la sloganul Jos Băsescu!

Prin bezafoanele PSD - Antena 3 şi România TV – se duce o campanie de falsuri şi diversiuni prin care mandatul de zece ani al lui Traian Băsescu e prezentat drept zece ani de dictatură, de dezastru pentru România.  Operaţiunea propagandistică prinde doar la cei care au fost de la început anti-Băsescu, mai ales pentru că preşedintele s-a manifestat drept duşman al PSD.

Ori cîte ori vine vorba de anti-Băsescu, propaganda Penalilor invocă numărul de 7,4 milioane de români care au votat la Referendum împotriva lui Traian Băsescu.

Din această realitate de pe hîrtie se trage concluzia că, la ora actuală, sînt 7,4 milioane de români care-l urăsc pe Traian Băsescu. În realitate lucrurile nu stau aşa.

Şi iată de ce:

1. Aproape două milioane dintre aceste voturi au fost rezultatul maşinii de fraudat USL-iste de la vremea respectivă.

2. O mare parte dintre cei care au votat au ieşit la urne şi au pus ştampila împotriva lui Traian Băsescu, nu din ură, ci pentru că aşa le-a spus s-o facă  Reţeaua mafiotă din fiecare localitate, alcătuită din primari şi clientela politică a PSD, sub conducerea Naşului care e baronul local. Dacă Reţeaua le spunea să voteze împotriva demiterii, mulţi dintre ei, care şi aşa habar n-aveau de ce-au ieşit la vot, ar fi aplicat  ştampila în favoarea lui Traian Băsescu.

3. Liderii PSD, în frunte cu Victor Ponta, pun eşecul Referendumului pe seama CCR.

Nimic mai fals.

Deşi în Lovitura de stat din 2012 şi-au dat mîna două mari partide, la vot au ieşit mai puţin de 50 la sută dintre cei înscrişi pe liste. Şi asta pentru că USL n-a reuşit să scoată vot, cu toate eforturile disperate ale Reţelei, cei peste 50 la sută necesari validării Referendumului.

De ce? USL a evaluat prost starea de spirit a românilor.

Contrar propagandei duse de televiziunile Puşcăriaşului, ura (precizăm, ura şi nu antipatia) faţă de  Traian Băsescu era mult mai mică decît se credea.

Cu toate acestea propaganda Penalilor din PSD continuă să parieze pe anti-băsism radical, dintre cele care iscă revolte sau revoluții.

Pentru păstrarea electoratului PSD, strategia e absolut necesară.

Ea e necesară lui Victor Ponta nu atît pentru a răspunde electoratului PSD-ist activ, cît mai ales pentru a scade şansele lui Klaus Iohannis.

Se vede cu ochiul liber că PSD duce o campanie menită a-l pune pe Klaus Iohannis într-o poziţie dificilă.

La acuzaţiile în rafală că e omul lui Traian Băsescu, candidatul ACL răspunde totdeauna ambiguu.

Pe de o parte, pentru a nu stîrni împotriva sa electoratul captiv al lui Traian Băsescu.

Pe de alta, pentru a nu fi suspectat că-i omul lui Traian Băsescu.

Sau cel puţin aşa crede el, candidatul, că ar fi motivele ambiguităţii.

După opinia mea, alta e explicaţia.

Strategii de campanie ai lui Klaus Iohannis, dacă există aşa ceva, desigur, n-au stabilit clar, categoric, poziţia de principiu faţă de Traian Băsescu.

La Jocuri de putere de pe Realitatea TV, Klaus Iohannis a vorbit la un  moment dat de o poziţie care ar suna cam aşa: Nu sînt nici cu Băsescu, nici împotriva lui Băsescu. Sînt Fără Băsescu!

Posibilă poziţie de campanie (şi după părerea mea excelentă), acest Fără Băsescu! nu s-a evidenţiat încă drept obiectiv asumat strategic de către ACL.

În absenţa acestei poziţii, Klaus Iohannis se vede nevoit să răspundă la acuzaţiile bine ţintite ale PSD, cum ar fi de exemplu cea despre vizita lui Iulian  Chifu la sediul ACL.

Ceea ce-i creează – culmea! – imaginea de candidat care ascunde  tocmai dependenţa de Traian Băsescu.