Pentru ca să poată să treacă peste moment, celebrul actor din serialul-fenomen „Fructul oprit” este pus pe fapte mari.

În timp ce presa din România relatează despre telenovela verii a noului cuplu dintre Alexandru Papadopol și fosta sa consoartă, Adrian Titieni se pregăteşte să facă schimbări majore în locuința sa.

Paparazzii l-au surprins pe îndrăgitul actor în timp ce se pregătea să meargă într-un magazin de bricolaj.

Adrian Titieni a cerut sfatul unui specialist imediat ce a ajuns la fața locului. Consultându-se cu un consilier de vânzări, actorul a achiziţionat, printre altele, o baterie de duş. După achitarea produsului, el s-a îndreptat spre casa sa grabit.

Ajuns acasă, Adrian Titieni a aşteptat sosirea unui instalator. Imediat după ce omul şi-a făcut apariţia, actorul i-a explicat de ce are nevoie de el. Cei doi au intrat în casă şi au rezolvat problema.

N-am ce să comentez… suntem divorţaţi. Am divorţat cred că acum un an şi jumătate. Lume, viaţă, oameni. Le doresc tot binele din lume”, a fost mesajul transmis către fosta sa soție Adriana și Alexandru Papadopol, potrivit spynews.ro.

Te-ar putea interesa și: