Cum au ajuns alimentele bunicilor să coste tot mai mult în supermarketuri. Cât dai pentru un borcan de untură sau magiunul fără zahăr

Sursa foto: Pixabay

Untura de porc, magiunul fără zahăr, slănina, fasolea uscată sau făina de mălai au fost, timp de zeci de ani, baza alimentației pentru milioane de familii din România.

Produse simple, făcute în gospodărie sau cumpărate ieftin din târguri și piețe, considerate „mâncare de săraci”, dar care au hrănit generații întregi. În 2026, aceleași alimente au ajuns să fie etichetate drept „tradiționale”, „artizanale” sau „premium” și să coste, în supermarketuri, de două sau chiar de trei ori mai mult decât ar fi fost de așteptat.

Fenomenul nu este izolat și nu ține doar de inflație. Este rezultatul unei schimbări profunde în modul în care industria alimentară și retailul tratează produsele considerate cândva banale.

Untura de porc, de la produs de curte la articol de raft „tradițional”

Untura de porc este poate cel mai bun exemplu. În trecut, era obținută în aproape orice gospodărie care creștea porci. Astăzi, în supermarketuri, un borcan de 450–500 de grame de untură costă, în 2026, între 10 și 16 lei, în funcție de marcă și ambalaj. Raportat la kilogram, prețul ajunge frecvent între 20 și 35 de lei.

Pentru un produs care, istoric, era considerat un derivat ieftin al sacrificării porcului, această valoare este semnificativă. Retailerii justifică prețul prin costuri de procesare, ambalare, certificări sanitar-veterinare și logistică. În realitate, untura a fost repoziționată ca produs „curat”, „fără aditivi” sau „ca la bunici”, ceea ce îi permite să fie vândută mai scump.

Magiunul fără zahăr a devenit un produs de nișă, nu un aliment de bază

Magiunul de prune, fiert ore întregi în cazane, fără zahăr adăugat, era un aliment obișnuit în cămările de la sat. În 2026, în supermarketuri, un borcan de aproximativ 350 de grame de magiun fără zahăr costă, în medie, între 13 și 18 lei. Variantele artizanale sau cu certificări speciale pot ajunge la 40–45 de lei, în funcție de brand și origine.

Astfel, un produs obținut exclusiv din prune a ajuns să coste aproape cât un desert sofisticat. Diferența este dată de ambalaj, marketing și de faptul că lipsa zahărului este acum un avantaj comercial, nu o normalitate.

Alte alimente „de bază” care s-au scumpit vizibil

Lista nu se oprește la untură și magiun. În supermarketurile din 2026, multe alimente asociate cu bucătăria tradițională au prețuri care le scot din zona de accesibilitate pentru venituri mici.

Fasolea uscată românească se vinde frecvent cu 10–14 lei kilogramul, în timp ce soiurile „premium” sau ambalate sub branduri locale depășesc 15 lei. Făina de mălai, cândva extrem de ieftină, ajunge la 5–7 lei pentru un kilogram, dacă este etichetată drept „tradițională” sau „măcinată lent”. Chiar și slănina ambalată, fără afumare industrială, poate depăși 50 de lei kilogramul în marile lanțuri comerciale.

De ce plătesc consumatorii mai mult pentru „mâncarea bunicilor”

Creșterea prețurilor nu este explicată doar de inflație sau de costurile cu energia. Un factor major este transformarea alimentelor simple în produse de identitate. Ceea ce bunicii produceau acasă, fără etichete și fără ambalaje sofisticate, este astăzi vândut ca experiență culturală, ca nostalgie sau ca aliment „curat”, într-o piață dominată de procesare industrială.

Retailul a înțeles că există o cerere tot mai mare pentru produse percepute drept naturale, iar această cerere permite adaosuri comerciale consistente. În același timp, dispariția gospodăriilor tradiționale și reducerea producției locale autentice fac ca aceste alimente să devină mai rare și, implicit, mai scumpe.

Accesibilitatea alimentelor tradiționale, o problemă reală pentru vârstnici

Paradoxal, tocmai pensionarii și persoanele în vârstă, care au crescut cu aceste alimente, sunt cei mai afectați de scumpiri. Pentru mulți dintre ei, un borcan de magiun de 15 lei sau untura de 30 de lei kilogramul nu mai este o opțiune firească, ci un mic lux.

Astfel, „mâncarea bunicilor” riscă să devină un produs destinat mai degrabă consumatorilor urbani cu venituri medii și mari, atrași de ideea de tradiție, nu celor pentru care aceste alimente au fost, cândva, o necesitate zilnică.