La sfârșitul lui noiembrie 1994, vestea decesului lui Titus Popovici a produs stupoare în rândul lumii artistice. Apropiații știau că scriitorul era sănătos tun. Ba mai mult, plecase spre Tulcea, unde în acea perioadă a anului obișnuia să vâneze. De aici înainte, povestește Alecu Ivan Ghilia, pictor și scriitor, dar și un apropiat al lui Titus Popovici: „El era împătimit după pescuit și vânătoare. Dar mai ales după vânătoare. Țin minte – odată am plecat împreună cu mai mulți prieteni spre Hațeg. Titus avea acolo o vilă frumoasă, în vălicica unui pârâu plin cu păstrăvi. Nu se putea controla când vedea vreun animal sălbatic. De obicei, mergea cu pușca după el, avea șofer, mașină de teren, tot ce-i trebuia. Era foarte bine văzut de comuniști, făcea parte deja din CC al PCR, era mare ștab, ce să mai… Așa, revenind. În plimbarea asta a noastră prin Hațeg, vede, pe culmea unui munte, un ciopor de capre negre. A tras în ele direct din mașină, ne-a șocat atunci”.

Avea șofer personal

Ajuns la 86 de ani, Alecu Ivan Ghilia are amintiri neprețuite din perioada comunistă: „De ce v-am povestit episodul cu caprele? Pentru că este deosebit de important. La nici douăzeci de ani distanță, după Revoluție, în 1994, Titus avea să-și găsească sfârșitul într-o astfel de situație. Ce s-a întâmplat? A plecat la vânătoare în Deltă, avea după el un șofer de ocazie, pentru că el, personal, nu conducea. Mergând așa, din hârtop în hârtop, pentru că se aflau pe un drumeag desfundat, Titus, aflat pe scaunele din spate ale autoturismului, a observat, la un moment dat, un iepure”.

Capul i-a fost strivit de un copac

Pictorul-scriitor își drege vocea: „N-a stat pe gânduri. A scos pușca, s-a ridicat în picioare – pentru că mașina era decapotabilă, ca un fel de Jeep – și a tras după iepure. În momentul detunăturii, șoferul, neavertizat, s-a speriat groaznic. A tras puternic de volan, în stânga, a intrat într-un copac. Ca șofer, s-a ferit, el n-a pățit nimic. Doar că bietul Titus a fost strivit de pom. Mai exact capul său. Așa a murit marele Titus Popovici, în timp ce vâna un iepure. Zvonurile ulterioare, cum că l-au asasinat comuniștii care preluaseră puterea după 1989 sunt doar povești. E adevărat, Titus Popovici știa foarte multe lucruri despre nomenclatura comunistă, doar făcuse parte din ea. Dar asta nu înseamnă că noua și totodată vechea lui gașcă i-a venit de hac. Nici pomeneală! Dar cruzimea cu care ucidea acele vietăți nevinovate s-a întors, probabil ca un blestem, împotriva lui”.

Alecu Ivan Ghilia a condus, între 1967 și 1969, redacția de scenarii a Studioului Cinematografic București

Alecu Ivan Ghilia – pe numele său real Alexandru Ivan – a studiat la Academia de Belle Arte din Iași (1948-1950), urmând apoi cursurile Institutului de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din București (1950-1953). Scriitor, scenarist, poet, pictor și sculptor, Ghilia a lucrat și ca redactor la Contemporanul, Gazeta literară, Luminița (redactor-șef). A condus, între 1967 și 1969, redacția de scenarii a Studioului Cinematografic din București. A scris peste 60 de cărți, fiind premiat de Academia Română pentru romanul Cuscrii (1958). De asemenea, a fost recompensat cu două premii ale Asociației Scriitorilor din București pentru romanele Recviem pentru cei vii (1972) și Dragostea câinelui de pază (1978). A primit și Premiul Național de Proză Mihai Eminescu.