Ceremoniile nupţiale organizate în locuri exotice sau „nunţile instant“ în staţiuni de lux sunt la mare căutare.
Aprimi inelul de logodnă în locul de baştină, într-un cadru clasic, nu mai este de mult la modă în Statele Unite. Peste 16% dintre americani aleg anual să-şi jure credinţă veşnică în locuri cât mai exotice, fie într-o atmosferă de basm din Disneyland, fie într-unul din hotelurile luxoase din Caraibe, Hawaii sau Las Vegas, unde întregul eveniment este organizat cap-coadă de firme specializate, relatează AFP.
Distracţia costă în medie 28.000 de dolari, fără a pune la socoteală şi cheltuielile pentru luna de miere. Nunţile „la pachet“, departe de casă, reprezintă o tendinţă de patru ori mai întâlnită astăzi decât în urmă cu zece ani, potrivit revistei „Brides Magazine“.
Lanţul hotelier jamaican Sandals, de exemplu, obţine 40% din cifra de afaceri de pe urma organizării de nunţi şi a oferirii de pachete speciale de servicii pentru luna de miere. Potrivit „The Wedding Report“, Las Vegasul, tradiţionala destinaţie pentru căsătoriile rapide, a celebrat anul trecut 33.968 de uniuni maritale. Cât despre parcurile de distracţii Disneyland, acestea atrag anual peste 2.000 de cupluri care vor să-şi spună „da“ pe viaţă, într-un cadru de basm.
Eficienţă la preţ de basm
Ceremonia într-unul din hotelurile parcului sau chiar în aer liber costă între 4.000 şi 400.000 de dolari. În preţul minim nu intră nici o impunătoare sală de bal, nici un apartament conjugal, ci un tort, un toast cu şampanie, un violonist, o limuzină şi nu mai mult de 20 de invitaţi. „Un mariaj la Disney adună în medie o sută de invitaţi. Dacă luăm în calcul meniul şi spectacolele de divertisment, bugetul creşte la 30.000 de dolari“, precizează Korri McFann, organizatoare de nunţi de 12 ani.
Ceremonia este foarte scurtă, iar cuplul are la dispoziţie 48 de ore pentru a prezenta autorităţilor spre validare certificatul emis de Disneyland. Compania a conceput chiar şi o linie de rochii de mireasă, inspirată desigur de celebrele personaje de basm, Cenuşăreasa, Frumoasa din pădurea adormită sau Albă-ca- Zăpada.
INSPIRAŢIE
Curentul a prins şi în România
Moda nunţilor „în vacanţă“ a fost lansată în România de Andreea Marin şi Ştefan Bănică Jr., care au trecut prin faţa unui ofiţer de stare civilă din Las Vegas în timpul concediului petrecut în SUA în vara anului 2006. Nunţile „în străinătate“, însă, erau de ceva timp pe gustul celor care doreau să-şi facă jurăminte departe de ochii lumii: fostul manechin Janine Ştefan s-a căsătorit cu bossul Pro TV Adrian Sârbu la Londra, în 1997, iar prezentatoarea de televiziune Dana Războiu i-a spus „da“ deputatului Ovidiu Brânzan la Paris, în vara anului 2003. Andreea Bănică şi logodnicul ei Lucian Mitrea, care se află în prezent în vacanţă în Israel, şi-au declarat la rându-le disponibilitatea de a se căsători în Ţara Sfântă „dacă găsesc un preot ortodox“. (Andreea Popescu)