CRONICA TV. Ponta s-a întors la Voiculescu, spăşit. Şi Crin?

CRONICA TV. Ponta s-a întors la Voiculescu, spăşit. Şi Crin?

Studioul Antenei 3 e decorat de sărbătoare. Pe ecranul din spate, harta Europei, cu monarhiile scoase frumos în evidenţă. Gata să-i fie aruncată lui Băsescu în cap. De-o parte, Ciutacu şi Ciuvică. Gâdea în faţa lor.

De cealaltă parte, singur pe taburetul alb, Ponta. Cel care cu câteva zile în urmă, cu un nesăbuit curaj, aruncase USL în aer şi lăsase partidul lui Voiculescu singur pe lume: "Putem merge pe ideea ca PC-ul să meargă singur în alegeri". Acum, copilotul e posomorât. Parcă i s-au înecat carburatoarele. Dusă e verva lui tinerească. Uitată, privirea jucăuşă. Topite, glumele de şofer. Vorbeşte regulamentar, doar când e întrebat. Sobru, aproape morocănos. Parcă a fost adus cu forţa. Parcă? Reflectorul lasă o umbră ciudată pe capul lui. Parcă ar fi ţărână. Parcă? Recită ca din manual despre USL: alianţa e formată din PSD, PNL şi PC, aflăm. O singură dată şi-a luat avânt, pomenind doar de liderii USL, Ponta şi Antonescu. Gâdea a încruntat puţin din sprâncene, a vrut să deschidă gura, să-l pună la punct. A renunţat. S-a gândit, probabil, că nu e pedagogic. Să nu cerţi copilul, imaturul, pe care abia l-ai adus pe drumul cel bun! Ponta, reeducat, lasă social-democraţia deoparte: Constituţia se poate modifica, încât să devenim monarhie. Bazat, jurist, îl contrazice frăţeşte pe Duda, care încurcase aliniatele: schimbi articolul care spune că forma de stat nu poate fi schimbată! Şcoală! Per total, o emisiune reuşită. Aştept cu nerăbdare partea a doua. Cu Crin pocăit. Antena le aparţine iar! CITIŢI ŞI:

  • PC a plecat trântind uşa de la şedinţa USL. Voiculescu a venit special la întâlnire. Ponta şi Antonescu au rămas în discuţii
  • Partidul lui Voiculescu, pe punctul de a-şi pierde "abonamentul" la Parlament
  • Cum l-a dat afară Ponta pe Voiculescu din USL
  • PC, invitat de Ponta să facă paşi din USL