Dacă m-aş lua numai după ştirile citite în ultimul timp, aş zice că titlul de "cântăreţ/cântăreaţă" deţinut de unele dintre vedetele internaţionale e doar o prefaţă către meserii gen "petrecăreţ", "beţiv" sau "maşină de şocat public".

La noi e puţin invers. Se mai trezeşte câte o iubită de afacerist, să silabisească trei vorbe într-o portugheză învăţată-n studio, pentru ca, apoi, să îşi poarte prin presă titlul de "artistă". Şi de acolo curg concertele cu o piesă şi alte cover-uri gen "Ai si eu te pego". La ei, în schimb, se lansează fata cuminte, îmbrăcată şi cu o voce promiţătoare, apoi încet-încet porneşte destrăbălul. Dacă Rihanna a avut nevoie de câteva albume pentru asta, Lady Gaga a tranşat treaba din două – trei piese. După ce s-a decis că tot sexul vinde, Rihanna a început să lanseze piese fără esenţă şi mesaj. Apoi le scoate şi clip, din care curg râuri de ştiri despre cum e machiată, pe unde se mai pipăie, cât de mică e lenjeria ei sau ce tatuaj şi-a mai făcut. Dar piesa despre ce era? Dar cea de dinainte? Greu de zis, dar sigur e că Rihanna, dacă ar putea, ar bea bere şi sub apă. Mai aflăm despre vreun semi – anonim cu care s-a distrat la vreo petrecere, o mai "vinde" vreun cunoscut, care "dă din casă" cum că ea ar avea un ficat bolnav. Dar, totuşi, ce zicea în penultimul clip? Ăla în care instigă la droguri, fumat, alcool, furt şi alte nenorociri. Cazul Lady Gaga e evident. Poate să cânte despre orice, atâta timp cât îşi asortează vreo bovină sau porcină. Poate să şi tacă, nu ar observa mai nimeni. Cred, totuşi, că angajaţii caselor de discuri ar face economii dacă ar lansa clipuri fără sonor. Scapă şi de inginerii de sunet, şi de toate replicile precum "ce a ajuns muzica în ziua de azi".