Italianul Romano Prodi, acum de 75 de ani, a prezidat Comisia Europeană între 1999 și 2004 și este una dintre cele mai critice voci la adresa modului în care a fost tranșată criza din Grecia.

Corespondentul de la Roma al Le Monde a realizat un interviu cu acest inițiat de prim rang al culiselor europene, pe care îl reproducem integral. Un dialog despre slăbiciunile construcției europene și ale conducătorilor ei. Inclusiv despre pactul de stabilitate, deficite și excedente, care agitp în aceste zile malurile Dâmboviței

Condițiile impuse Greciei pentru salvarea ei vi se par acceptabile?

De vreme ce au fost acceptate, se pare că sunt acceptabile. Însă au fost impuse în cel mai rău mod cu putință. O problemă mică a fost transformată într-o problemă enormă. Dacă am fi dat dovadă de bunăvoință într-un context de solidaritate care altădată prevala, totul ar fi fost mult mai ușor.

Încrederea, care trebuie să stea la baza relațiilor dintre țările europene, a fost distrusă. Am evitat ceea ce era mai rău, dar am creat Răul.

Trebuie restructurată datoria Atenei?

Toată lumea știe de multă vreme că Grecia nu își va putea achita integral datoria. Tăiere drastică, scădere a dobânzilor sau prelungirea perioadelor de împrumut? În fond, nu există o mare diferență practică. Dar când un bolbav este într-o stare gravă, este mai bine să acționezi pe cale chirurgicală.

De-a lungul negocierilor, un hău s-a adâncit între Nordul și Sudul uniunii monetare. Poate fi acesta acoperit?

Această fractură există fără nici o îndoială. Totuși, Nordul Europei și, să o spunem mai clar, Germania, a știut să profite de Euro. Din partea ei mă așteptam la o mai mare grijă față de interesul comun, dat fiind că interesele sale naționale au fost satisfăcute.

Dar opinia publică germană s-a schimbat mult. Când americanii au preluat conducerea lumii la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, au lansat Planul Marshall. Nu din milă creștinească, ci ca o consecință naturală a puterii lor.

Europa poate ajunge în „primejdie de moarte”? Pot apărea și alte crize, și unde?

Când am hotărât să creăm moneda Euro, și apoi să mergem înainte cu Constituția, respinsă de francezi și de olandezi (în 2005 - n.r.), toți am fost de acord că această construcție se sprijină pe doi piloni: pilonul monetar și pilonul economic și fiscal.

Din păcate, a fost ridicat doar primul pilon. Deci Europa este o pâine coaptă doar pe jumătate. Cetățenii europeni nu se pot simți protejați într-o Europă doar pe jumătate terminată.

Rămân două soluții: ori terminăm coacerea, adică Europa se înarmează cu o politică economică și fiscală (comună - n.r.), ori vor apărea și alte crize. Acestea pot apărea la fel de bine în Germania sau în Franța, în Italia sau în Spania.

Chiar și în Germania?

Când prezidam Comisia Europeană, dădeam acest exemplu absurd: „Ce ar face Uniunea Europeană dacă un cutremur ar distruge Luxemburgul?” Or, această probabilitate pare cvasi-imposibilă. Dar crizele apar chiar și acolo unde pare imposibil.

Politica în general este făcută pentru a gestiona chiar și imprevizibilul, însă acum nu avem armele necesare pentru a face față crizelor financiare sau încurcăturii grecești.

Mai trebuie să menționăm și teama guvernului francez, mereu reticent să meargă înainte.

Cuplul Franco-German mai poate fi motorul Europei?

Nu. Nu, pentru că acest motor este complet dezechilibrat. Germania dispune de mai multă putere, de o cilindree mai mare; prin comparație, Franța pare mult mai slabă. Or, motoarele nu pot să funcționeze în acest mod.

Acum un an, am propus o colaborare mai mare între Italia, Franța și Spania, ale căror interese sunt identice. Însă această idee nu este coaptă încă. Din păcate, lipsește încrederea. Fiecare vrea să fie șeful celuilalt!

De ce se face vinovată Europa în criza Greciei?

Aceasta este o poveste lungă. Când, în 2003, am vrut să impun respectarea pactului de stabilitate pe care Franța și Germania l-au maltratat, Jacques Chirac și Gerhard Schröder mi-au atras atenția că acesta nu este treaba Comisiei.

Am propus atunci ca „o curte de conturi europene” să supravegheze bugetele diverselor țări. Mi-au răspuns că erau deja destule autorități de control birocratic în Europa.

Atunci am propus ca Oficiul European de Statistică, Eurostat, să se ocupe de asta. Un nou refuz. Într-un interviu din 2002, am afirmat că pactul de stabilitate este stupid. Pentru că sunt ani în care trebuie să ai bugete excedentare și alții când trebuie să ai deficit.

După treisprezecce ani, acest lucru este tot mai evident: este stupid, pentru că nu este decât o normă aritmetică.

Din momentul în care am împiedicat Comisia Europeană să gireze pactul de stabilitate și am ales calea egoismelor supra-naționale, s-a deschis și calea crizei din Grecia și a altor mii de probleme în viitor.

Poate fi revigorată Europa?

Guvernele noastre au preferat să urmeze partidele populiste, în detrimentul Europei. Totuși, în momente ca acesta, ar trebui să revenim la spiritul părinților fondatori.

Combaterea populismului afectând solidaritatea și construcția europeană nu este o soluție. Noi, europenii, avem un destin dacă suntem uniți. Altfel, suntem pierduți.

Mai credeți încă în proiectul european?

Da, cred, pentru că, de fiecare dată când ajungem pe marginea prăpastiei, înțelepciunea popoarelor, chiar dacă este dictată de frică, ne-a unit din nou.

Însă, dacă continuăm în acest mod, ne vom trezi la periferia lumii. Sufăr enorm când văd ce a devenit Europa.