Cristina Cioran, de urgență la spital. Probleme mari în opta lună de sarcină

Cristina Cioran, de urgență la spital. Probleme mari în opta lună de sarcinăSursa foto: Arhiva EVZ

Cristina Cioran a ajuns la spital în a opta lună de sarcină. Actrița a spus că a aflat că are niște alergii și că s-a dus să își facă investigații. Aceasta a declarat că s-a speriat foarte tare, dar că medicii i-au zis că bebelușul este bine.

Cristina Cioran a ajuns la spital

„Bună! Știți că ziceam aseară că e liniștea de dinaintea furtunii, chiar că a fost. Sunt la Spitalul Universitar, am venit pentru niște investigații. Suntem bine, dar am tras o mică sperietură. Am descoperit niște alergii, nu aveam așa ceva. Sunt bine, sunt fericită că e bebelușul bine și crește acolo. Sper să stea cât trebuie acolo. (…) Am făcut o nouă alergie la fier.”, este mesajul transmis de Cristina pe Instagram.

Cristian Cioran

Cristian Cioran/ Sursa foto Instagram

Actrița, în vârstă de 47 de ani, este însărcinată pentru a doua oară. Cristina a avut parte de o sarcină cu risc, iar acum în a opta lună recunoaște că schimbările hormonale au afectat-o foarte tare. Aceasta a spus că plânge fără motiv de multe ori.

Cristina Cioran plânge des

„Hormoneala asta de luna a opta m-a omorât! Plâng fără să vreau și când spăl vasele. Dimineața din 2025, când pui un filtru și un sforăit de pe net ca să nu zici că te-ai trezit singură și anul ăsta”, a spus, recent, aceasta.

Cristina ar trebui să nască în luna februarie și speră ca va ajunge cu sarcina la termen. Actrița are ordin de protecție împotriva tatălui copilului,Alex Dobrescu, dar își dorește ca acesta să fie prezent în viața bebelușului. Aceasta a spus că, momentan, se concentrează pe sănătatea ei și a copilului.

Cristina Cioran și Alex Dobrescu

Cristina Cioran și Alex Dobrescu. Sursa foto: Facebook

Ordin de protecție împotriva tatălui bebelușului

„În februarie îi expiră și lui Alex ordinul de restricție. Tot atunci am și eu termenul să nasc, s-ar putea chiar să nască înainte să expire ordinul. Ideal ar fi să țin sarcina cât mai mult, doar că sunt niște probleme, am o intervenție chirurgicală anterioară. Este vorba despre o operație de fibrom care a fost făcută ulterior nașterii Emei. A fost o operație foarte complicată, am o cicatrice mare acolo și cu cât crește sarcina, cu atât este mai riscant. Sunt incidente care pot fi, nu vreau să detaliez că îmi este și teamă.

Acum doar sper să fie bine sarcina, să o pot duce la termen, să stea cat mai mult bebelușul acolo, acesta este singurul meu gând și singura mea prioritate în momentul de față. Nu mă pot concentra pe altceva în afară de sănătatea mea și a copiilor mei”, a mai spus blondina.