Cristian Tudor Popescu susține că e imposibil ca Simona Halep să scape fără sancțiune. Pe ce se bazează jurnalistul

Cristian Tudor Popescu susține că e imposibil ca Simona Halep să scape fără sancțiune. Pe ce se bazează jurnalistulCristian Tudor Popescu. Sursa foto: Arhivă EVZ

Cristian Tudor Popescu nu este foarte convins că Simona Halep, în urma scandalului de dopaj, ar putea scăpa fără nicio sancțiune și susține că are șanse nule la așa ceva.

Simona Halep și-a construit apărarea pe ideea că substanța interzisă, roxadustat, i-a ajuns în organism din greșeală, după ce a luat un supliment nutritiv. În acest context, Cristian Tudor Popescu spune că nu crede în scenariul adoptat de sportivă, iar suspendarea din sport ar urma să fie o variantă din ce în ce mai sigură.

Cristian Tudor Popescu, despre posibilitatea ca Halep să nu scape fără o sancțiune

Jurnalistul susține că șansele ca medicamentul interzis să fi ajuns în organismul Simonei în mod întâmplător, sunt practic nule.

„N-am telefon roșu, fir direct cu Simona, ca să știu ce se întâmplă acolo. Vă pot spune doar atât: din ceea ce știu eu – și sunt informat – este imposibil ca Simona să scape fără o sancțiune.

E greu să scape pentru că substanța aceea nu este o substanță obișnuită nici măcar printre substanțele de doping. E un medicament, rar, dubios, în România nici nu se găsește, în Statele Unite este administrat numai în condiții foarte speciale, pentru bolnavii de rinichi care fac dializă”, a spus CTP.

Cariera Simonei Halep depinde de perioada de suspendare

În continuare, acesta a vorbit și despre cele trei variante de suspendare care îi pot fi aplicate sportivei. CTP a spus că cea mai bună ar fi suspendarea pe nouă luni, deoarece o perioadă mai mare ar putea reprezenta sfârșitul carierei în tenis.

Există trei sancțiuni: nouă, doi, patru. Adică nouă luni, doi ani sau patru ani. Singura șansă, de fapt, este nouă luni, pentru că doi ani sau patru ani înseamnă sfârșitul”.

Halep a fost suspendată din sport încă din luna octombrie 2022, când a fost depistată în organismul ei roxadustat, o substanță interzisă ce îmbunătățește disponibilitatea fierului în organism și crește nivelul hemoglobinei. Halep ocupă în prezent locul 12 în ierarhia mondială și așteaptă în continuare vești din partea Sports Resolutions, agenția care se va ocupa de audierea ei, potrivit gsp.ro.