Undeva, într-un colt de Rai, încet ca un susur de apă, se aude plânsetul unui român. Dacă-l asculţi cu atenţie, ştii că îşi plânge unul din tagma celor Aleşi. S-a întâmplat vineri, la prânz, când Cristian Ţopescu, vocea inconfundabilă a sportului românesc din toate timpurile, a fost înmormântat, cu onoruri, la Cimitirul Militar Ghencea. Rămas bun, Maestre! Dumnezeu să te aibă în paza Sa!

O liniște de plumb s-a așternut astăzi, la orele prânzului, peste întreg Cimitirul Ghencea Militar. Oriunde întorci capul dai peste chipuri împietrite de durere. Nu e greu să întrevezi urma bobului de lacrimă, prelins nu cu mult timp în urmă a izbăvire din găvana ochiului de-a lungul pometelui de militar sau civil, cu păr cărunt, de culoarea tăciunelui sau de oricare ar fi ea. Sunt sute astel de chipuri. Cine mai stă să le numere? Poate doar să le asculte tăcerea. Una cât toate vorbele de părere de rău din lume. Din când în când, se aude un oftat. Sau un „Dumnezeu să-l Odihnească!”. Sau un plânset, mai mult gângăvit, încet ca un susur de apă.

La 11.53, bocetul unei trompete militare sfâşie liniştea apăsătoare din jur. De undeva din stânga capelei, apar ca la comandă mai mulţi militari pe umerii cărora, înveşmântat în tricolor, e purtat sicriul care adăposteşte trupul neînsufleţit al celui care a fost Cristian Ţopescu. Vocea uluitoare, unică şi inconfundabilă a sportului românesc. Vocea omului care a trait doar pentru a respira aerul competiţiilor sportive în spiritul cărora drapelul României a fluturat mereu, a izbândă sau nedorit eşec. Un eşec - atunci când s-a petrecut - pe care vocea serafică - cu accente dominante pe care numai el, Cristian Ţopescu, ştia, asemenea unui comentator sportiv vrăjitor venit dintr-un alt univers, să le imprime timbrului vocal - s-a priceput întotdeauna să îl transforme într-un succes. Milioane de români ştiu asta. Au trait asta! Din faţa televizorului. De colo de unde, emoţia marilor competiţii trăite la firul ierbii de cel mai mare comentator sportiv roman al tuturor timpurilor le-a fost transmisă, într-un mod unic şi fidel de fiecare dată.    

Un pas, doi, trei! Militarii care poartă pe umeri sicriul Marelui Român merg atât de încet şi lin încât ai senzaţia că plutesc. Se opresc, odată cu bocetul trompetei în dreptul catafalcului. Depun încet sicriul apoi se retrag cu aceeaşi discreţie impunătoare. Un murmur se face auzit din mulţime. Un murmur de rămas bun! Nu durează mult! Cât să ştergi cu mâneca hainei fărâma de lacrimă care îşi începe din nou drumul sinuos din colţul pleoapei spre barba tremurândă.

Un preot îmbrăcat în veşminte de un verde crud, militar, dă startul ceremonialului. Vocea e caldă, blajină. Sfâşietor de blajină! Aşa cum se cade unui ritual de rămas bun! De undeva din stânga lui, o altă voce, mai înaltă, prinde a se insinua în tăcerea de plumb. Aceeaşi tăcere de la început! Toţi cei prezenţi îşi fac pe rând semnul crucii şi rostesc, murmurat, sfielnic aproape “Dumnezeu să te aibă în pază, Cristian Ţopescu!”. La cîţiva paşi de catafalc, membrii familiei marelui comentator îşi fac, la rându-le cruce. Nu e nevoie să fi aproape de ei pentru a ştii cât de mult suferă. Li se vede, întipărită pe chip, suferinţa despărţirii de cel care le-a înseninat vieţile ani la rând. Care i-a făcut să creadă, prin faptă şi vorbă, că demnitatea, curajul, naţionalismul, iubirea de glie şi românismul de pură factură nu sunt vorbe în vânt.

Cristian Ţopescu mai are doar câţiva paşi de făcut până la eternitate. Cea care îl cuprinde în braţele ei şi-l lasă, mai apoi, din neant, să strige cu vocea căldă şi unduitoare, eternul şi indestructibilul “Hai, România!”. O voce ca nici una alta, pe care, rând pe rând, Mariana Bitang, Octavian Bellu, Marian Drăgulescu, Sandra Izbaşa, Adrian Bumbescu, Ivan Patzaichin, jurnalista Andreea Berecleanu, dar şi mulţi alţi sportivi – toţi prezenţi la înmormântarea celui care a fost Zeul cu voce domoală şi vie a Sportului Românesc! Dumnezeu să te ocrotescă şi să te aibă în paza Sa, Cristiane! – o însoţesc pentru ultima oară pe drumul fără întoarcere.

De peste puntea vieţii şi a morţii, aşteptăm veşti de la tine! Ştim că toate vor începe cu “Hai, România!”