Cristian Andrei se apără după acuzații: „Toată această muncă de contact cu oamenii m-a calificat”
- Bianca Ion
- 10 noiembrie 2025, 22:47
Cristian Andrei. Sursă foto: FacebookCristian Andrei s-a apărat printr-un live pe rețelele de socializare în urma acuzațiilor aduse la adresa sa. Specialistul a vorbit despre formarea sa, despre munca în domeniul sănătății mintale și despre modul în care consideră că s-a calificat în psihoterapie. „Toată această muncă de contact cu oamenii care au probleme de natură psihosocială m-a calificat și m-a recalificat și am urmat tot felul de cursuri”, „ a spus acesta într-o intervenție live pe Youtube.
Formarea profesională descrisă de Cristian Andrei
„Eu am făcut facultatea de medicină la Târgu Mureș și după aceea din prima parte de după Revoluție 1992 am intrat în Liga Română pentru Sănătate Mintală, unde psihiatrii începeau să se adune. Pe vremea aceea meseria de psiholog era încă inexistenta, psihoterapia era făcută de medicii psihiatri și psihologul avea un rol de laborant”, a explicat el.
Medicul a vorbit despre influențele care l-au format profesional, evocând întâlnirea cu Ionel Vianu, primul psihoterapeut pe care l-a cunoscut. „Mă uitam la el și atunci am fost interesat să intru în zona psihoterapiei și așa am ajuns încă de pe vremea când făceam specializarea de neuropsihiatru pentru copii și adolescenți”, a relatat Cristian Andrei.

psiholog / sursa foto: dreamstime
Cum se apără, de fapt, Cristian Andrei
El a amintit și participările sale în televiziune și radio. „14.000 de articole, cărți, broșuri de toate felurile pentru comportament sănătos mintal am scris pentru oamenii din țara asta”, a spus acesta, prezentându-și munca de-a lungul anilor.
După această trecere prin realizările sale media, medicul a susținut: „Toată această muncă de contact cu oamenii care au probleme de natură psihosocială m-a calificat și m-a recalificat și am urmat tot felul de cursuri”.
Cristian Andrei a continuat cu o reflecție asupra modului în care a învățat profesia. „De la cine puteam să învăț eu psihoterapie în România în 1993? Știți... în 2024 s-au împlinit 28.000 de pacienți și aceștia sunt profesorii mei. Vorbesc pentru voi de la oamenii de la care am învățat meserie. Nu vorbesc pentru colegii mei, nici pentru vreo autoritate”, a subliniat el.
El a făcut o referire și la poziția psihoterapiei în cercetarea medicală: „În cercetarea științifică medicală este recunoscută la ora actuală doar psihoterapia cognitiv-comportamentală ca având unele efecte asupra unora dintre bolile pacienților psihici. În rest, toate doctrinele psihoterapeutice sunt văzute ca fiind pe probleme și nu pe afecțiuni. În medicina competentă se dobândește în urma cercetărilor științifice.”
Cristian Andrei: „Nu mă dau psiholog, nu am nevoie să mă dau psiholog”
„Nu mă dau psiholog, nu am nevoie să mă dau psiholog. Sunt mândru de faptul că sunt medic. Nu sunt profesor universitar, nu vreau grade. Vreau să mă întâlnesc cu pacienții și voi face lucrul acesta în continuare, cu toate riscurile de rigoare”, a continuat doctorul.
„Ce s-a întâmplat acum de curând? O domnișoară de la PressOne, este un portal de știri pe care îl apreciez foarte mult, (...), m-a sunat să mă întrebe dacă putem să vorbim, eu nu puteam. A doua zi m-a sunat, eram într-un service, am vorbit și mi-am dat seama că este ceva împotriva mea și am întrebat-o dacă are de gând să publice tot ce zic eu. A început să se bâlbâie și mi-a zis că nu poate să publice tot, că ei au un articol și că trebuie să publice ce consideră dânșii de rigoare. Și atunci am înregistrat și eu convorbirea. O am. Ce s-a publicat la PressOne sunt lucruri extrem de selective, există și foarte multă informație echilibrată, însă scopul este acesta: de a se demonstra că doctorul Andrei este un incompetent, un impostor și că el agresează sexual pacientele”, a mai spus doctorul Cristian Andrei.
Acuzațiile și reacția autorităților
Declarațiile vin în contextul investigației PressOne, potrivit căreia Cristian Andrei ar fi oferit ședințe contra cost de „psihoterapie” fără a deține atestatul obligatoriu emis de Colegiul Psihologilor, așa cum prevede legea. Totodată, publicația a relatat că mai multe paciente îl acuză de avansuri sexuale și manipulare emoțională.
Poliția Capitalei a transmis că „s-a sesizat din oficiu”, deși nu îl numește direct pe medic în comunicat, ca urmare a dezvăluirilor privind activitatea profesională a acestuia din ultimii peste 20 de ani.
Cristian Andrei a fost de-a lungul timpului prezent în numeroase emisiuni cu teme psihologice, unde și-a asumat public titulatura de psihoterapeut, uneori și pe cea de „psiholog”, inclusiv în descrierile clipurilor sale pe TikTok. În realitate, specializarea sa este de medic psihiatru pentru copii. În 1993, când a urmat formarea în neuropsihiatrie infantilă, psihoterapia nu era reglementată în România, iar competențele erau dobândite de medicii psihiatri la finalul studiilor.
Situația s-a schimbat abia după înființarea Colegiului Psihologilor din România în 2004, când psihoterapia a fost reglementată ca specializare separată. De atunci, legea impune formări de lungă durată, de 2–3 ani, urmate de doi ani de supervizare.