Scandal în lumea medicală. „Doctorul Cristian Andrei”, acuzat că nu profesează în baza unui atestat emis de Colegiul Psihologilor

Scandal în lumea medicală. „Doctorul Cristian Andrei”, acuzat că nu profesează în baza unui atestat emis de Colegiul PsihologilorCele mai mari minciuni spuse de femei. Bărbații trebuie să aibă mare atenție. Sursa foto Youtube

De mai bine de două decenii, doctorul Cristian Andrei, considerat de media unul dintre cei mai cunoscuți psihoterapeuți din România, oferă ședințe de psihoterapie și percepe onorarii pentru acestea, deși nu ar deține un atestat de liberă practică emis de Colegiul Psihologilor, arată PressOne. În paralel, mai multe cliente îl acuză de hărțuire sexuală.

Doctorul Cristian Andrei, ținta acuzațiilor

Cristian Andrei este medic psihiatru, specializat în neuropsihiatrie infantilă din 1993. La acea vreme, psihoterapia nu era reglementată în România, iar autorități care să monitorizeze practica profesională nu existau. Totuși, absolvenții de medicină psihiatrică primeau o instruire de bază în psihoterapie pe durata studiilor.

Situația s-a schimbat în 2004, odată cu înființarea Colegiului Psihologilor din România și modificarea legislației. De atunci, psihoterapia a devenit o specializare distinctă, reglementată și monitorizată de Colegiul Psihologilor. Pentru a practica legal, absolvenții de medicină sau din alte domenii socio-umane trebuie să finalizeze școli de formare în psihoterapie de 2-3 ani și să efectueze doi ani de supervizare. Cristian Andrei nu a parcurs niciuna dintre aceste etape.

A recunoscut că nu deține atestat

După anul 2002, Cristian Andrei a devenit unul dintre cei mai mediatizați specialiști în psihologie din România, participând la numeroase emisiuni pe teme psihologice. În realitate, competențele sale se limitează la psihiatria pediatrică: diagnosticarea și tratarea tulburărilor psihice la copii și adolescenți.

Cristian Andrei și-a prezentat constant titulatura de psihoterapeut și, ocazional, de „psiholog” în videoclipurile sale de pe TikTok. Contactat de PressOne, medicul a recunoscut că nu deține atestat de liberă practică în psihoterapie și a declarat că nu intenționează să-l obțină.

Astfel, timp de peste 20 de ani, sub o titulatură neaprobată, acesta ar fi oferit servicii de psihoterapie fără pregătirea necesară, iar două dintre clientele sale susțin că au fost victime ale unor acte de hărțuire sexuală în cabinetul său.

Peste două decenii de impostură

Timp de mai bine de 20 de ani, Cristian Andrei a fost prezentat în media drept psiholog și psihoterapeut, deși nu a deținut niciodată dreptul legal de a practica aceste profesii.

Prima sa apariție publică datează din 1996, într-un articol din Tineretul Liber, potrivit arhivei Arcanum. La acel moment, era prezentat ca „medic neuropsihiatru” și „conducător al Forului Român pentru Copii și Familiile afectate de HIV/SIDA”, implicat în proiecte de „resocializare și terapie a familiei”.

Șase ani mai târziu, în 2002, presa îl prezenta deja ca „Dr. Cristian Andrei, psihologul”. Conform sursei, acesta oferea comentarii despre efectele celebrității timpurii asupra copiilor, consolidându-și astfel reputația în domeniul psihologiei, fără a avea însă pregătirea legală necesară pentru a practica ca psihoterapeut.

Studentă

Abuz psihologic. Sursa foto: Pixabay

„Apare inevitabil fumatul, alcoolul, iar, pe parcurs, copilul devine imun la stimulii normali din cauza trecerii mult mai rapide prin copilărie. El are nevoie de stimuli mult mai puternici la adolescență. Pot apărea drogurile”, spunea el în 2002.

Parcursul doctorului Cristian Andrei

În 2004, Cristian Andrei a făcut trecerea completă în mediul media, devenind moderatorul emisiunii „9595” de la Antena 1, unde oferea în direct „consiliere psihologică” telespectatorilor. În urma acestei expuneri, a căpătat porecla de „doctor de suflete”.

Trei ani mai târziu, a moderat dezbaterea „Dialog între deschiși” la Kiss FM, iar începând cu 2008, titulatura de psihoterapeut a început să fie folosită tot mai frecvent în presă. Aceasta coincidea cu lansarea cărții sale Cine m-a făcut femeie, în care era prezentat drept „terapeut de cuplu”. Într-un interviu de promovare, Andrei afirma că femeile cu comportamente sau aspect „masculin” ar ascunde răni nevindecate și preiau valori masculine pentru a se impune.

Ulterior, a realizat emisiunea „Tribunalul Poporului” la Prima TV, alături de Luis Lazarus, actual europarlamentar din partea partidului SOS. A continuat colaborările media cu emisiuni de radio precum „2 seri la rând” la Magic FM și „Lecții particulare” la Radio 21, o serie audio pentru adolescenți despre relații și viața sexuală, în perioada 2008–2009.

În această perioadă, el s-a autointitulat „primul sexolog din România”, fiind prezentat ca formator de formatori în sănătatea și bunăstarea copilului și familiei, acreditat de Ministerul Sănătății și Familiei, precum și formator în cadrul programului „Educație pentru Sănătate în Școala Românească” al Ministerului Educației și Cercetării. În ultimii ani, a vizitat lunar mii de liceeni, discutând despre adicții, sex și relații, susținând că a consiliat aproximativ 28.000 de pacienți.

Din 2024, Andrei a lansat propria emisiune, „Dr. Cristian Andrei”, la Metropola TV și este invitat permanent la rubrica „La psiholog” de la Kanal D, fiind prezentat în continuare drept „unul dintre cei mai cunoscuți psihoterapeuți sau psihologi din România”.

Program de consiliere pentru persoanele cu risc de dependență

În paralel, a devenit coordonatorul platformei „Joc Responsabil”, un program de consiliere și educare pentru persoane cu risc de dependență, finanțat de industria jocurilor de noroc prin organizații precum Romslot, Romanian Bookmakers și Rombet. Platforma se promovează drept „punctul de referință al industriei de jocuri de noroc” și „pilonul de responsabilitate față de jucători”.

În acest context, paciente ale lui Cristian Andrei îl acuză de avansuri sexuale și manipulare emoțională.

Mara*, de exemplu, a avut prima ședință cu el în 2019, la Institutul de Relații Umane. Avea 25 de ani și se confrunta cu atacuri de panică severe, dorind să discute cu un psihoterapeut care are și competențe medicale.

„Când te iau atacurile de panică prin surprindere, apar două frici. Una e că mori și alta că înnebunești. Am vrut să-mi zică cineva că nu înnebunesc”, a afirmat ea, potrivit sursei.

Întrebări prea intime

Încă de la prima întâlnire cu Cristian Andrei, Mara s-a simțit stânjenită. Mai mult, tânăra ar fi explicat că acesta i-ar fi adresat întrebări prea intime.

„M-a intrebat, efectiv, câți parteneri sexuali am avut, lucru care mi s-a părut că nu avea nicio legătură cu motivul pentru care venisem. M-a întrebat și despre ciclul meu menstrual, dacă e regulat, dacă nu”, afirmă Mara.

El și-ar și-ar fi exprimat disponibilitatea de a fi contactat în orice moment. În total, Mara a participat la 11 ședințe de psihoterapie cu Dr. Cristian Andrei, pe parcursul a aproximativ șase luni. La jumătatea terapiei, acesta ar fi sărutat-o pe gât.

„În timp ce îi povesteam despre niște abuzuri pe care le aveam din partea lui taică-miu, plângeam, și mi-a spus să mă ridic în picioare, să vin spre el. Mi-a zis să-mi întind mâinile. A venit și el spre mine, m-a luat în brațe, mi-a dat părul la o parte și m-a sărutat pe gât”, a arătat ea, conform sursei.

Acuzațiile tinerei

În fața acestei reacții, tânăra ar fi rămas blocată.

„Mă blocasem. Nu știam ce trebuie să fac și am stat pentru că oricum aveam impresia că nu pot să mă mișc. Nici nu mai știu cum s-a terminat ședința respectivă, eram blocată. În permanență, de câte ori a avut ocazia, îmi încălca spațiu personal. Se așeza lipit de mine sau punea mâinile pe mine sau pe mâinile mele”, a mai spus ea.

De exemplu, în timpul ședințelor, Mara își alegea mereu locul fie pe partea stângă, fie pe partea dreaptă a canapelei, iar de multe ori Cristian Andrei s-ar fi așezat alături de ea.

„Era extrem de intruziv, atât de intruziv încât realmente îmi era frică de el. Am continuat demersul ăsta terapeutic pentru că mă gândeam că poate sunt eu o înapoiată și nu înțeleg neapărat demersul lui”, mai arată ea.

Într-o zi, pentru a evita ca el să se mai așeze lângă ea, Mara ar fi decis să ocupe locul din mijlocul canapelei.

„M-am gândit că dacă mă pun pe mijloc nu se mai pune lângă mine, dar a făcut-o. Chiar dacă, efectiv, trebuia să se așeze lipit de mine.”

Discuții cu trimitere la aspecte ce țin de viața intimă

Mara povestește că aproape fiecare ședință de terapie avea tentă sexuală, chiar dacă, oficial, procesul terapeutic continua conform scopului său profesional.

„Eram prinsă în cercul ăsta vicios și mi-era rușine, mi-era și frică, dar în același timp eram și atașată de el, lucru care mă ținea în relația respectivă.”

În cabinetul lui Cristian Andrei, gesturile cu conotație sexuală ar fi devenit tot mai explicite.

„La un moment dat, când stăteam pe canapea, s-a pus în genunchi în fața mea și și-a băgat mâinile sub fusta mea. Fără să mă întrebe, fără nimic, pur și simplu”, își amintește femeia.

Mara nu ar fi avut niciodată curajul să pună sub semnul întrebării metodele folosite de Cristian Andrei.

„Are un mod al lui de a te face cumva să nu pui întrebări sau să nu pui la îndoială ce face, pentru că are imaginea asta de profesionist. Sau îți transmite că tu nu știi, de fapt, ce face el”, a explicat ea.

În ultima ședință de terapie din cabinetul său, cei doi ar fi întreținut relații sexuale.

„A inițiat un act sexual cu mine chiar în cabinet. Și am continuat cu această relație și în exteriorul cabinetului, adică după asta nu mai eram deja clienta lui. El a venit la mine, a pus mâinile pe mine, a început să mă sărute, așa cum a mai avut curaj să facă și în alte circumstanțe și s-a întâmplat”.

La final, tânăra i-ar fi plătit 300 de lei pentru ședință.

Abuzul terapeutic față de clienți

Codul deontologic al psihologilor consideră abuz întreținerea de relații intime între specialist și clienți.

„Psihologii sunt conștienți de felul în care intimitatea sau sexualitatea pot afecta relația dintre psiholog și client. Psihologii evită ca relația cu clienții lor să devină intimă sau sexuală în natura ei. Psihologii nu se angajează în relații sexuale cu clienții lor. În momentul în care există transferul erotic și tu ca terapeut îți dai seama că asta se întâmplă, e nevoie să te duci în supervizare. Adică psihoterapeutul să se asigure că nu există atracție și din partea sa”, spune Sabina Isdrailă, psihoterapeut, conform sursei.

Transferul erotic poate apărea frecvent în cadrul terapiei, potrivit specialiștilor, atunci când clientul începe să proiecteze asupra terapeutului dorința de a fi înțeles și acceptat, imaginându-și o legătură personală mai profundă. Codul deontologic al psihologilor interzice însă angajarea în relații sexuale cu foști clienți pentru cel puțin doi ani după încheierea terapiei.

În cazul Marăi și al lui Cristian Andrei, după finalizarea terapiei, cei doi ar fi continuat să se întâlnească timp de aproape doi ani, cel mai des în garsoniera lui. Întâlnirile aveau loc cu frecvență variabilă, de la o dată pe lună până la de două ori pe săptămână. Conform sursei, Mara susține că „relația” lor a durat, cu întreruperi, aproximativ doi ani, iar cea mai lungă perioadă neîntreruptă a fost de aproape opt luni.

Cât ar fi durat relația

Pe 9 februarie 2021, cei doi sărbătoreau șase luni de relație, conform unei conversații aflate în posesia PressOne.

„Avea el o garsonieră și ne vedeam acolo. Inițial, eu mă gândeam că nu pot să mă afișez cu el pentru că e o persoană publică. Încercam să-l apăr pentru că aveam doar 25 de ani. El avea aproape 60”, ar fi spus ea.

În mesajele pe care i le trimitea, Dr. Cristian Andrei ar fi abordat frecvent teme cu tentă sexuală,

„Cu o mână te trag de mijloc în ea, cu cealaltă îți stăpânesc sânii care vor să se miște. Și mă reped în tine iar și iar (...) Îmi place să fiu în tine și să te privesc cum te frămânți și să te ascult cum o chemi mai adânc și mai tare. Ești limpede în dorințele tale și asta mă face să te văd prin ele frumoasă tare”, ar fi fost unul dintre mesaje.

Întrebat dacă a povestit cuiva despre apropierea lor, Dr. Cristian Andrei i-a răspuns că relația lor este unică și greu de înțeles pentru alții. Mara s-a simțit flatată de aceste afirmații.

„Eu am văzut asta ca pe o formă de atenție, ca pe o formă de disponibilitate a lui. Ca un mic univers care ține doar de noi”, a explicat ea.

Sesizări trimise la Colegiul Psihologilor și al Medicilor

Trei ani după încheierea relației cu Cristian Andrei, Mara a depus plângeri la Colegiul Medicilor din România și la Colegiul Psihologilor, reclamând abuzuri suferite în timpul ședințelor de psihoterapie. Singurul răspuns venit a fost de la Colegiul Medicilor din Dâmbovița, care i-a comunicat că plângerea nu era completă și că instituția poate interveni doar dacă nu au trecut mai mult de șase luni de la momentul în care abuzul a fost cunoscut.

„Acțiunea disciplinară poate fi pornită în termen de cel mult 6 luni de la data săvârșirii faptei sau de la data cunoașterii consecințelor prejudiciabile (...)”, se arată în răspunsul oficial.

Ea se arată nemulțumită de poziția instituției.

„M-a făcut să simt că, de fapt, nu se mai face nimic concret. Doar mi-aș pune numele într-un sistem care nu știu dacă poate să mă sprijine. Așa că am decis în cele din urmă să nu o mai trimit”, a continuat Mara.

PressOne a cerut informații privind numărul de sesizări depuse împotriva lui Cristian Andrei, atât de la Colegiul Medicilor, inclusiv filiala Dâmbovița, cât și de la Colegiul Psihologilor din România. Colegiul Medicilor din Dâmbovița a refuzat să furnizeze datele, motivând că acestea nu reprezintă informații de interes public și că dezvăluirea lor ar încălca dreptul la viață privată al medicului. Aceeași refuz a venit și din partea Ministerului Sănătății, care nu a confirmat nici măcar specializarea medicului, anul intrării în breaslă sau perioada rezidențiatului, invocând protecția datelor personale. Colegiul Psihologilor, singura instituție autorizată să verifice practica psihoterapiei fără drept de liberă practică, nu a oferit niciun răspuns până la publicarea articolului.

Cum poate fi practicată psihoterapia

În România, un medic poate practica psihoterapia doar dacă deține drept de liberă practică, înregistrat în Registrul Unic al Psihologilor. Cristian Andrei nu figurează în acest registru, deși este frecvent prezentat în media ca „psihoterapeut” sau „psiholog” recunoscut la nivel național.

În realitate, el este medic psihiatru specializat în psihiatria copilului din 1993, absolvent al Facultății de Medicină din Târgu-Mureș.

La acea vreme, absolvenții de medicină primeau instruire de bază în psihoterapie, deși domeniul era încă în dezvoltare. Din 2004, după înființarea Colegiului Psihologilor și modificarea legislației, psihoterapia a devenit o specializare reglementată exclusiv de Colegiul Psihologilor, chiar dacă poate fi practicată și de medici, asistenți sociali, preoți sau filosofi, cu condiția completării unei școli de formare în psihoterapie de lungă durată și a doi ani de supervizare în cabinet.

Cristian Andrei nu și-a urmat aceste cerințe după 2004 și, prin urmare, nu are drept legal de practică în psihoterapie.

Un alt exemplu

Flavia*, de exemplu, ar fi urmat ședințe de terapie cu Cristian Andrei între 2019 și 2020, timp de aproximativ opt luni. Ea îl cunoștea de la mai multe workshop-uri organizate de medic la Institutul de Relații Umane din București. După câteva ședințe individuale, Flavia susține că Dr. Andrei s-ar fi năpustit asupra ei pentru a o săruta, chiar înainte ca tânăra să apuce să-i spună „bună ziua”.

„După o sesiune de grup, am avut ședința de psihoterapie, seara, pe la ora 8-9, la etaj, unde avea cabinetul. Am deschis ușa, iar domnul doctor era pe scaun. S-a ridicat și s-a năpustit, efectiv, asupra mea. Nici măcar n-am avut timp să mă apăr sau să zic ceva, am rămas șocată. Efectiv m-a sărutat pe buze, adică un sărut din acela pasional. Și nici bine nu m-am dezmeticit, că m-a mai sărutat o dată”, ar fi povestit ea.

Ea și-a amintit un episod în care doctorul ar fi fost implicat.

„Era foarte încordat și se vedea că era într-o stare foarte tensionată. Nu era calm sau romantic, iar eu efectiv am intrat într-o stare de panică când am văzut rujul meu roșu pe buzele lui și pe cămașa mea”, ar fi spus ea.

Flavia ar fi pelat la psihoterapia oferită de Cristian Andrei după ce ieșise dintr-o relație de 15 ani.

„Eu aveam nevoie de un psihoterapeut. Eram într-un moment critic al vieții mele, chiar eram dezorientată și aveam nevoie de un ajutor. Am apelat la dânsul pentru că îl cunoșteam din terapiile de grup.”

Un alt motiv pentru care l-a ales a fost notorietatea acestuia.

Pentru fiecare ședință, Flavia a plătit 300 de lei și a considerat că procesul terapeutic s-a încheiat după fiecare întâlnire. Privind în urmă, tânăra consideră că primele semnale de avertizare au apărut mai devreme, prin două episoade: atingeri nepotrivite, precum mângâierea părului la finalul unei sesiuni, și programarea ședințelor târziu, în jurul orei 22:00.

Un nume cunoscut

În spațiul public, Cristian Andrei este frecvent prezentat drept „psihoterapeut” și se susține că ar fi scris peste 1.500 de articole, însă PressOne nu a identificat niciun articol științific semnat de el în baze de date academice sau reviste medicale. Medicus susține că a publicat peste

„1.500 de articole educaționale și de cercetare”, o parte fiind disponibile pe platforma Gestual.ro, unde vinde cursuri online, tabere, cărți și bilete la conferințe, cel mai ieftin curs având prețul de 248 de lei.

Cristian Andrei a înființat și Fundația Estuar, un ONG care oferă servicii de sănătate mintală adulților din medii defavorizate, colaborând cu DGASPC Sector 2 și beneficiind de finanțări europene de aproximativ 10 milioane de lei pentru prevenirea separării a 277 de copii de familie și reintegrarea lor în comunitate.

Pe pagina sa oficială de Facebook și pe site-ul Institutului pentru Relații Umane, Andrei se prezintă ca psihoterapeut, deși este medic psihiatru pentru copii. În clipurile educative de pe TikTok folosește hashtaguri precum #psihologbun, #psihoterapeut, #terapie sau #psihologie, inducând impresia că oferă consiliere profesională în psihologie și psihoterapie. În emisiuni, de asemenea, este prezentat ca psiholog, fără ca medicul să intervină pentru a corecta titulatura.

Explicația specialistului

Psihoterapeuta Sabina Isdrailă spune că, indiferent de cursurile pe care le finalizează un medic psihiatru, fără acreditare din partea Colegiului Psihologilor, nu poate practica psihoterapia, care necesită minimum 2-3 ani de formare specializată. „Sunt mulți oameni care pot să fi mers la niște cursuri, să spună că sunt psihiatri și că au fost și la formare, dar dacă nu ai o acreditare de la Colegiul Psihologilor, nu ești psihoterapeut.”

Încercările PressOne de a programa o ședință cu Dr. Andrei la Institutul pentru Relații Umane au arătat că acesta se recomandă ca psihoterapeut și psihiatru. Persoana care intermedia programările a spus că „domnul Doctor are experiență vastă în toate metodele de psihoterapie” și că „nu este cazul să vă faceți griji, odată ajunsă la dumnealui”, deși în România există peste 200 de forme de psihoterapie recunoscute de Colegiul Psihologilor.

Contactat, Cristian Andrei susține că practică doar psihiatria și că nu poate controla titulaturile care i se atribuie în spațiul public. El afirmă că „evaluează pacienții și îi direcționează apoi la unul dintre cei 5 psihoterapeuți”.

PressOne a discutat cu două foste cliente care au urmat ședințe de psihoterapie cu el între 6 și 8 luni, iar mesajele de confirmare a mai multor ședințe au fost obținute de redacție. În fața acestor informații, Andrei susține că „Depinde cine o declară psihoterapie. Dacă nu este contract, înseamnă că nu a fost psihoterapie. Unde e contractul?” și că „nu este adevărat că eu mă dau drept psiholog”, insistând că este psihoterapeut din 1993 și că a înființat Institutul în 2000, înainte de crearea Colegiului Psihologilor.

Atestate internaționale

El justifică renumele de psihoterapeut prin mai multe atestate internaționale obținute în domenii precum cercetarea psihiatrică pentru boli afective, formarea adulților, psihoterapia copilului și adolescentului, consiliere pentru familie și psihoterapia etologistă, care însă nu echivalează cu o școală de formare acreditată de Colegiul Psihologilor și nu justifică ședințele de psihoterapie cu adulți.

Cristian Andrei afirmă: „Eu nu am mințit pe nimeni. Dacă dumneavoastră îmi aduceți vreo dovadă că am chemat pe cineva la mine mințindu-l că îi fac psihoterapie, eu renunț la practică mâine. De asemenea, dacă dumneavoastră aduceți o singură persoană să-mi spună în față că i-am făcut un rău, eu renunț la practica mea de orice fel.”

În privința acuzațiilor celor două cliente, el ar fi răspuns: „nu am timp să fac așa ceva” și insistă: „Cum să întrețin relații sexuale? În timpul ședinței de psihoterapie faci psihoterapie.”