Criminală la 66 ani! Procurorii din Vâlcea nu au mai văzut așa ceva

Criminală la 66 ani! Procurorii din Vâlcea nu au mai văzut așa ceva

Un caz deosebit de grav a avut loc într-o localitatea din județul Vâlcea, unde o femeie de 88 de ani a fost ucisă de fiica ei, în vârstă de 66 de ani.

La declarații, criminala a recunoscut că și-a ucis mama deoarece nu mai făcea față problemelor familiale, care au fost amplificate de problemele de sănătate ale mamei ei. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea susțin că femeia care este acuzată de omor a declarat că ea trebuia să se ocupe și de mama ei care era bolnavă la pat.

În plus, ancheta a demonstrat că femeia de 66 de ani ar fi vrut să spună tuturor că mama ei în vârstă de 88 de ani ar fi murit datorită vârstei înaintate și a bolilor grave de care aceasta suferea, fapt ce nu ar fi trezit bănuielile anchetatorilor. Ulterior, după ce a comis crima, pe Carmen Ionescu au cuprins-o remușcările și a sunat la 112, unde a anunțat crima comisă. Procurorii susțin că autoarea faptei de omor nu ar fi putut justifica urmele de la gâtul victimei, și de aceea i s-ar fi făcut frică.

Procurorul criminalist și polițiștii judiciariști au format o echipă complexă de cercetare la fața locului și au găsit victima în locul anunțat de fiica ei.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au dispus, la data de 05 iunie 2020, luarea măsurii preventive a reținerii pe o durată de 24 de ore a suspectei IONESCU CARMEN, fiind cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de omor asupra unui membru de familie. În cursul zilei de 06 iunie 2020, aceasta urmează să fie prezentată judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Vâlcea cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Din probatoriul administrat în cauză până la acest moment al urmăririi penale au rezultat următoarele: În dimineața zilei de 05 iunie 2020, în jurul orelor 05,00 - 06.00, inculpata Ionescu Carmen a intrat în dormitorul mamei sale care dormea, timp în care, a luat o pernă și a acoperit cu aceasta fața victimei cu intenția de a o sufoca, moment în care victima a început să se zbată, astfel, inculpata, observând ca nu decedase, a strâns-o cu ambele mâini de gât, până când victima nu a mai mișcat, realizând că a decedat.

Din declarația suspectei reiese faptul că aceasta a recurs la acest act violent, întrucât a pretins că nu mai făcea față dificultăților familiale și situației generate de starea de sănătate a mamei sale, precizând totodată că, după ce mama sa a decedat, a apelat Serviciul de Urgență 112, sesizând fapta comisă. Investigațiile au fost efectuate cu sprijinul ofițerilor de poliție din cadrul I.P.J. Vâlcea - Serviciul de Investigații Criminale. Cercetările continuă pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele", se arată intr-un comunicat al Parchetului”, spun cei de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea.

Carmen Ionescu a fost arestată pentru 30 de zile, urmând ca pe numele ei procurorii să ceară emiterea unui mandat de arestare pentru comiterea infracțiunii de omor.