Evenimentul Zilei > Opinii > Opinii EVZ > Cosmin Prelipceanu a ratat șansa de a tăcea. Conștiința celor care au ucis scânteia sufletului
Cosmin Prelipceanu a ratat șansa de a tăcea. Conștiința celor care au ucis scânteia sufletului

Cosmin Prelipceanu a ratat șansa de a tăcea. Conștiința celor care au ucis scânteia sufletului

Oamenii oferă cea mai complexă reprezentație dintotdeauna. Sunt un adevărat spectacol, există o întreagă psihologie originală în sufletul fiecăruia, însă nu mereu oferă imaginea integrității, a cinstei și corectitudinii, a calităților morale deosebite. Uneori, ființa omenească poate fi foarte sinistră și asta cu atât mai mult cu cât nu mai există limite spre rău care nu pot fi trecute, iar scânteia spiritului e ucisă. Afirmațiile moderatorului de televiziune Cosmin Prelipceanu sunt o dovadă a unei noi ordini abjecte, promovată de un sistem care execută conștiința.

Reacția jurnalistului a stârnit foarte multă revoltă printre români. Nu știam de declarațiile sale până când mi-a fost invadat Facebook-ul de postări critice la adresa acestuia, în unele cerându-i-se demiterea. Într-o perioadă de intensă frământare socială, pe fondul discuțiilor despre vaccinarea copiilor, Cosmin Prelipceanu și-a încordat mușchii și i-a spus ministrului Educației: „Oamenii în țara asta nu reușesc să înțeleagă că sunt în pericol de moarte. (…) N-ar fi bine ca măcar de copiii lor să avem grijă? Măcar copiii lor să înțeleagă asta. Asta ar trebui să facă școala. Să-i scăpăm pe copii de părinții lor. Asta trebuie să facă școala.”

Curioasă fiind, am intrat pe internet să observ gesturile și atitudinea jurnalistului la momentul când a rostit aceste cuvinte. Aș vrea să cred că ele arată doar îndeletnicirile unui spirit agresiv, însă sunt de părere, de fapt, că sunt cuvintele unui om laș. Insistența cu care a continuat, după ce ministrul Sorin Cîmpeanu s-a delimitat de poziția lui, m-a bulversat. „Ba da, vă spun eu, asta ar trebui să se întâmple”, a repetat Cosmin Prelipceanu în fața unui oficial cu o vastă experiență în Educație, a cărui discreție în acea clipă ar fi trebuit să-i ridice semne de întrebare.

Cosmin Prelipceanu a uitat însă importanța tăcerii. „Omul postmodern vorbește mult, tot timpul. Suferă de locvacitate. Cum a zis un om politic francez despre alt om politic: a ratat șansa de a tăcea. Susțin o cultură a tăcerii, pentru a avea, astfel, mai mult timp pentru a medita”, a subliniat academicianul Eugen Simion într-un interviu din anul 2018.

Așadar, „personalitatea jurnalistică”, pentru că acest titlu și-a atribuit Cosmin Prelipceanu pe pagina de Facebook – sau cel puțin i-a fost atribuit de oricine i-a deschis contul -, vrea să spună că părinții trebuie să dispară, iar copiii vor avea un fel de câștig în absența lor, vor găsi „salvarea”. Cu alte cuvinte, părinții au devenit o piedică în calea educației copiilor lor. Colosală perversiunea delațiunii… Și cine știe cât de adâncă e prăpastia care ne amenință. O generație de copii „salvați” prin orice modalitate la care se gândea jurnalistul va fi, în cele din urmă, învinsă, fiindcă prin venele acelor copii curge chiar sângele părinților lor, care îi face nemuritori.

Situația de față îmi aduce aminte de un ciclu de poeme scrise de Anna Akhmatova, în timp ce fiul ei, Lev Gumilev, era în închisoare. Poeta nota despre perioada în care naziștii chinuiau adulții prin torturarea propriilor copii. În filmul „Șaptesprezece momente de primăvară”, un ofițer neamț ține un nou-născut în frigul iernii pentru a-i forța mama să facă o declarație. Poate că sunt prea dramatice aceste scene, însă de tendințele pe care Cosmin Prelipceanu și le-a dat pe față nu pot face abstracție. Omul, în general, dă dovadă uneori de contraste stupefiante.

Mă gândeam la dispariția iubirii, fiindcă, în fond, totul se rezumă la dragostea pentru aproape. Am fost martora unei scene care mă tulbură și în prezent, deși au trecut câteva luni de atunci. În curtea unui liceu din județul Botoșani, o mulțime de elevi sărbătoreau absolvirea studiilor. Curtea unității școlare era împrejmuită de fiare înalte de aproximativ trei metri, ruginite, care separau liceenii de părinți, fiindcă cei din urmă nu erau vaccinați. Câteva tinere s-au îndreptat către directoarea liceului, cu lacrimi care nu erau altfel decât sincere, pentru a o ruga să permită părinților să intre în curte doar pentru câteva poze. Răspunsul a fost unul brutal: „Nu! Nu sunt vaccinați, nu!”. Invitat la eveniment a fost și primarul din teritoriu, care a refuzat să intre în curte atât timp cât părinților nu li se acorda posibilitatea de a fi alături de copiii lor la festivitate. Am răsuflat ușurată.

Nu sunt anti-vaccinistă. Respect decizia celor care nu doresc să se vaccineze în aceeași măsură în care o fac și în cazul celor imunizați. Înțeleg necesitatea impunerii unor restricții, însă starea de spirit de atunci mă va urmări la nesfârșit. Suntem ființe vii, care ne ajutăm reciproc – sau, cel puțin, așa se presupune -, iar cândva vom avea parte toți de aceeași soartă. Adică vom muri. Și totuși, între noi se naște un zid, un gol care nu poate fi depășit nicicum. Mă întreb – care e legea universului nostru sufletesc? Îndepărtarea de sentiment? Când dispare iubirea, nu mai e nimic. E doar un văl negru prin care nu poți distinge nimic, privești în zadar. Ești singur și gol. Mi-e teamă că la un moment dat ne vom întoarce privirile şi vom descoperi un înălțat grilaj între noi. Vom simți atunci că ceva s-a schimbat, însă nu va mai exista posibilitatea întoarcerii. Trebuie să fim foarte săraci dacă nu mai avem bariere spre infern…

Am citit comentariile românilor la adresa lui Cosmin Prelipceanu, mulți dintre ei părinți, după cum am putut observa pe profilurile lor. Afirmațiile jurnalistului conduc spre dezideratele LGBT, care, în cele din urmă, îndepărtează copiii de părinți. Asalturile par a fi, în continuare, de nestăpânit. Pe pagini de pe platformă, unele inactive de câțiva ani, pe care se promovau odată materialele moderatorului, românii i-au reproșat acestuia orientări neomarxiste, lipsa de luciditate și altele. M-am gândit că jurnalistul își va asuma cele spuse și își va cere scuze public pentru derapaj, din respect pentru părinții pe care nu-i agreează, pentru sine sau măcar pentru suspiciunea că a comis o greșeală ireparabilă.

„…idealuri, care erau ale tatălui meu: omul să rămână om, adică să n-o ia razna împotriva altora, să stea la plugul lui, dacă era plugar, la cinstea de om, dacă era om de omenie, adică iubitor de alți oameni, la cartea lui dacă era cărturar, la nevasta și copiii lui, dacă îi avea, la casa lui, dacă nu voia să se facă de rîs prin hoție, trădare, beție, lene și minciună; adică să rămână om prin tot ceea ce cîștigasem ca să nu ne pierdem, urmînd legile naturii: cine se ridică împotriva altuia se ridică împotriva lui însuși, fiindcă oamenii au descoperit de mult legea armoniei în tot ceea ce există, din care și-au făcut legi morale.” (Marin Preda)