Cât timp a fost judecat în Dosarul ICA, actualul infractor condamnat Dan Voiculescu a fost vârful de lance al războiului public împotriva sistemului judiciar în general şi în particular împotriva procurorilor şi judecătorilor care i-au gestionat judiciar faptele. Magistraţii au fost terfeliţi ani de zile cu toate aberaţiile posibile numai şi numai pentru că Dan Voiculescu a trăit cu iluzia că, aplicând strategiile învăţate când servea Securitatea, va putea să se ridice deasupra legii şi să scape basma curată după fraudele comise.

Felix şi-a folosit în acest scop, la capacitate maximă, televiziunile şi vedetele pe care a ştiut să le îndatoreze cu salarii de zeci de mii de euro sau cu credite de sute de mii. Bucuroşi să trăiască pe picior mare, salariaţii apropiaţi de portofelul şi conturile mogulului au călcat în picioare orice principiu şi interes public, pentru a pune în scenă strategia securistoidă pe care Voiculescu o gândise în speranţa că astfel îşi va şterge urmele penale.

Nu a contat pentru vedetele plătite regeşte că îşi mint publicul ca la balamuc şi nici că injectează o ură fără precedent în societate.

Tot ce a contat a fost să-şi satisfacă mogulul cât mai bine şi să-l ajute cât mai mult în bătălia pe care Voiculescu o ducea cu instituţii întregi. Salariile de zeci de mii de euro şi creditele de sute de mii trebuiau justificate cu servilism împins fără scrupule la limite extreme. În acest scop servitorii lui Felix au produs mii de ore de emisie în care, sub diverse forme şi în sute de ambalaje, au livrat publicului lor acelaşi mesaj obsesiv: „Voiculescu e nevinovat, DNA nu acţionează în interesul legii ci fabrică probe din motive politice”.

Un mesaj repetat de atât de multe ori, încât a ajuns să halucineze sute de mii de români care au crezut, cu naivitate, că au în faţă jurnalişti şi că se uită la un program tv de ştiri. Nu ştiau că sunt victime ale unei propagande toxice concepută cu unelte ale Securităţii. Aceleaşi unelte care l-au servit frumos şi pe Ion Iliescu în propaganda anilor 90 pentru a injecta ură în public până la producerea mineriadelor.

Vorbim de acelaşi mod de operare executat cu alţi servitori. După ce Voiculescu a fost condamnat, minciuna a crescut în intensitate până la momente paradoxale cum a fost isterizarea gratuită a publicului Antena 3 pe falsa temă a evacuării televiziunii din clădirile confiscate de stat. Părea atunci că vuvuzelele infractorului Dan Voiculescu sunt convinse, până în măduva oaselor, că DNA e o entitate total diabolică, fără nicio legătură cu ideea de stat de drept şi aplicare a legii. Asta până când anchetele procurorilor DNA au ajuns la inamicii politici ai patronului aflat în puşcărie.

Brusc, ca şi cum nu ar fi existat toţi anii de manipulare şi minciună, servitorii lui Felix au luat în braţe procurorii DNA şi s-au transformat în cei mai vocali purtători de cuvând ai acestei instituţii. Peste noapte au început să pozeze în acuzatori ai „nenorociţilor de politicieni” care fură şi s-au îmbogăţit prin fraudă şi corupţie. E un contorsionism editorial halucinant, care trece încet în zona ridicolului copios.

E simplu să observăm ridicolul situaţiei dacă reducem lucrurile la cea mai simplă ecuaţie a acestei situaţii: servitorii umili ai unui infractor pretind că luptă acum pe viaţă şi pe moarte cu cei care au comis fapte ca cele care leau băgat la puşcărie patronul. Sunt ca nişte prostituate bătrâne şi urâte care se îmbracă în straie călugăreşti şi pozează în virgine ţinând lecţii de morală în piaţa publică chiar în faţa foştilor clienţi.

Când Parchetul General a făcut primele audieri în dosarul deschis după plângerea senatoarei PSD Gabriela Vrânceanu Firea, contorsioniştii infractorului Voiculescu au reuşit să atingă o nouă culme a penibilului. Primul trust de presă din România trimis în judecată pentru şantaj înfiera cu mânie proletară „actul de şantaj ordinar” comis împotriva Gabrielei Firea. Românii au o vorbă simplă pentru astfel de situaţii: Hoţul strigă hoţii! Validând acţiunile DNA care vizează acum adersarii politici ai lui Voiculescu, pentru a-i alina acestuia detenţia, servitorii lui Felix fac ceva senzaţional, fără să realizeze. Ei spun publicului lor, pe banii mogulului puşcăriaş, că patronul lor este la penitenciar pe bună dreptate pentru că numai acolo e locul celor care comit anumite fapte. Amuzant, nu-i aşa?

Contorsioniştii lui Felix au ajuns în această situaţie paradoxală pentru că nu înţeleg care este diferenţa între cel care apără persoane şi cel care apără principii. Persoanele se schimbă, principiile rămân mereu la fel. Când aperi un principiu nu rişti niciodată să ajungi în situaţia de a te contrazice singur.

Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.