Tata voia să mă vadă procuror, dar n-a fost să fie. Prea multă bătaie de cap, bani puțini și chiar nu mă vedeam cu scaunul înfipt în fund toată ziua și luând declarații tuturor gunoaielor care se cred nevinovate. O să râdeți, dar când am intrat eu în barou, procurorii aveau salarii mici. La drept vorbind, nu-mi plăcea nici munca, dar iubeam la nebunie banii. Maestrul meu, Dumnezeul să-l aibă în pază, mi-a dat un singur sfat după ce i-am plătit o sumă considerabilă ca să mă ia stagiar: Descurcă-te și tu cum poți!

Nu sunt un orator strălucit, recunosc, dar asta nu m-a împiedicat să câștig cauze pe care alții le considerau pierdute. De fapt, de ce să mint, nici după atâția ani de avocatură nu mă simt confortabil când mă văd cu microfonul în față. Ideile, alea puține pe care le mai am, nu reușesc să prindă forma unor cuvinte și mă blochez. Iar când mă privește câte un judecător mai stăruitor, transpir până în șosete.

- Vă ascult, domnule avocat, mă repede o judecătoare tânără, pe care o vedeam prima dată în viață.

Mă apropii de pupitru, fără niciun gând în minte, dorindu-mi să se caște pământul și să mă înghită.O privesc cu fața mea cea mai atrăgătoare, sperând într-o minune. Cine m-a pus să iau dosarul ăsta? Numai Angela e de vină. Trebuia să-și rupă mâna fix cu o zi înainte de ziua de ședință. Și doar știa că i-am cerut o grămadă de bani nemernicului pe care îl apăr, cu promisiunea că nu va fi arestat.

Se pare că judecătoarea cea nouă rezistă farmecelor mele irezistibile și mă trezesc apostrofat în plină ședință de judecată :

- Domnule avocat, de zece minute mă priviți și nu spuneți nimic. Cunoașteți cauza? Mă puneți în situația de a apela la un avocat din oficiu dacă nu vă reveniți.

- Doamna președinte, vă rog să respingeți propunerea procurorului de arestare preventivă. Nu se justifică.

- Atât? Asta e tot ce aveți de spus? Inculpatul, sigur nu doriți să fiți apărat de un avocat din oficiu? Să nu vă aud că nu v-am respectat drepturile.

Nu eram capabil să răspund la acest atac direct. Coborâsem nivelul pledoariei atât de jos, încât simțeam focurile iadului cum îmi ard tălpile.

- Vă rog să mă iertați, nu mă simt bine, am mințit ca să salvez ce mai era de salvat.

O uram pe femeia asta. Clientul mă privea amenințător, cerându-mi socoteală.

- Inculpat, aveți ultimul cuvânt.

- Cum adică? Mă și condamnați?

- Domnule avocat, nici măcar atâta lucru nu i-ați explicat acestui om? Bănuiesc că i-ați cerut bani, nu intrați gratis, nu?

- N-am apucat, doamna președinte.

Ăsta era război pe față. Judecătoarea dorea cu orice preț să mă umilească.

- I-am plătit o poală de bani, că mi-a promis că rezolvă, se văita inculpatul.

- Taci din gură, l-am oprit cu vocea pe care mi-o recăpătasem.

Omul s-a oprit. Ședința se terminase. Simțeam picăturile reci de pe frunte ca pe niște ace încinse.

- Mie să-mi dai banii înapoi.

Infractorul prinsese curaj. Simțeam nevoia să beau ceva ca să-mi revin. Trebuia să o sun pe Angela să văd cum se simte. Deși mi-a distrus ziua de azi, nu-mi permit să mă supăr pe ea. Femeia asta, pentru câteva ore de afecțiune, mi-a dăruit soluții de aur. Nu vorbim niciodată despre dosare, singură știe ce are de făcut. Draga de ea, nu pot nici măcar să o scot la un film, stăm ascunși ca șobolanii în garsoniera ei.

Au început să mă cunoască și vecinii, iar asta nu prea îmi convine. În profesia mea, discreția este vitală.

- Domnule Ștefănescu, la cât de des veniți am să vă trec la întreținere, m-a abordat într-o zi administratorul blocului, care avea impresia că îi permit asemenea glumițe ieftine și de prost gust.

- Nu domnule, am casa mea.

- Cum ziceți, dar eu voi lua măsuri cât de curând.

Mi-am sarit din fire și douăzeci de minute i-am spus atâtea cuvinte urâte, fără să mă repet, încât eram invidios că nu aveam cursivitatea asta și în sala de judecată. Cu toate astea, ieșirea mea a fost total neinspirată – vizitele s-au mutat la mine, iar Angela când venea, uita să mai plece.

- Iubito, cred că ne-a văzut o colegă de-a ta care stă în blocul de alături. Poate ar fi mai bine să ne vedem iar la tine.

- N-ar fi mai potrivit să mă iei de nevastă ca să nu ne mai ascundem?

Îmi dăduse lovitura mortală. Era ultima femeie cu care mi-aș fi dorit să mă însor.

- Să nu ne pripim, draga mea. Ce facem cu dosarele mele?

- Vor intra alți judecători.

- Asta nu se poate, am sărit ca ars.

- Adică tu mă vrei doar pentru soluții favorabile?

- Iubita mea, mă jignești. Hai să mai așteptăm puțin, să terminăm dosarele.

Am îmbrățișat-o cum știam că îi place și de a doua zi am început iar să ne vedem în casa ei. Ieri a alunecat pe niște trepte și și-a fracturat mâna atât de rău, că n-a fost chip să scape neoperată. Tocmai acum când aveam mare nevoie de ea.

– Stai liniștit, o să intre colega mea de birou. Am vorbit cu ea, știe de noi, m-a încredințat Angela.

Acum, după ce am întâlnit-o pe scorpia aia de judecătoare care a măturat cu reputația mea, mă întreb ce i-o spus Angela despre mine. Nu-mi făceam vreo speranță în legătură cu soluția. Adevărul este că la ce prestație jalnică avusesem, cel care merita arestat eram eu. Când colo, ce credeți? Am câștigat. Clientul meu era liber, banii rămâneau în buzunarul meu.

M-am luat cu vorba și am uitat să o sun pe Angela.

- Ești bine, draga mea?

- Abia acum mă întrebi? Am suferit ca un câine toată ziua.

Era nervoasă, dar am metodele mele să o împac. Am venit cu mega pizza pepperoni, așa cum îi place ei.

- De treabă colega ta, deschid eu vorba, dornic să aflu detalii. Ce i-ai spus despre noi, că m-a luat cam tare?

 - Mihaela? Mă mir, ea e o doamnă foarte cumsecade.

- Dar nu o chema Mihaela. A fost una Otilia Stan.

- Aoleu, asta e una nouă și cam ciudată. Nu vorbește cu nimeni.

Uimirea mea sporea. De ce naiba câștigasem cauza asta ? Am lăsat-o pe Angela să-și mănânce singură pizza. Arăta jalnic fără machiaj, iar durerea parcă o urâțea și mai mult.

În mintea mea încolțea o nouă dorință- să o cunosc pe judecătoarea Otilia Stan. Săptămânile ce au urmat am urmărit-o ca un psihopat, întrebând în toate părțile despre ea. Era căsătorită și avea un copil. Intram în sala ei de ședință și o fixam insistent, ca un nebun ce-și privește pata imaginară de care se simte atașat.

Ea nu mă vedea, nu-mi răspundea la salut. Aș fi vrut să am dosare la ea, dar îmi era teamă, deși simțeam că era singura șansă să îmi vorbească. Mă certasem cu Angela, periclitându-mi situația financiară, cariera, liniștea. Nu-mi păsa. Otilia Stan trebuia să fie a mea.

Am fost atât de disperat încât am invitat-o pe grefiera ei de ședință la masă. Biata fată, se aranjase atât de frumos, venise la întâlnire cu speranțe, iar eu o asaltam cu întrebări despre doamna judecător.

- Îl cunoști pe soțul ei ?

- E divorțată.

- I-auzi! Nu știam asta. A zis vreodată ceva despre mine?

- Te superi dacă îți spun.

- Promit să nu o fac.

- Când ai avut dosarul ăla la ea, îți amintești cum te-a umilit?

Îmi venea să-i strivesc capul. Cum își permitea grefiera asta amărâtă sămi spună tocmai mie așa ceva?

- Zi, ce-i cu dosarul ?

- La pronunțări mi-a mărturisit că ești cel mai prost avocat pe care l-a cunoscut.

- Și atunci de ce mi-a lăsat clientul liber ?

- De milă. A auzit cum te amenința inculpatul.

- Asta e tot ce a zis despre mine?

- Zilele trecute a vrut să pună un jardarm să te scoată afară din sala ei de ședință. Spunea că se simte hărțuită.

Aveam nevoie de mult aer și alcool. Iar grefiera asta mă călca pe nervi. Nici măcar nu am dus-o acasă cu mașina. Am mințit-o că îi e rău mamei și am lăsat-o la o stație de metrou. Următoarele săptămâni s-au transformat într-un coșmar. Supărată că ne-am despărțit, Angela îmi respingea toate dosarele. N-aveam nici timp și nici chef să mă împac cu ea și cred că mă dădusem de gol că încerc să o cuceresc pe Otilia.

Cu răbdarea unui ocnaș am așteptat să se întâmple o minune și femeia asta să îmi vorbească. După șase luni de chin, doamna judecător dormea în patul meu. Nu era deloc urâtă și mărturisesc că îmi plăcuse mult această vânătoare aproape imposibilă. Colaborarea cu ea, pe toate planurile, rămâne cea mai agreabila amintire a vieții mele. Împărțeam câștigurile, iar asta era o premieră pentru mine.

Era femeie deșteaptă, iar soluțiile ei rămâneau neschimbate și în căile de atac.

Mi s-a rupt inima în fâșii când procurorul care mă reținuse mi-a cerut să o denunț.

- Pot să vă zic de Angela, am zis, incercând sa le abat atenția.

- O vreau pe Otilia Stan sau te arestez.

Am zis și eu despre ea tot ce ştiam, adică atât cât a trebuit ca să-mi scap pielea. Am vrut să o vizitez la penitenciar, dar nu m-a primit. E o femeie mândră şi orgolioasă. Aşa-i trebuie, dacă a profitat de dragostea mea.