Conference League. Univeristatea Craiova - Noah, 1-1. Oltenii trebuie să se mulțumească doar cu un punct

Conference League. Univeristatea Craiova - Noah, 1-1. Oltenii trebuie să se mulțumească doar cu un punctSursa foto: Pixabay

Update: 23.59. Remiză între Universitatea Craiova și Noah, scor 1-1. Gazdele au deschis scorul prin Momnday Etim (38), oaspeții au egalat în repriza a doua, datorită lui Nardin Mulahusejnovici (73).

Conference League. Universitatea Craiova evoluează în această seară, pe teren propriu, conta armenilor de la Noah (ora 22.00, în direct la Digi Sport 1 și Prima Sport 1). Echipa lui Mirel Rădoi a debutat în grupă cu un eșec, în deplasare, pe terenul polonezilor de la Rakow, scor 0-2. Așa că un succes, diseară, e obligatoriu pentru ca „alb-albaștrii” să rămână în cărțile calificării.

Conference League. Universitatea Craiova, meci cu un adversar din Armenia: Noah

Armenii au învins în runda inaugurală, acasă, formația croată Rijeka, scor 1-0. „M-ați întrebat de zeci de ori de frică, de teamă. Nu îmi e teamă de nimic, nu îmi e frică de nimic! Sper ca jucătorii mei să se bucure de astfel de meciuri, mai ales că e o competiție europeană care îi poate expune. Nu cred că ar trebui să fie în mintea mea acest lucru”, a spus tehnicianul Mirel Rădoi înaintea confruntării.

sursa: Facebook

El a explicat de ce a vrut ca, înaintea partidei, să conducă antrenamentul oficial pe arena „Ion Oblemenco”, nu pe un alt teren. Și a afirmat că meciul nu va fi unul ușor.

„Am vrut ca antrenamentul oficial să îl facem pe stadion și nu la bază. Să avem 75 de minute de antrenament și nu 60. Astfel, îi bag și pe băieți în febra jocului mai bine. Am preferat să fie într-un context oficial. Ne așteaptă o partidă dificilă.

Oamenii vor spune că e diferență mare între România și Armenia. Nu cred că e diferență așa mare între Universitatea Craiova și Noah. Dacă ar trebui să analizez punctual, cred că undeva între jocul lui U Cluj și Dinamo, Noah joacă un 4-3-3. Au o dinamică foarte bună a jucătorilor”, a mai declarat Rădoi.

Universitatea Craiova - Noah, echipe probabile

Universitatea Craiova: Isenko - Rus, Romanchuk, Badelj - Mora, Teles, Băluță, Mekvabishvili, Bancu - Al-Hamlawi, Baiaram

Noah: Fayulu - Boakye, Saintini, Muradyan, Sualehe - Oshima, Eteki - Fereira, Manvelian, Jakolis - Mulahosejnovic