Complicele lui Omar Hayssam în răpirea jurnaliştilor în Irak a părăsit România. Muhammad Munaf a avut la dispoziție 15 zile să se conformeze cererii autorităților

Complicele lui Omar Hayssam în răpirea jurnaliştilor în Irak a părăsit România. Muhammad Munaf a avut la dispoziție 15 zile să se conformeze cererii autoritățilorSursa foto: Captură TV Antena 3

Irakianul Mohammad Munaf, implicat în dosarul răpirii jurnaliştilor în Irak, alături de Omar Hayasam, a părăsit teritoriul României. Irakianul a fost eliberat din închisoare, unde executa o condamnare de zece ani pentru terorism. Dar, odată cu eliberarea, autoritățile i-au impus să părăsească teritoriul României în termen de 15 zile. Deși în spațiul public au apărut informații potrivit cărora Munaf nu vrea să plece și a contestat măsura, MAI a anunțat că acesta s-a conformat deciziei.

Ministerul Afacerilor Interne a transmis că Mohammad Munaf, complicele lui Omar Hayssam în dosarul răpirii jurnaliştilor în Irak, a părăsit teritoriul României. Oficialii au dorit să clarifice speculațiile din ultima vreme, potivit cărora, Munaf nu ar fi dorit să se conformeze. Acesta ar fi deschis o acțiune în justiție pentru a anula măsura impusă de MAI.

„Având în vedere informaţiile vehiculate în spaţiul public referitoare la un cetăţean american de origine irakiană, în vârsta de 59 de ani, faţă de care s-a emis decizie de returnare cu termen de plecare voluntară de 15 zile, vă informăm, cu respectarea art. 6 alin (1) lit. e) din Regulamentul general privind protecţia datelor, că persoana la care se face referire a părăsit România în intervalul de timp menţionat”, a transmis MAI printr-un comunicat de presă.

Pe 6 iulie, Mohammad Munaf, care executa o condamnare de 10 ani pentru terorism în dosarul răpirii jurnaliştilor români în Irak, a fost eliberat. El a scăpat de închisoare cu trei ani mai devreme de termenul la care trebuia eliberat, în urma unei decizii a Tribunalului Ilfov. După câteva ore, pe 7 iulie, ministrul de Interne, Lucian Bode, a anunțat că Mohammad Munaf trebuie să părăsească în 15 zile teritoriul României.

Sursa foto: gov.ro

Mohammad Munaf a contestat decizia MAI

În urmă cu câteva zile, Mohammad Munaf a deschis un proces la Curtea de Apel Bucureşti, în care a contestat decizia dispusă în cazul său, de a părăsi România. Între timp, însă, se pare că Munaf s-a conformat cererii autorităților și a plecat din țară, în termenul impus de MAI.

Mohammad Munaf, irakian stabilit în România şi având dublă cetăţenie - irakiană şi americană – a fost implicat în răpirea celor trei jurnaliști, în Irak, la sfârșitul lui martie 2005. Acesta le-a servit ca ghid pe teritoriul irakian, celor trei jurnalişti români, fiind ţinut ostatic, alături de ei, timp de 55 de zile.

După eliberarea jurnaliştilor, dat fiind că a fost complicele sirianuluiOmar Hayssam, cel care a pus la cale răpirea, Munaf a fost plasat în detenţie de forţele americane în Irak. În octombrie 2006, el a fost condamnat la moarte prin spânzurătoare la Bagdad, însă sentința a fost anulată.

În paralel, justiţia română l-a condamnat definitiv, în 2008, la 10 ani de închisoare pentru participare la răpirea jurnaliştilor Ovidiu Ohanesian, Sorin Mişcoci şi Marie-Jeanne Ion. În august 2015, Munaf a fost adus în România şi plasat în detenţie unde s-a aflat până zilele trecute.