Breaking News! Serie de bombardamente în Irak. Consulatul SUA din Erbil, afectat de atac. Ar fi fost vizat. UPDATE

Breaking News! Serie de bombardamente în Irak. Consulatul SUA din Erbil, afectat de atac. Ar fi fost vizat. UPDATE Sursa: NEXTA

Mai multe rachete au căzut lângă clădirea Consulatului General al SUA din Erbil, Irak. Potrivit agenției naționale de presă din Irak, mai multe explozii au fost raportate până acum în oraș. Traficul aerian a fost suspendat, după ce mai multe rachete au lovit în zonă.

UPDATE

Iranul și-a revendicat atacul cu rachete care a lovit în apropierea unui complex consular al SUA în nordul Irakului. Potrivit mesajului iranian, se confirmă faptul că este vorba despre represalii  pentru un atac israelian în Siria, în urma căruia au fost ucisi doi membri ai Gărzii Revoluționare, potrivit Associated Press.

Noile date arată că ar fi vorba de fapt despre douăsprezece rachete care au lovit în Irak, orașul Erbil.

Ne puteți urmări și pe Google News
Vedere a unei clădiri deteriorate în urma atacurilor cu rachete din Erbil, Irak, 13 martie 2022.

Vedere a unei clădiri deteriorate în urma atacurilor cu rachete din Erbil, Irak, 13 martie 2022. / Sursa: Reuters

A fost emis și un comunicat de presă din partea Guvernului Statelor Unite după ce regiunea Erbilului a fost lovită de rachete.

Statele Unite ale Americii condamnă cu fermitate loviturile cu rachete asupra Erbilului din Irak, de aseară, care au provenit din Iran. Atacurile cu rachete au fost o încălcare scandaloasă a suveranității Irakului. Nicio instituție a SUA nu a fost avariată și nici personalul nu a fost rănit. Nu avem indicii că atacul a fost îndreptat către Statele Unite. Iranul trebuie să înceteze imediat atacurile sale, să respecte suveranitatea irakiană și să nu se amestestece în afacerile interne ale Irakului. Statele Unite sunt alături de partenerii noștri irakieni, inclusiv din regiunea Kurdistan. Îi vor ajuta pe partenerii noștri din regiune să se apere.

Consilierul american pentru securitate națională, Jake Sullivan, a declarat că Washingtonul lucrează pentru a ajuta Irakul să obțină capabilități militare de apărare antirachetă. „Diferiții negociatori s-au întors acasă. Va trebui să vedem ce se întâmplă în zilele următoare cu privire la diplomația din jurul acordului nuclear”, a continuat Sullivan.

Joe Biden a rămas ferm hotărât să împiedice Iranul să achiziționeze arme nucleare, potrivit Reuters.

Știre inițială

O serie de rachete au fost lansate sâmbătă seara către consulatul SUA din Erbil, în nord-vestul Irakului, potrivit Agenției de știri din Irak (INA).

Guvernatorul Erbilului, Omed Khoshnaw, a declarat că mai multe rachete au căzut în zonă. Acesta a continuat prin a spune că nu este clar dacă ținta a fost Consulatul SUA sau aeroportul din oraș. Cel puțin șase rachete au fost lansate, potrivit ABC News.

Momentul când rachetele au căzut în Erbil, surprins de o cameră de supraveghere.

Ministrul Sănătății din Kurdistan a declarat că nu s-au raportat răniți sau morți în atacul de sâmbătă seară.

Prim-ministrul regiunii Kurdistan, Masrour Barzani, a răspuns atacului de sâmbătă seara: „Erbil nu se înclină în fața lașilor. Condamn ferm atacul terorist din Erbil și fac apel la oamenii curajoși și răbdători din Erbil să aibă răbdare și să urmeze instrucțiunile forțelor de ordine. Vă mulțumesc pentru răbdare!"

Potrivit datelor preliminare, atacul cu rachete asupra Erbil a fost lansat de pe teritoriul Iranului. Au zburat mai multe rachete, nu este clar dacă ținta a fost consulatul SUA sau aeroportul din oraș. Acum, complexul de clădiri al Ambasadei SUA este cuprins de incendiu, potrivit Nexta.

Atacul cu rachete a avut loc după ce negocierile pentru revenirea la acordul nuclear JCPOA cu Iranul au stagnat la Viena. Șeful UE pentru politică externă, Josep Borrell, a scris vineri pe Twitter că discuțiile de la Viena au nevoie de o „pauză”, din cauza „factorilor externi”. Borrell a adăugat că un acord final este „în esență gata”.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Saeed Khatibzadeh, a declarat sâmbătă că există cel puțin una sau două probleme cheie asupra cărora SUA și Iranul nu au ajuns încă la un acord. El a adăugat că cele două state nu sunt de acord cu privire la modul în care ar trebui să fie ridicate sancțiunile, Iranul dorind mai multe sectoare eliberate de sancțiuni, iar SUA dorind mai puține. Oficialii iranieni au declarat că nu este clar când se vor relua negocierile.

Deocamdată nu este clar cine a tras rachetele. Iranul a amenințat cu represalii în ultimele zile pentru moartea a doi ofițeri din Corpul Gărzii Revoluționare Islamice (IRGC) într-un presupus atac aerian israelian în Siria, săptămâna trecută.

Milițiile susținute de Iran au vizat baza Al-Tanf, unde sunt găzduite forțele americane, încă din octombrie, ca răzbunare pentru un presupus atac aerian israelian care a vizat forțele susținute de Iran în Siria anul trecut.

Clădirea postului de televiziune Kurdistan 24 a fost, de asemenea, avariată. Canalul, care se află în apropierea Consulatului SUA, a difuzat din studioul lor, la scurt timp după atac, imagini din interior cu pagubele suferite.

Sursa: NEXTA

La momentul atacului cu rachete asupra consulatului SUA din Erbil, un avion de realimentare Stratotanker al Forțelor Aeriene al SUA a zburat prin apropiere, conform Nexta.

Sursa: NEXTA

Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat a declarat pentru Reuters, sub rezerva anonimatului, că nu au existat victime militare americane cauzate de atac. Tot acesta a spus că rachetele au fost lansate din Iran. Nu a existat o revendicare a atacului până la publicarea prezentului articol.