Cod QR pentru amenzile rutiere. MAI vrea să digitalizeze sancțiunile aplicate în trafic

Cod QR pentru amenzile rutiere.  MAI vrea să digitalizeze sancțiunile aplicate în traficMașini. Sursa foto: Pixabay

Codul Rutier urmează să fie modificat, iar Ministerul de Interne pregătește o serie de măsuri menite să simplifice aplicarea sancțiunilor și să îi responsabilizeze pe șoferi. Una dintre schimbările cele mai importante este introducerea posibilității de a plăti amenzile imediat, direct la fața locului, prin scanarea unui cod QR generat de polițist.

Se schimbă Codul Rutier. Ce trebuie să știe șoferii

Șoferul va fi direcționat către o platformă de plată cu cardul, eliminând astfel necesitatea deplasării la ghișeu sau a plății în numerar, interzisă de lege încă de acum opt ani. O altă modificare vizează circulația pe benzile dedicate transportului în comun și liniile de tramvai.

Șoferii care încalcă aceste reguli vor putea fi sancționați chiar dacă nu sunt prinși în flagrant, iar amenzile vor fi aplicate pe baza imaginilor surprinse de camerele de supraveghere instalate pe autobuze și tramvaie. Autoritățile spun că aceste sancțiuni se vor aplica strict pentru abaterile legate de circulația pe benzile dedicate transportului public.

Poliția Rutieră

Poliția Rutieră. Sursa: Arhiva EVZ

Reguli noi pe autostrăzi

Noile reguli aduc modificări și pentru circulația pe autostrăzi. Șoferii cu permis categoria B1 ar putea fi restricționați de la accesul pe drumurile de mare viteză, iar autoritățile vor introduce și monitorizarea vitezei medii pentru a reduce numărul accidentelor.

Aceste măsuri fac parte dintr-un plan mai amplu de digitalizare și modernizare a procedurilor de aplicare a legislației rutiere, menit să crească siguranța pe drumurile publice și să îi facă pe conducătorii auto să respecte legea mai riguros.

Noi modificări în Codul Rutier. Cum poate fi verificat istoricul amenzilor

De câteva zile, șoferii din România au posibilitatea de a verifica online istoricul amenzilor de circulație prin platforma Ministerului Afacerilor Interne. Pe site, aceștia pot vedea câte puncte de penalizare au acumulat, iar în momentul în care totalul ajunge la 15 puncte, sistemul îi avertizează că permisul le va fi suspendat și că trebuie să se prezinte la poliție pentru predarea acestuia.