VIITORI ŞOMERI. Grupul bancar american Citigroup a anunţat că va disponibiliza 52.000 de angajaţi, după ce mai devreme în acest an a dat afară alţi 23.000, relevă agenţia Reuters.
După disponibilizarea a 20% din personal, compania rămâne astfel cu 300.000 de angajaţi în toată lumea. Aceste restructurări au fost necesare în contextul reducerii costurilor şi a vânzării unor unităţi, au explicat reprezentanţii companiei. Cele mai multe posturi restructurate vor fi din Londra şi New York. Citigroup a pierdut în ultimul an peste 20 de miliarde de dolari, pe fondul crizei. Analiştii estimează că banca nu va mai ajunge pe profit până în 2010.
Recomandările noastre