Cinci tendințe de culoare pentru pereți în 2026. Una este în mare vogă
- Antonia Hendrik
- 4 ianuarie 2026, 13:02
Apartament. Sursa foto: PixabaySpecialiștii în amenajări interioare anticipează cinci tendințe principale, menite să redefinească spațiile noastre. Printre acestea, o culoare clasică are o revenire spectaculoasă, după ce în ultimii ani a fost mai puțin prezentă în amenajări. Designerii recomandă, de asemenea, combinarea culorilor cu materiale naturale și texturi diverse, pentru a crea un ambient echilibrat și primitor.
Tendințele de design interior pentru 2026: culori calde, nostalgie și accente personale
Cu începutul anului 2026, proprietarii de case încep să-și reînnoiască locuințele, pregătindu-le pentru un nou început. Vine perioada în care curățenia de primăvară se combină cu dorința de schimbare, fie că este vorba despre schimbarea unei piese de mobilier sau de vopsirea unui perete pentru a transforma complet atmosfera unei camere.
Experții în design interior spus că anul acesta tendințele vor fi influențate de momente culturale semnificative, precum revenirea filmului „Diavolul se îmbracă de la Prada”, reinterpretările recente ale producției „Wuthering Heights” și mult așteptatul sezon al serialului „The White Lotus”. Elementele care vor domina interioarele includ confortul, nostalgia și accentele personale, completate de palete de culori calde și luminoase, inspirate de stilul retro.
Kathryn Lloyd, expertă în culori la Crown Paints, a identificat primele cinci tendințe cromatice care ar putea aduce un suflu proaspăt locuințelor anul acesta. Alegerea acestor nuanțe promite să transforme spațiile de locuit, aducând un echilibru între modernitate și familiaritate, și încurajând proprietarii să își pună amprenta personală asupra fiecărei camere.

Zugrăvit. Sursa foto: Pixabay
1. Clasicii reinterpretati
În 2026, designul interior va pune accent pe familiaritate, dar cu un suflu modern. În loc de spații excesiv de elegante și impersonale, casele vor combina elemente clasice cu detalii contemporane, într-o manieră caldă și primitoare. Tendința reflectă și cultura pop: adaptările viitoare ale serialelor Wuthering Heights și Sense & Sensibility, dar și estetica sezonelor trecute din The White Lotus, pun accent pe tonuri moi și armonizarea vechiului cu noul.
Designerii vor transforma materiale și stiluri clasice, astfel încât să păstreze farmecul tradițional fără să pară prea lustruite. Lemnul, lambriurile sau mobilierul cu fus vor fi combinate cu forme simple și linii contemporane. După cum explică Kathryn: „Este vorba despre confort reinterpretat, materiale clasice folosite în mod modern și detalii de patrimoniu integrate discret.” Paletele de culori vor favoriza nuanțele calde, înlocuind subtonurile reci, pentru a crea o atmosferă liniștită și echilibrată.
2. Tavanele capătă culoare
Un mod surprinzător de simplu de a da viață unei camere este să vopsești tavanul. În loc să se concentreze pe pereți îndrăzneți, mulți proprietari aleg să păstreze pereții simpli și să adauge un accent vizual deasupra, fie prin culoare, fie prin tapet. Această metodă oferă profunzime și un punct de interes, fără să copleșească spațiul.
3. Portocaliul ars revine
2026 revine portocaliului ars, însă într-o versiune mai blândă și mai ușor de integrat. În loc de tonuri stridente, accentul va fi pe nuanțe pământii, calde și relaxate, care se potrivesc cu lemn natural sau culori neutre.
Această tendință nu se limitează la designul interior: casa de modă Chanel l-a inclus în paleta pentru 2026, iar Jean Paul Gaultier și Christian Siriano au folosit tonuri portocalii bogate pe podium. Rezultatul este un decor care aduce căldură și confort chiar și în încăperile mai reci.
4. Nostalgia retro
Formele rotunjite, imprimeurile jucăușe și culorile nostalgice inspirate din anii ’70 se întorc în forță. De la emailul colorat la băile cu accente de avocado, estetica retro se reinventează, adăugând un aer relaxat și plin de personalitate spațiilor moderne.
Combinarea acestor elemente cu nuanțe naturale de verde și pământ creează o legătură subtilă cu natura, făcând camerele să se simtă proaspete și primitoare în același timp.

Culoarea peretelu. Sursa foto: Pixabay
5. 2026 va încuraja mixul surprinzător de modele și texturi
Dungi alături de carouri, imprimeuri geometrice cu forme delicate, culori intense cu fundaluri neutre – toate acestea vor coexista, conturând spații dinamice și creative.
Cheia succesului constă în echilibru: pereții neutri permit mobilierului și țesăturilor să iasă în evidență, iar un accent contrastant poate transforma camera într-un spațiu armonios, dar cu personalitate, potrivit express.co.uk.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.