Cunoscut mai degrabă ca actor şi practicant de succes al artelor marţiale, Chuck Norris a anunţat, în cadrul unui interviu acordat unui post de radio, că va candida pentru preşedinţia "statului liber" Texas.
Vădit opozant al preşedintelui american Barack Obama, "poliţistul texan" îi îndeamnă pe toţi susţinătorii de dreapta să declanşeze insurecţia împotriva noului Guvern şi anunţă, "fără glumă", că intenţionează să conducă Texasul ca preşedinte. Apelul la rebeliune al câtorva lideri de dreapta şi refuzul câtorva militari de a se supune comandanţilor în subordinea cărora se aflau este asociat cu apelul lui Chuck Norris la o a doua Revoluţie Americană. În cadrul interviului radiofonic acordat producătorului Glen Beck, Norris a anunţat că, dacă situaţia Americii se va înrăutăţi, este decis să candideze pentru "preşedinţia Texasului". Actorul-activist a menţionat că, în opinia sa, Texasul nu a fost niciodată, formal, o parte a Statelor Unite, iar, dacă rebeliunea va duce la secesiune, acest stat va fi capabil să preia comanda.
Chuck anunţă chiar şi data la care va începe revolta militanţilor de dreapta: vineri, 13 martie.
În mai puţin de două luni de la învestirea lui Barack Obama în funcţia de preşedinte al Statelor Unite, militanţii de dreapta îşi consolidează forţele şi organizează "celule de rezistenţă" împotriva regimului de la Casa Albă. Aceştia au tot felul de apariţii publice pentru susţinerea cauzei lor, fiind susţinuţi de anumiţi oameni din presă, inclusiv de către fostul realizator al postului CNN, Glen Beck.