Istoria secreta
Celebrul Dorel Matei, fost judecător ICCJ, "și-a arătat mușchii" cu Dan Diaconescu. I-a prelungit ilegal arestul preventiv. Mărturia unui șef de arest despre aroganța din Justiție
Dan Diaconesc, abuzat de un judecător. sursa: captura YouTube
Din cuprinsul articolului
Celebrul judecător ICCJ Dorel Matei și meandrele Justiției. O carte care ridică vălul de pe abuzurile din Justiție, modul în care legislația este încălcată prin voința celor puternici. "Dincolo de porțile rușinii", este scrisă de Marian Tudor, șef al Serviciului de Reținere și Arestare Preventivă între 2010 și 2012, citată de luju.ro.
Pe un coridor rece al Arestului Central, în miezul anilor 2010, se încrucișau destinele unor oameni foarte diferiți: politicieni, afaceriști, traficanți de droguri, hoți de bijuterii, dar și o bătrână cu mâini fragile care își ucisese soțul. Toți erau aduși în celulele subterane ale Poliției Capitalei, acolo unde Marian Tudor, șef al Serviciului de Reținere și Arestare Preventivă între 2010 și 2012, trebuia să țină ordinea.
Tudor avea să noteze peste ani, în volumul său de memorii „Dincolo de porțile rușinii” (2024), că fiecare zi din arest putea însemna o piesă de teatru: „De la comedie absurdă la tragedie greacă”, spunea el. Într-o celulă, un fost luptător din Legiunea Străină îi snopea în bătaie pe toți „bombardierii” cu care fusese închis. În alta, un traficant de droguri pierdea totul din cauza unor papuci, într-un episod de-a dreptul suprarealist. Iar printre „VIP-uri” apărea și Dan Diaconescu, patronul OTV, reținut atunci pentru șantaj.
Dar dincolo de paradele de personaje, adevărata povară a funcției lui Tudor a venit nu de la cei din celule, ci de la cei aflați pe treptele de sus ale Justiției.
Celebrul Dorel Matei și telefonul care a zguduit liniștea arestului
„Când am răspuns numărului necunoscut, timpanul meu mai să crape”, povestește Tudor. Un bărbat îi urla în ureche, prezentându-se drept judecător. Fără salut, fără protocol. Doar furie. Întrebarea a căzut direct, ca o sentință:
– Astăzi l-ați pus în libertate pe arestatul cutare?
– Da.
– Mare greșeală ați făcut! Să știți că mă gândesc dacă să emit sau nu un mandat de arestare pe numele dumneavoastră.
Era judecătorul Dorel Matei, binecunoscut atunci la Tribunalul București pentru numărul impresionant de mandate de arestare, scrie luju.ro. Motivul scandalului: eliberarea lui Dan Diaconescu, dispusă legal de o instanță, după ce Parchetul anunțase că nu face recurs. Pentru Tudor, totul fusese o procedură clară: instanța trimisese comunicarea, cu ștampilă și semnătură, cerând punerea în libertate „de îndată”.
„Nu consider că am greșit”, i-a spus calm polițistul, încercând să țină piept valului de amenințări.
Între scuze și demonstrații de forță
Dialogul care a urmat pare desprins dintr-un manual despre abuzul de putere. După ce a verificat actele primite pe fax, judecătorul a coborât, pentru câteva clipe, de pe soclul propriei autorități: și-a cerut scuze. „Un gest rar, aproape emoționant”, notează Tudor. Dar reconcilierea a durat puțin.
La finalul convorbirii, magistratul a aruncat bomba: – Totuși, fiind legal investit, vă fac o surpriză și vă prelungesc mandatul de arestare preventivă.
Deși recunoștea că eliberarea fusese corectă și că actul de arest încetase, judecătorul anunța că îl „reanima” doar pentru a-și demonstra forța. „Pentru mine, oficial, mandatul e în vigoare. Să vă văd cum îl puneți în aplicare. Weekend plăcut!”, a încheiat el, victorios.
Pentru șeful Arestului, rămăsese gustul amar al unei farse tragice: „Nu contau actul de justiție, persoana inculpată sau procedurile. Conta doar persoana dumnealui”.
Dincolo de porțile rușinii
Cartea lui Marian Tudor nu este doar o colecție de anecdote din aresturile Capitalei. Este și o radiografie a unui sistem în care viețile oamenilor – fie ei hoți, politicieni sau simpli cetățeni – depindeau nu doar de lege, ci și de orgolii.
Povestea cu Diaconescu și judecătorul Matei rămâne, poate, cea mai ilustrativă. O lecție amară despre cum, uneori, adevăratele porți ale rușinii nu sunt gratiile de fier ale unei celule, ci ușile grele ale sălilor de judecată.
