Cele mai scumpe autostrăzi din România. A7 costă 17,5 milioane de euro pe kilometru

Cele mai scumpe autostrăzi din România. A7 costă 17,5 milioane de euro pe kilometru

Nu avem autostrăzi, dar atunci când vrem să le construim, avem cele mai mari prețuri. Chiar și Comisia Europeană a cerut reducerea costurilor.

Prima autostradă care ar trebui să lege Muntenia de Moldova, autostrada A7 pleacă de la Ploiești și ajunge la Buzău. Aceasta are patru tronsoane și în total va trebui să fie de 320 de kilometri.

Proiectul de construire a tronsonului Ploiești – Buzău (63 km), parte din autostrada A7, are o valoare estimată la 5,5 miliarde lei, conform indicatorilor tehnico-economici care urmează să fie aprobați de către Guvern, scrie Apix.ro

Valoarea de peste 1,1 miliarde euro (un preț mediu de 17,5 milioane euro/km) pune sub semnul întrebării finanțarea întregii autostrăzi A7 prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Pentru autostrăzi, sunt disponibile doar 4,5 miliarde euro în PNRR, iar această sumă a fost contestată de către Comisia Europeană care a cerut reducerea ei.

Ne puteți urmări și pe Google News

Conform indicatorilor tehnico-economici ce vor fi aprobați de către guvern, valoarea întregului proiect ajunge la 5,5 miliarde lei, din care construcția efectivă este estimată la 4,7 miliarde lei – respectiv circa 15 milioane euro/km (inclusiv TVA). Această valoare poate scădea în urma licitației de execuției.

Tronsonul Ploiești – Buzău este și cel mai mic sector al autostrăzii A7, în condițiile în care are doar 63 km față de celelalte sectoare: Buzău – Focșani (83 km), Foșcani – Bacău (96 km) și Bacău – Pașcani (77 km).

Costul autostrăzii, extrem de mare

Dacă pentru cei toți 320 km va rezulta un cost mediu similar cu cel din primul sector (17,5 milioane euro), ar fi necesari peste 5 miliarde euro pentru construirea întregii autostrăzi.

Cel mai probabil, prin PNRR, vor fi finanțate maximum 2 sectoare din autostrada A7, iar acest lucru într-un scenariu optimist. De altfel, în PNRR se afirmă că vor fi finanțate „anumite secțiuni” din A7 și nu întreaga autostradă.

Guvernul spune că vrea să unească sudul țării cu Moldova printr-o autostradă ca prioritate în PNRR, dar nu spune și până în ce punct din estul țării.

 

Citește și:

România riscă să nu primească bani pentru autostrăzi. PNL-USR, “vânzătorii de iluzii”

Lista lucrărilor din 2021, autostrăzi și drumuri. Le vom vedea finalizate?

Autostrada Ploiești – Buzău este gata. O poți vedea doar aici. Video