Câinele enot, cum i se spune a “emigrat” la noi la mijlocul secolului trecut şi s-a stabilit în Delta Dunării
Acest mic animal carnivor pare a fi nimic altceva decât rezultatul ciudat al împerecherii dintre un bursuc şi o femelă de raton. De fapt, câinelui enot i se mai spune şi “bursuc cu barbă”. Cu toate acestea, enotul nu este nici raton, nici bursuc, ci, în ciuda înfăţişării sale destul de bizare, este o specie de câine sălbatic din aceeaşi familie cu lupul, vulpea, şacalul sau coiotul.
SURSA: www.descopera.ro
Animal de talie mică, care nu depăşeşte zece kilograme în greutate, cu un corp bondoc şi îndesat, picioare scurte, are o blană lungă şi zburlită, colorată în nuanţe de cenuşiu, gălbui şi negru. Sub gât şi în regiunea obrajilor, blana este mai lungă, lăsând impresia că animalul poartă un fel de favoriţi, aşa-zisa „barba”.
Prima apariţie în România semnalată în 1951
Este printre animalele cel mai recent apărute în fauna României. Prima semnalare oficială datează din anul 1951, când primul enot a fost capturat la doar 40 kilometri de Bucureşti, undeva prin judeţul Ialomiţa. Animal originar din Siberia orientală, câinele enot a fost introdus în partea europeană a URSS, sovieticii vânându-l pentru blana sa. Numai că acest animal omnivor şi descurcăreţ a cucerit rapid Bătrânul Continent.
La noi în ţară, începuseră să fie vânaţi în locuri diverse, enotul pătrunzând, iniţial, în judeţele din nord-estul ţării: Maramureş, Suceava, Iaşi, Galaţi şi Vaslui. Aventura sa românească a continuat - nestingherită de vânătoare -, câteva exemplare fiind împuşcate în judeţul Braşov, pentru că în anul 1974 să fie semnalat şi în judeţul Caraş-Severin.
Astăzi, adevăratul “cartier general” al acestui animăluţ simpatic şi adaptabil îl constituie Delta Dunării, unde sunt împuşcate cele mai multe exemplare.
Recomandările noastre
