Cu 37 de ani în urmă, Nicolae și Elena Ceaușescu inaugurau cu mare pompă Canalul Dunăre-Marea Neagră printr-o serie de manifestări menite să-i gâdile orgoliul conducătorului iubit. Cârcotașii au reacționat și ei prompt, punând în circulație niște versuri bine simțite: "De la Dunăre la Mare/ Am făcut un canal mare/ Să se plimbe cu bărcuța/ Ceaușescu și Lenuța.

În cartea documentară „Canalul Dunăre-Marea Neagră, între istorie, actualitate şi perspective“, istoricii Universității Ovidius Constanța publică un document care arată pregătirea amănunțită a manifestărilor dedicate lui Ceaușescu și soției sale pe 26 mai 1084.

În afară de momentul tăierii panglicii, Ceaușescu avea să inspecteze toate lucrarea. Peste tot pe unde trecea se organizau gărzi de onoare, gărzi patriotice, detașamente ale tineretului și adunări populare, Toată Dobrogea era în stare de alertă pentru că numai la adunarea populară de la Agigea urmau să ia parte cel puțin 100 000 de persoane.

Dincolo de grețosul cult al personalității, interesant a fost momentul în care nava prezidențială a oprit la km 48. Aici, în temelia Monumentului Tineretului, a fost zidit un pergament protejat de un cilindru metalic. Ceaușescu voia să-și asigure posteritatea printr-un text care suna cam așa: "În prezența tovarășului Nicolae Ceaușescu, secretarul general al Partidului Comunist Român, președintele Republicii Socialiste România, s-a inaugurat astăzi, 26 mai 1984, construcția Monumentului tineretului – mărturie a muncii și abnegației pe care brigadierii Șantierului național, întregul tineret al României socialiste le-au depus la realizarea Canalului Dunăre-Marea Neagră, în perioada 1976-1984, monument ce va dăinui peste veacuri, ca generațiile viitoare să știe că noi ne-am făcut datoria pentru înălțarea patriei".

Un canal al recordurilor

Canalul Dunăre-Marea Neagră este, fără îndoială, o realizare importantă. E cel de al treilea canal navigabil din lume, după Canalul Suez (184 km) și Canalul Panama (81 km). Canalul Dunăre-Marea Neagră este compus din ruta principală Cernavodă-Agigea (64 kilometri), având o ramificație nordică Poarta Albă-Midia Năvodari (32 kilometri). A fost construit în două etape: 1949-1953 şi 1975-1984-1987. După abandonarea lucrărilor în 1952, repornirea s-a făcut în 1975, la dorința lui Nicolae Ceaușescu. Această a doua etapă a canalului care s-a încheiat într-o primă etapă în 1984, apoi a continuat până în 1987, pentru finalizarea ramificației Poarta Albă-Midia Năvodari. La construirea sa au fost înregistrate numeroase recorduri. S-au excavat 294 milioane metri cubi la canalul principal și alte 87 milioane metri cubi la ramura nordică, Poarta Albă-Midia Năvodari (mai mult cu 25 milioane decât la Canalul Suez și cu 140 milioane decât la Canalul Panama) și s-au turnat 5 milioane metri cubi de betoane. Au fost folosite 24.345 tone de echipament și lucrări metalice; 33.500 de proiecte; 30 de institute de cercetare și proiectare; peste 32.000 de specialiști; 768 de excavatoare, 5.170 autobasculante, 645 buldozere, 316 autoîncărcătoare etc. Costul total al canalului s-a ridicat la 24 miliarde lei vechi.

Cât de util e Canalul Dunăre-Marea Neagră?

După revoluție. Canalul Dunăre Marea Neagră a fost una dintre cele mai criticate realizări ale epocii Ceaușescu. Mulți au susținut că a fost vorba de un efort financiar mult prea mare- circa 2 miliarde de dolari- care nu se justifica . Estimările inițiale prevedeau recuperarea investiției în 50 de ani, dar exploatarea canalului aduce anual venituri anuale de numai circa 3 milioane de euro, ceea ce arată că pentru recuperarea investiției ar fi nevoie de peste 600 de ani. Mulți dintre specialiștii care au participat la construirea acestei căi navigabile au sărit în apărarea proiectului. Ei susțin că România a împrumutat pentru Canalul Dunăre Marea Neagră doar un miliard și jumătate de dolari. Mai mult, banii ar fi fost cheltuiți pentru echiparea fabricilor și uzinelor construite în toată țara, inclusiv a celor care produceau echipamente și utilaje pentru realizarea canalului. Având în vedere că partea principală a canalul principal are o adâncime de 7 m, o lățime de 70 m la bază și de 90-120 m la suprafață, și are o capacitate anuală maximă de transport de 80-100 de milioane tone, iar pentru ramura nordică de 15-25 de milioane tone de marfă, canalul reprezintă o parte a importantei căi navigabile europene dintre Marea Neagră și Marea Nordului (prin Canalul Rin-Main-Dunăre). Folosind această rută, mărfurile din Australia și Orientul Îndepărtat, destinate Europei Centrale, își scurtează drumul cu 400 kilometri. Pescajul maxim admis este de 5,5 metri, astfel încât poate permite accesul navelor fluviale și a celor maritime mici. La fiecare capăt există câte două ecluze care permit traficul în ambele sensuri. De aceeași părere par să fie și jurnaliștii de la CNN și de la Agenția Bloomberg care au vorbit în termeni laudativi despre acest canal pe care îl consideră de importanță strategică. Potrivit ziariștilor americani, „acest canal joacă un rol imens”, fiind construit „pentru a face mai scurtă și mai rapidă legătura fluvială până la portul Rotterdam de la Marea Nordului”. Mai mult, ziariștii de la CNN anunțau în reportajul făcut în 2013 că, deși traficul crește constant, canalul e folosit numai la o treime din capacitate. Situația s-a înrăutățit și mai tare din cauza pandemiei. O parte din vină aparține. însă, fără îndoială, și guvernelor care s-au succedat la conducerea României în ultimii 30 de ani. Asta pentru că deși tehnologia a făcut progrese uriașe în ultimii ani, lipsa de finanțare a făcut ca acest canal să rămână mult în urmă.

Aceasta a fost adevărata eroare de calcul al lui Ceaușescu

Marea eroare de calcul a lui Ceaușescu a vizat situația internațională. Împrumuturile făcute pentru canal au apăsat și ele asupra nivelului de trai al românilor. în condițiile în care Ceaușescu a dorit achitarea acestor datorii în timp record. În lucrarea sa "Romania. A Countru Study" din 1989, Ronald D. Bachman, ne dă suficiente detalii despre falimentul planurilor lui Ceaușescu "În 1971, România a aderat la Acordul general privind tarifele și comerțul, iar în 1972 a aderat la Fondul Monetar Internațional (FMI) și Banca Mondială, lărgindu-și accesul la piețele de credit valutare. România a furnizat, de asemenea, statistici falsificate către ONU, obținând astfel statutul de țară nedezvoltată și, după 1973, primind tratament preferențial în comerțul cu țările dezvoltate.

La jumătatea celui de-al șaselea plan cincinal (1976-80), economia s-a zgâlțâit.(...) Lipsa bunurilor de consum a afectat entuziasmul lucrătorilor; iar productivitatea scăzută a muncii a diminuat eficiența instalațiilor industriale relativ moderne. După decenii de creștere, producția de petrol a început să scadă; recesiunea a forțat România să importe petrol la prețuri prea mari pentru a permite noilor și uriașelor sale uzine petrochimice să obțină profit. De asemenea, producția de cărbune, electricitate și gaze naturale nu a atins obiectivele fixate, creând haos în întreaga economie. Un cutremur devastator, secetă, rate ale dobânzii mondiale mai ridicate, o cerere externă slabă pentru bunuri românești și prețuri mai mari la importurile de petrol au împins România într-o criză a balanței de plăți. În 1981, România a urmat Polonia devenind a doua țară Comecon care a solicitat reprogramarea datoriilor sale în valută, notificând bancherilor, printr-un telex, că nu va efectua plăți pentru restanțele sale sau pentru obligațiile din anul următor fără un acord de reeșalonare.

Ceaușescu a impus un program dur pentru a achita datoria externă. Guvernul a redus importurile, a redus consumul intern de energie electrică, a adoptat sancțiuni severe împotriva acumulării și a îndreptat producția fermelor, fabricilor și rafinăriilor spre export. Politicile lui Ceaușescu de reducere a datoriilor au provocat greutăți teribile românilor obișnuiți. Cererea regimului pentru exporturile de alimente a dus la o penurie severă de pâine, carne, fructe și legume - Ceaușescu a susținut chiar și o dietă „științifică” menită să întărească sănătatea populației printr-un consum redus de carne. (...) Prin toate aceste măsuri, încet, România și-a achitat, încet-încet, datoriile". Suferințele îngrozitoare provocate populației aveau să se răzbune la numai câțiva după inaugurarea cu pompă a Canalului Dunăre-Marea Neagră, iar Ceaușescu avea să sfârșească în fața plutonului de execuție.