Cutremur în Justiție. CCR a exclus din toate dosarele actele ANAF „care consituie mijloace de probă”! Motivarea și decizia completă în exclusivitate
- Alecu Racoviceanu
- 2 mai 2019, 10:53
Curtea Constituțională a României a terminat redactarea deciziei și motivării unei hotărâri din 29 ianuarie 2019, sentință prin care actele întocmite de ANAF sunt excluse din dosarele penale aflate acum pe rol, atât ca procese cât și în faza de urmărire penală!
Ca efect asupra dosarelor economice, hotărârea din ianuarie este asemănătoare celei din primăvara lui 2016, care a exclus probele întocmite de ofițerii SRI în procesele penale. Reproducem în premieră fragmente din hotărârea care va fi invocată în sute (poate chiar mii!) de dosare de evaziune fiscală sau de orice altă infracțiune în care s-au folosit ca probe documente întocmite de ANAF.
Decizia a venit ca urmare a excepției ridicate de Mircea Rădină, Neculai Marataș, Societatea Lemarco S.A. din București, Societatea Lemarco Cristal S.R.L. din Urziceni și de Societatea Zahărul Liești S.A. din localitatea Liești, județul Galați, în Dosarul nr.1701/3/2014 al Tribunalului București – Secția I penală.
Curtea Constituțională a decis că:
”1. Admite excepția de neconstituționalitate ridicată de Mircea Rădină, Neculai Marataș, Societatea Lemarco S.A. din București, Societatea Lemarco Cristal S.R.L. din Urziceni și de Societatea Zahărul Liești S.A. din localitatea Liești, județul Galați, în Dosarul nr.1701/3/2014 al Tribunalului București – Secția I penală și constată că dispozițiile art.2331 alin.(2) și alin.(3) din Ordonanța Guvernului nr.92/2003 și ale art.350 alin.(1) din Legea nr.207/2015 sunt neconstituționale.
2. Admite excepția de neconstituționalitate ridicată de aceleași părți în același dosar al aceleiași instanțe și constată că sintagma „care constituie mijloace de probă” din cuprinsul art.2331 alin.(5) din Ordonanța Guvernului nr.92/2003 cu referire la alin.(2) și (3) din același articol este neconstituțională.
3. Admite excepția de neconstituționalitate ridicată de aceleași părți în același dosar al aceleiași instanțe și constată că sintagma „care constituie mijloace de probă” din cuprinsul art.350 alin.(3) din Legea nr.207/2015 cu referire la alin.(1) din același articol este neconstituțională. ”