Expresie moștenită din strămoși, „lăsata secului” înseamnă trecerea la un regim „uscat”, lipsit de grăsime animală, dar și mai auster.

Însă mai există și o altă explicație, mult mai profundă, care consideră că „sec” vine de la latinescul „seclum” (sau „saeculum”), ce înseamnă lume. În această accepțiune, „lăsata secului” îndeamnă la renunțarea, măcar pe durata postului, de a pune pe primul plan problemele lumești, acordând întâietate celor spirituale, duhovnicești.

În ciuda efectelor sale benefice asupra trupului, postul nu este dietă sau cură. Reducerea lui la un simplu regim reprezintă o denaturare gravă a scopului postului, care este cel de curățire sufletească.

Primii oameni, Adam și Eva, nu au ascultat de porunca lui Dumnezeu și au mâncat din pomul interzis. Prin post, noi încercăm să răscumpărăm cumva această sfidare a strămoșilor noștri la adresa Creatorului lor. Așadar, postul trebuie făcut cu gândul la Dumnezeu și trebuie privit ca pe o jertfă pe care o aducem pentru a obține iertarea Tatălui pentru păcatele noastre.

Diferența dintre o banală dietă și postul autentic o face rugăciunea. Astfel, are loc o „comutare de manetă”: în timp ce reducem hrana pentru trup, sporim cantitatea și calitatea hranei (rugăciunea) pentru suflet.

O altă denaturare periculoasă a naturii postului de la scopul său duhovnicesc o reprezintă tentația așa-numitelor „preparate de post” care au invadat rafturile magazinelor. Despre ce jertfire mai poate fi vorba, dacă șnițelul autentic este înlocuit cu cel din soia sau pateul de porc cu cel vegetal? Faptul că simțurilor noastre (gustului, mirosului etc.) li se dă o satisfacție apropiată de cea „originală” face să nu mai fie vorba de nici o înfrânare, ci doar de o maimuțărire a postului.

Nu altceva înseamnă îmbuibarea cu alimente (chiar dacă nu sunt de dulce), sau recurgerea la rețete sofisticate de post. În primul caz, umplerea pântecelui, în al doilea, ispita rafinamentului ne îndepărtează de la austeritatea hranei pentru trup, presupusă de un post autentic și „bruiază” eforturile duhovnicești. Ele sunt, în ultimă instanță, o nouă sfidare la adresa lui Dumnezeu.