Cât costă un metru pătrat în satul din România, unic în lume. În Alun se află cel mai scump drum rural
- Cristi Buș
- 4 februarie 2026, 22:12

În inima Ținutului Pădurenilor, la granița dintre județele Hunedoara și Caraș-Severin, există un loc care sfidează orice logică economică a construcțiilor.
În satul Alun, situat la câțiva kilometri de celebra carieră de la Rușchița, marmura nu este un material de lux rezervat palatelor sau instituțiilor statului, ci materia primă universală. Este singura localitate din România unde drumul este pavat cu blocuri de marmură, gardurile sunt dăltuite în piatră nobilă, iar cotețele animalelor strălucesc în soare sub reflexiile albe ale celui mai scump material de construcție din țară.
Intrarea în satul Alun se face pe un drum lung de aproximativ 10 kilometri, construit integral din bucăți de marmură în anii '60. Decizia de a folosi acest material nu a venit dintr-o dorință de opulență, ci dintr-o necesitate practică: greutatea utilajelor care transportau blocurile gigantice de la carieră distrugea orice alt tip de pavaj.

Sursa: Vizitează România
Drum de zeci de milioane de euro
Astăzi, drumul este o experiență senzorială unică, o panglică albă care șerpuiește prin pădure, deși timpul și lipsa întreținerii au făcut ca porțiunile de rulare să fie extrem de dure pentru vehiculele moderne.
Conform datelor istorice, pentru construcția acestui drum s-au folosit mii de tone de piatră care, la prețurile de export ale marmurei de Rușchița din 2026, ar valora zeci de milioane de euro. Este, probabil, cel mai scump drum rural din lume, o bucată de infrastructură care leagă un trecut industrial înfloritor de un prezent marcat de tăcere.
Arhitectura paradoxului: garduri și grajduri de milioane de euro
Ceea ce frapează orice vizitator care ajunge în centrul satului este uniformitatea materialului. Casele, deși multe dintre ele părăsite, păstrează fundații și socluri masive din marmură. Dar detaliul care taie respirația este utilizarea pietrei nobile în cele mai umile structuri. Grajdurile și cotețele din Alun, construite de localnici cu decenii în urmă, ar putea fi oricând piese de muzeu.
Un gard de marmură din Alun, dacă ar fi demontat și vândut în București sau la Viena, ar putea finanța construcția unei vile moderne. Însă aici, aceste structuri stau mărturie unei epoci în care resursele pământului erau la discreția comunității locale. Marmura de Rușchița este celebră la nivel mondial, fiind folosită inclusiv la construcția Palatului Parlamentului sau la restaurarea unor clădiri emblematice din străinătate, însă nicăieri nu este atât de „acasă” ca în curțile oamenilor din Alun.
Biserica de marmură: unicat european în ruine
Perla coroanei din satul Alun este, fără îndoială, biserica locală construită integral din marmură între anii 1937 și 1939. Este a doua de acest fel din Europa și singura din România. Edificiul este o capodoperă a arhitecturii religioase, cu pereți groși din blocuri masive care captează lumina într-un mod spectaculos.
Din păcate, statisticile demografice sunt crunte. Dacă în perioada interbelică satul găzduia peste 100 de familii și forfota de viață, astăzi Alun este considerat un „sat fantomă”. În 2026, numărul locuitorilor permanenți poate fi numărat pe degetele de la o singură mână. Majoritatea celor peste 50 de case din marmură sunt încuiate, iar liniștea este întreruptă doar de turiștii curioși care vin să vadă „luxul părăsit”.
Declineul unei comunități bogate în resurse
Povestea satului Alun este o oglindă a multor localități din zona Munților Poiana Ruscă. În ciuda bogăției subsolului, lipsa unei infrastructuri de servicii și închiderea treptată a micilor exploatări au gonit tinerii spre orașe. Marmura albă, care ar fi trebuit să aducă prosperitate eternă, a rămas să păzească un sat gol.
În 2026, Alun reprezintă o lecție despre valoarea relativă. În timp ce în restul lumii marmura de Rușchița se vinde cu prețuri care depășesc 150-200 EUR pe metru pătrat, în Alun ea servește drept pavaj pentru pașii rari ai ultimilor bătrâni. Satul a devenit o destinație preferată pentru fotografi și amatori de „urban decay”, fiind un loc unde poți atinge, la propriu, istoria geologică a României pe fiecare gard.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.