Cât a plătit Elon Musk pentru a închiria Castelul Bran de Halloween. Ce mâncăruri preferă miliardarii plantei

Cât a plătit Elon Musk pentru a închiria Castelul Bran de Halloween. Ce mâncăruri preferă miliardarii planteiSursa: https://twitter.com/hashtag/brancastle

Elon Musk, cel mai bogat om de pe planetă, a ajuns sâmbătă în România pentru prima data. Atât el cât şi invitații săi miliardari au fost la o stână din Poiana Brașov, unde au fost întâmpinați cu pâine și sare și pălincă. Dar marea petrecere se va da în această seară la Castelul Bran. Invitații vor trece prin cele mai înspăimântătoare momente regizate ca în filmele cu legendarul Conte Dracula.

Elon Musk, cel mai bogat om de pe planetă, a închiriat Castelul Bran pentru o petrecere de neuitat pe care o dă duminică seară, de Halloween. Proaspătul proprietar al Twitter are ca invitați celebrități de la Hollywood, pe cofondatorul Google Larry Page, fondatorul PayPal Peter Thiel, fondatorul Google Sergey Brin și mulți alți magnați.

Cât a costat închirierea Castelului Bran de către Elon Musk

Elon Musk a plătit pentru marele eveniment, care va avea loc în această noapte la Castelul Bran, de Halloween, 75.000 de euro. O sumă mică în comparație cu averea sa.

Este știut faptul că Elon Musk are o slăbiciune pentru legendelor cu vampiri, iar filmele cu Dracula au contribuit datorită poveștilor cu vampiri şi despre faimosul Conte Dracula. De fapt, aşa a ajuns să fie cunoscut Castelul Bran în toată lumea. Astfel, pentru acest eveniment de la Castelul Bran ar fi angajat un regizor pentru a organiza Dracula’s Experience. Pe lângă celebritățile de la Hollywood, a fost invitată și o trupă de majorete din Târgoviște, Dracula’s Girls, vice-campioană europeană.

Cei peste 140 de invitați, toţi miliardari, artiști de renume mondial și actrițe de Hollywood, în frunte cu Angelina Jolie, vor avea parte de o experienţă unică la Castelul lui Dracula, aşa cum mai este numit Castelul Bran.

Ce mâncăruri au preferat miliardarii planetei

Unii dintre cei mai bogați oameni din lume și nenumărați actori de peste Ocean au luat prânzul la restaurantul Prato din centrul vechi al Brașovului. Meniul de la masa miliardarilor a fost dezvăluit chiar de patronul localului. Majoritatea produselor servite la masă au fost italienești.

Dacă aseară au ales mâncarea românească, astăzi la prânz, cei mai bogați oameni din lume și vedetele de la Hollywood au mâncat bucate alese din Italia. Potrivit mediaflux., a fost un bufet suedez, care a conținut mix de salamuri și brânzeturi italienești, dar și prosciutto de Parma, dar cele mai căutate, potrivit proprietarului restaurantului, au fost pastele. De aceea bucătarii au preparat și o serie de porții fără gluten.

De asemenea, oaspeții au avut la dispoziție și roast beef – antricot de Uruguay, creveți de Argentina în sos de capere cu unt, ouă Benedict, ouă florentine, legume la grătar cu diverse condimente, dar și cuiperci, conopida coaptă cu unt de cocos.

Deserturile au fost foarte apreciate de invitați, în special tartele cu caise și macarons. A existat și un bar ”de detox”, cu shot-uri de ghimbiri cu lime și ananas și diverse fresh-uri.