Cristina Irimie a publicat recent un articol legat de românii stabiliţi în Mare Britanie şi de numărul aproximativ al acestora. Acesta prezintă evoluţia perspectivei societăţii britanice asupra comunităţii româneşti şi atrage atenţia asupra importanţei promovării unui imagini pozitive a celor stabiliţi în străinătate.

Cristina Irimie Romanian VIP

Celebra lună a concediilor, august ne dă impresia că nu se întâmplă nimic interesant pentru noi, românii din Marea Britanie. Parlamentul britanic este în vacanţă, la fel cum este şi guvernul României şi mulţi dintre diplomaţii români. Forfota capitalei britanice pare a fi plecată şi ea de acasă.

Despre imigranţi nu se mai vorbeşte şi totuşi este o linişte în ceea ce ne priveşte care poate să fie, din punctul meu de vedere, exact cea dinaintea furtunii. De cele mai multe ori, românii sunt luaţi prin surprindere atunci când li se întâmplă ceva. Dat fiind faptul că nu prea ni se poartă de grija în Regatul Unit, trăim cu impresia acum că nu ni se pregăteşte nici o surpriză.

Dar tăcerea autorităţilor britanice cu privire la restricţii şi încăpăţănarea oficialilor români de a transmite la unison mesajul că Romania îşi vrea muncitorii înapoi, nu sunt un semn bun. În acceaşi perioadă a anului trecut se strângeau date cu privire la numărul românilor de aici, integrarea lor, problemele cu care se confruntă şi români descurareţi care şi-au întemeiat propriile afaceri.

Până şi Home Office-ul a lansat un apel în august 2007 încurajând publicul să trimită în scris puncte de vedere cu privire la restricţiile de pe piaţa muncii şi ale efectelor negative pe care acestea le au.

Iar subiectul discriminării şi al riscurilor pe care restricţiile le-au provocat fusese până în vara anului trecut deja dezbătut în parlament de câteva ori. Pe atunci s-a vehiculat ştirea mai mult sau mai puţin oficială, deşi transmisă pe canale oficiale, că în UK trăiesc 50,000 de români.

Acum, după încă un an se transmite aceeaşi cifră, deşi sunt totuşi peste zece mii de români care şi-au încercat norocul în a trimite o cerere de înregistrare la Home Office între timp. Tot atunci au fost ridicate probleme tehnice pe care procesarea actelor de către personalul Home Office-ului le crează.

Dar dacă în 2007 în timp de trei luni au fost aprobate 4005 de certificate de înregistrare pentru românii self-employed, fiind rămase 200 în aşteptarea unui răspuns, în primele trei luni ale anului 2008 au fost emise 165 de astfel de certificate, în vreme ce 2120 au rămas nesoluţionate.

Se invocă elegant “coada” la care stau cererile de înregistrare ale românilor self-employed, datorită unui volum mare de aplicaţii cu care personalul de acolo se confruntă. Ironic, dat fiind faptul că tot în capitala britanică se vehiculează faptul că românii pleacă spre ţara lor, nemaidorind să rămână în UK. Se spune că a scăzut numărul românilor veniţi în UK, dar eu aş fi mai circumspectă şi aş analiza mai profund lucrurile.

A scăzut numărul aplicaţiilor către Home Office. Şi asta datorită timpilor exagerat de lungi de aşteptare. Un român nou venit are nevoie de un loc de muncă urgent, pentru a putea să se întreţină. Nu e timp pentru aşteptarea unui Yellow Card. Şi atunci optează pentru un loc de muncă ce nu îi cere acest Yellow Card. Îi este suficient să se înregistreze la Inland Revenue. Niciodată însă nu au fost publicate statistici ale românilor înregistraţi ca self-employed.

Cine se plimbă prin cartiere româneşti din UK, circulă cu autocare care fac săptămânal ruta Anglia-România-Anglia sau cu avioanele ale căror bilete dus-întors pe această destinaţie sunt tot mai scumpe, ştie că românii vin încă în UK şi că pe străzile britanice se vorbeşte româneşte tot mai accentuat.

Traficul pe cele mai importante websiteuri ale românilor din Marea Britanie, totalizat, ajunge la aproape o sută de mii de clickuri lunar. Se vând peste douăzeci de mii de ziare făcute pentru românii din Marea Britanie lunar. Se presupune că un ziar românesc este citit de cel puţin cinci români care locuiesc într-o casă.

Sunt convinsă că suntem mult mai mulţi decât se vrea a fi scris că suntem. Greşim mult afirmând cu tărie ca suntem doar 50 de mii de români. Greşim pentru că nu vom impulsiona cu nimic guvernul britanic să anuleze restricţiile. În schema actuală de înregistrare a românilor la Home Office s-au investit milioane de lire sterline.

Este o sumă nejustificată care a fost folosită pentru procesarea celor 33 de mii de cereri înregistrate până la data de 31 martie a.c. (până la data curentă nu a fost publicat numărul cererilor primite de Home Office pe următoarele trei luni). Este mult mai simplu pentru bugetul britanic ca schema să fie păstrată, pentru ca investiţia să fie cât de cât profitabilă.

Nu este uşor să ne numărăm noi între noi, dar dacă am face un efort şi dacă ne-am gândi mult mai serios la o strategie de a ne prezenta în toamnă ca o comunitate mare şi puternică, am avea măcar o şansa de a aduce în discuţie o dezbatere serioasă cu privire la viitorul acestor restricţii. Este adevărat că ne aflăm în al doisprezecelea ceas, şi din nou, încă nu am făcut nimic pentru a ne impune un punct de vedere. Dar dacă am încerca de acum să lucrăm la imagine, şi nu la sfârşitul lui septembrie, am fi totuşi cu un pas mare înainte.