Captură uriașă de cocaină în Columbia. Traficanții transportau marfa cu submarinul

Captură uriașă de cocaină în Columbia. Traficanții transportau marfa cu submarinul

Aproape două tone de droguri, în valoare de 60 de milioane de dolari, au fost descoperite în largul coastelor Columbiei. Traficanții o transportau cu un submarin.

Anunțul a fost făcut de Forțele Navale din Columbia care au anunțat că au capturat un submarin care transporta 1,8 tone de cocaină Aparatul a fost oprit de forțele navale, în apropiere de coastele de sud-vest ale Columbiei, după cum au arătat autoritățile locale.

„Am capturat peste 1,8 tone de cocaină transportată la bordul unui echipament naval semisubmersibil în Pacificul de Sud”, se arată într-un mesaj postat pe Twitter de reprezentanții forțelor navale columbiene.

Captura uriașă de droguri a fost posibilă datorită unei operațiuni de anvergură, la care au luat parte militari din forțele armate și reprezentanți ai Parchetului din Columbia.

Conform autorităților, prin această operațiune s-a reușit să se prevină comercializarea şi punerea în consum a unui număr de peste 4,5 milioane de doze de cocaină în ţările din regiune.

Traficanții recurg la toate tipurile de mijloace de transport pentru a-și duce marfa

De altfel, periodic sunt capturate aparate submersibile cu ajutorul cărora traficanții de droguri își transportă cocaina pe coastele Columbiei. Această țară sud-americană este considerată cel mai mare producător de cocaine din lume, drogurile de aici ajungând în toată lumea.

Traficanții columbieni își transportă marfa cu ajutorul tuturor tipurilor de mijloace de transport pe care le au la dispoziție. Transporturile se fac pec ale terestră, cu camioane, dar și pe calea aerului, cu avioane mici. Mai nou, se apelează și la submarine în speranța că vor fi mai greu de depistat de autorități.

Cea mai mare captură de droguri din Europa

La începutul acestui an, în luna februarie, circa 23 de tone de cocaină au fost descoperite în containere în porturile din Hamburg şi Anvers. Anunțul a fost făcut, la vremea respectivă, de serviciul vamal german, care a vorbit de cea mai mare captură de cocaină din Europa.

Aproximativ 16 tone au fost descoperite pe 12 februarie în cinci containere provenite din Paraguay, iar alte 7,3 tone au fost găsite în portul Anvers (Belgia).

Valoarea totală a drogurilor descoperite de poliţie ajunge la „câteva miliarde de euro”, potrivit autorităţilor vamale.

Ne puteți urmări și pe Google News