Încă o rețea de traficanți de droguri descoperită de DIICOT în București. Foto

Încă o rețea de traficanți de droguri descoperită de DIICOT în București. Foto

Cinci membri ai unei grupări specializate în trafic de droguri au fost arestați preventiv. Sute de mii de euro și de lei, cannabis, cocaină, amfetamină și ketamină au fost ridicate de polițiștii și procurorii DIICOT.

Potrivit comunicatului D.I.I.C.O.T. în urma a două acțiuni de prindere în flagrant delict și 6 percheziții, cinci membri ai unei grupări specializate în trafic de droguri au fost arestați preventiv.

„La data de 19 martie 2021, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București - Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au realizat o acțiune operativă pentru documentarea activității unei rețele de traficanți, care ar fi importat și distribuit droguri, preponderent în București. Astfel, a fost realizată o prindere în flagrant delict, stradală, în sectorul 6, a 3 persoane, în timp ce ar fi transportat un colet, în care se aflau aproximativ 9,5 kilograme de cannabis. Asupra celor în cauză, au fost descoperite aproximativ 10 grame de cocaină, iar cele două autoturisme cu care s-ar fi deplasat au fost indisponibilizate”, se arată în comunicatul DIICOT.

Ne puteți urmări și pe Google News

O femeie prinsă în flagrant delict

Polițiștii au prins în flagrant delict, pe stradă, în sectorul 4, și o femeie, care ar fi transportat aproximativ 3 grame de cocaină.

Polițiștii au efectuat 6 percheziții domiciliare, în București și în județele Ilfov și Prahova, fiind descoperite și ridicate 8 kilograme de cannabis, 1,4 kilograme de amfetamină, 1 kilogram de ketamină, 200 de grame de cocaină, 200 de grame de ciuperci halucinogene, 200.000 de euro, 100.000 de lei și 100 de dolari.

De asemenea, au fost ridicate 11 telefoane mobile, cu cartele sim, un dispozitiv electric de vidat, diferite materiale și recipiente folosite la ambalarea, porționarea și transportul drogurilor și diferite înscrisuri. Șase persoane au fost prezentate procurorului de caz din cadrul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală – Secția de Combatere a Traficului de Droguri, cinci dintre ele fiind reținute și, ulterior, arestate, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic internațional de droguri de risc și de mare risc, trafic de droguri de risc și de mare risc și constituirea unui grup infracțional organizat.

Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.