Captura.ro: Rețeaua Rezerviștilor din jurul lui Călin Georgescu. Ramificații elvețiene, generali români și legături cu Kremlinul
- Dan Andronic
- 11 noiembrie 2025, 08:51
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale. Sursa foto: Facebook Investigațiile din dosarul care îl vizează pe Călin Georgescu dezvăluie o rețea de afaceri transfrontalieră cu ramificații îngrijorătoare, scrie captura.ro.
O firmă cu sediul în Elveția, epicentrul financiar al Europei, a fost identificată drept paravan pentru un grup de cetățeni ruși specializați în comerțul de înaltă tehnologie. Scopul declarat: intermediere globală de sisteme avansate (securitate, comunicații, aeronautică, energie regenerabilă). Scopul real: Rețeaua funcționa ca un cal troian, ocolind sancțiunile pentru a livra ilegal tehnologii occidentale sensibile direct complexului militar-industrial al Kremlinului.
Rețeaua Rezerviștilor: un general SIE, un fost procuror DNA
Călin Georgescu este legat de o filieră rusă de spionaj prin Mercando Green Technology AG, o companie elvețiană înființată acum 15 ani în cantonul Zug (un paradis fiscal favorabil oligarhilor ruși). Aceeași firmă, oficial dedicată inovațiilor în energie verde, este investigată de DIICOT în România pentru o schemă de înșelăciune în care Georgescu ar fi acționat ca broker. Neoficial, compania ar finanța o grupare acuzată de parchetele germane și elvețiene că ar fi traficat tehnologie occidentală de precizie pentru armata rusă. Sediul din Zug este doar o adresă de corespondență discretă.
Pânza elvețiană se intersectează la București cu o structură autohtonă de trafic de influență. Direcția Națională Anticorupție (DNA) a pus sub acuzare o grupare formată din foști ofițeri de informații (SIE și SRI), politicieni și un magistrat militar, orchestrați, potrivit procurorilor, de generalul (r) SIE, Nicolae Iană. Miza dosarului: Intervenții la nivel înalt pentru a servi interesele milionarului vasluian Fănel Bogos.
Legătura cu Georgescu. Rețeaua ar fi încercat să-l scape de controlul judiciar pe Călin Georgescu, fost candidat la președinție, punând la cale o angajare fictivă în Austria. Georgescu neagă orice conexiune, dar încercarea de sustragere de sub controlul judiciar este un element central al acuzațiilor DNA.
Generalul Iană. De la spion la consultant de căpușe
Generalul (r) Nicolae Iană este profilul clasic al veteranului din spionaj care își valorifică agenda în mediul privat. Între 1970 și 2003 a avut o cariera operativă în DIE/SIE. A spionat sub acoperire diplomatică în Iordania și Egipt (nume de cod: „Prahoveanul”). A supraviețuit restructurărilor post-Pacepa și a condus o direcție operativă SIE.
Între 2003 și 2007 face tranziția la viața civilă, direct în structurile puterii financiare: a fost șef la Petromservice, o „căpușă” a Petrom, controlată de Părintele FNI, Sorin Ovidiu Vîntu și liderul sindical Liviu Luca.
După 2007, se reorientează. Consultanța în fonduri europene devine principala sursă de venit, consolidându-și relațiile cu politicienii și mediul de afaceri.
Prietenul „Doi și-un Sfert”: Generalul Gheorghe Carp
Partenerul de afaceri constant al lui Iană este generalul (r) Gheorghe Carp, la rândul său un personaj cheie în cronologia post-decembristă. Evenimentele din 1989 îl găsesc la comanda regimentul de blindate care a reprimat baricada de la Intercontinental. Între 1990 și 1994 este consilier prezidențial al lui Ion Iliescu. Din 1994, secretar de stat la MAI, unde superviza serviciul secret al instituției, poreclit pe atunci „Doi și-un sfert” (UM 0215).
Controverse majore pe final de carieră militară. Implicat în controversata „Afacere EADS” din 2004, a fost acuzat că a exercitat presiuni pentru urgentarea procedurilor de achiziție.
Firma-tandem și conexiunile dubioase
Cei doi generali, Iană și Carp, s-au asociat în firma de consultanță ICB&Management, specializată în proiecte de mediu (ecologizări). Lista asociaților arată însă adevărata natură a rețelei.
“Au mai avut aici trei asociați: un deputat PSD condamnat pentru înșelăciune (Viorel Gheorghiu), un om de afaceri conectat la mafia italiană (Victor Dombrovschi) și un fost director al Șantierului naval din Oltenița (Lucian Rusu). Acționarul principal al afacerii era deputatul Viorel Gheorghiu, finul de cununie al generalului Gheorghe Carp. Pe vremea lui Ceaușescu, Gheorghiu fusese șef de secție la întreprinderea Aerofina, care proiecta echipamente speciale pentru aviația militară. În paralel, Gheorghiu mai controla atunci și firma Gaz Sud, care intermedia gazul produs de Romgaz către mai multe localități din Ilfov, vândută ulterior cu 50 de milioane de euro grupului ceh PPF. În managementul Gaz Sud a lucrat totodată și fostul colonel SRI, Ion Badea”, scrie captura.ro.
Afacerile de consultanță ale rezerviștilor din servicii, țesute cu politicieni și personaje controversate, arată o mașinărie bine unsă, care, sub umbrela fondurilor europene, pare să fi traficat influență ani de zile. Dosarul DNA de acum este doar cel mai recent semnal că această structură de putere paralelă încă operează.