În această săptămână, România pare că a fost băgată la terapie intensivă, după ce a suferit o operaţie serioasă, profundă, menită să taie tot răul din rădăcină, în ceea ce priveşte accesul penalilor în funcţiile publice.

La prima vedere, se pare că, în sfârşit, încercăm să ne facem bine. Că, în sfârşit, hoţii, violatorii, şpăgarii, traficanţii de influenţă şi de ce mai vreţi dumneavoastră, infractorii, într-un cuvânt, nu mai au ce căuta în fruntea noastră. Nici în fruntea obştii, la nivel local, nici în fruntea ţării. Sloganurile electorale de genul: „Dreptate până la capăt”!, „Jos corupţia şi corupţii” sau „Banii înapoi şi hoţii la puşcărie” (care îmi aparţine, l-am lansat în campania electorală din 2012) au şansa ca acum, din  simple sloganuri electorale, să devină şi realitate palpabilă.

Marţi, Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a adoptat două legi luminoase, menite să ne bucure. Două acte normative, făcute pentru noi, cei mulţi şi cinstiţi. Două legi care să nu mai dea posibilitatea ca năstruşnicii electorale gen, candidatul în acelaşi timp după gratii, dar şi pe listele electorale, să nu se mai întâmple.  „Fără penali în funcţiile publice”.

Prima lege adoptată marţi, avea iniţial în vedere în special protejarea minorilor. Se pornea de la o realitate cruntă din ţara noastră: abuzurile de tot felul ale căror victime sunt minorii s-au înmulţit. De la violemţe asupra lor, sau abandon, la expolatare sexuală şi trafic. 

Numai că iniţiatorii legii, scăpaseră din vedere un amănunt: nu toţi cei care candidau, aveau şi interdicţia. Depinde unde cadida. Pentru că prima lege, suna aşa: „ interdicția de a fi ales în administrația publică către toate persoanele care „la data depunerii candidaturii au fost condamnate definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, dacă nu a intervenit reabilitarea, amnistia postcondamnatorie sau dezincriminarea”.

Numai că legea era incompletă. În primul rând era vorba numai despre pedepse privative de libertate, deşi ştim cu toţii că există şi pedepse care, deşi penale, nu te bagă neapărat după gratii. În al doilea rând, nu era foarte clar dacă ea se aplică şi în cazul candidaturii la un post de parlamentar.

Nu-i nimic. La terapie intensivă, României i s-a mai dat puţin drumul la oxigen şi a venit, în aceeaşi zi, cea de-a doua lege, adoptată şi ea cu un număr covârşitor de voturi în Camera Deputaţilor: „Nu pot candida persoanele care, la data depunerii candidaturii, nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege, condițiile prevăzute la art. 37 din Constituția României, republicată pentru a fi alese și persoanele care la data depunerii candidaturii au fost condamnate definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, dacă nu a intervenit reabilitarea, amnistia postcondamnatorie sau dezincriminarea.”

Deci, marţi, s-a făcut operaţia. S-au votat la foc automat două legi, care interzic penalilor să mai ocupe loc în băncile Parlamentului, decât dacă vin în vizită la „Ziua porţilor deschise”, dar şi să devină primari sau consilieri în administraţia locală.

Începem să ne facem bine în ceea ce priveşte accesul  la borcanul cu miere al celor care au jefuit ţara? La butoanele de unde se manipulează banul public?

Aşa pare. Spun „pare”, pentru că eu, care am văzut atâtea campanii electorale în care se vorbea împotriva corupţiei şi a infractorilor strecuraţi printre demnitari, mai am încă îndoieli. Şi aceste două legi, cu toate amendamentele lor făcute în comisii şi în plen, mai au totuşi scăpări.

Spre exemplu, se ştie că banii mulţi, acolo unde se mulge de fapt bugetul, sunt la deconcentrate şi companii de stat, atâtea câte au mai rămas. Ei bine, nu se spune în aceste două legi care au băgat România la terapie intensivă, după o operaţie anticorupţie, dacă un penal poate ocupa o funcţie în aceste deconcentrate sau regii autonome. Fie în calitate de conducători executivi, fie în calitate de membri ai consiliilor de administraţie. Desigur, un penal, conform noilor legi adoptate, nu mai poate deveni parlamentar sau primar. Dar şef într-un loc pe unde curg în realitate banii statului poate? În lege nu se pomeneşte despre nicio interdicţie. Iar asta înseamnă că se poate. Aşa că operaţia nu a fost chiar un succes.

În al doilea rând, având experienţa din Justiţia postrevoluţionară, aceste legi ar putea de fapt să fie nu numai praf în ochii alegătorilor, ci şi capcane teribile împotriva adversarilor politici.

Nu stau să enumăr acum lungul şir de dosare penale care până la urmă s-au dovedit a fi nişte simple poveşti. Sunt convins că fiecare dintre dumneavoastră cunoaşte cel puţin un exemplu. Procurori precum Portocală şi judecători precum Camelia Bogdan sau Vasilică Dănileţ, adică arivişti care să răspundă la comandă politică, se vor găsi întotdeauna, cu gândul că ar mai putea urca, ajutaţi de protectorii politici cărora le fac servicii, o treaptă ierarhică mai sus.

Exemplele pe care vi le-am dat sunt de foşti magistraţi, unii dintre ei cercetaţi penal, pentru că au călcat în picioare prevederile legale şi au judecat părtinitor, conform indicaţiilor politice primite de la cei care îi păpuşau.

Ori, aceste legi, care fac foarte bine că nu mai pemit accesul penalilor în fruntea treburilor, nu prevăd însă nici un fel de sancţiuni pentru magistraţii care măsluiesc dosare. Iar un dosar măsluit, poate pune capăt carierei politice a unui om cinstit. Nu putem merge aici pe principiul: „nu iese fum fără foc. Trebuie să fi făcut el ceva”. Nu merge cu rechizitorii în care se bat câmpii, nici măcar cu graţie, ci de-a dreptul cu grosolănie, care în loc de argumente aduc presupuneri şi interpretări, unele dintre ele hazlii, dacă nu ar fi vorba despre viaţa unor oameni.

Eu rămân în continuare sceptic. Atâta timp cât s-a desfiinţat SIJ, atâta timp cât un magistrat este un mic Dumnezeu pe pământ şi nu răspunde în faţa nimănui pentru o eventuală măsluire a dosarelor, deci poate face ce vrea fără să dea socoteală, atâta timp cât deciziile obligatorii ale Curţii Constituţionale au devenit facultative pentru judecători, adică fără o Justiţie corectă, în care noi, oamenii de rând, să avem încredere, aceste două legi pot deveni arme politice care să scoată adversarul din luptă, înainte chiar de a începe competiţia.

Adică sunt două legi practic moarte, atâta timp cât nu pot sancţiona pe cei care le încalcă, folosindu-se de ele într-un mod fraudulos. Cam cum era legea dată pe vremea lui Ceauşescu, în care erai obligat să te adresezi oricui cu „tovarăşe”. Şi dacă nu o făceai? Nu se întâmpla nimic!