Nu îmi îngădui  să spun că s-a schimbat ceva anume, dar un fel de frison bântuie de la o vreme industria cinematografică de pe mapamond. Făcându-se că nici usturoi nu au mâncat, dar  nici gura nu le miroaase, cum e o zicală de pe la noi, selecționerii o iau din când în când  razna. Refuză aprioric, cum spun filosofii. Nu vreau să caut numaidecât  explicații savante. Oricum, și oricui care gândește, ele vor părea superflue. Când este vorba de China,  pare-se că se cârcotește ceva mai mult, se simte teama de altceva. Nu știu ce să spun mai departe, poate că e doar o impresie. Sorry…  

Vigilent și plin de respectul datorat marilor industrii ale artei a șaptea, Cannes-ul acestui an n-aș zice că  ia taurul de coarne, spre a invita în selecție, ca altădată, filmele   unui gigant  greu de ignorat, cu regizori de elită. Găsește,  însă –   cu dibăcie și inteligență, de care organizatorii francezi nu au dus niciodată lipsă, spre cinstea lor,  precum  nu le-a lipsit nici  politețea protocolară implicită, proprie  marilor jocuri – ,  formula  de a omagia performanța.

O premiază acum  pe cea mai titrată actriță a Chinei, star indubitabil, unanim apreciat, Gong Li. Încă de la debutul ei – sub pana regizorală a lui Zhang Yimou –,  la ora  „Sorgului roșu”, amândoi debutanți,  Berlinul oferea acestui film  „Ursul de Aur”.  Dar aici, pe Croazetă, a mai fost Vivre („A trăi”), o meditație cutremurătoare asupra tragediei de a fi, de a supraviețui.  Numele lui Gong Li este asociat Cannes-ului mai mult decât oricărui alt mare festival, și e de notat că a luat premii și a fost invitată în jurii și în președinția acestora nu doar la Cannes, ci și la Berlin (2000), Veneția (2002) , până chiar și la  Tokyo (2003). Numele ei este legat de marii creatori.  Pe lângă „feeling”-ul pe nume Zhang Yimou, a lucrat cu Chen Kaige, ceea ce  a însemnat un Palme d`Or, acordat filmului Adio, concubina mea.  A știut să și refuze, când i s-a propus, de pildă, să preia personajul fiicei lui James Bond. A și deranjat autoritățile din țara ei. În mai multe rînduri și-a dovedit imunitatea la repercursiunile politice. Să nu uităm că Adio, concubina mea și Povestea lui Qiu Ju au fost ostracizate de guvernul chinez. De același tratament al cenzurii a avut  parte, din păcate,  și alt film, Ju Dou, de teama de a nu avea „o influență rea asupra fizicului și comportamentului tinerilor”.  Nici  Amintirile unei gheișe nu a fost scutit de turbulențe la distribuția în săli.

Născută în ultima zi a anului 1965 la Shenyang, ca ultima descendentă  a unei familii cu cinci copii,  cu un tată profesor de economie și cu o mamă  din aceeași branșă  didactică, recunoscută și cumva temută pentru independența ei, Gong Li  este interpreta unor roluri  memorabile, de mare forță morală.  A știut să meargă mereu înainte, învingând tot felul de obstacole, evitând stereotipia, refuzând personajele „fără caracter”, cum o spune tranșant,  acceptând  și promovând mereu „regimul rezistenței”.

A trecut și prin momente biografice complicate. A început să lucreze cu succes alături de unul din marii cineaști ai Chinei, Zhang Yimou, cu care a întrerupt la un moment dat colaborarea, spre a o relua după  2006. S-a și discutat mult despre relația lor. Până acolo încât   s-a  șușotit cam mult plecând de la faptul că fiica acestuia ar fi  acuzat-o, pur și simplu, că i-a  distrus copilăria. Căsătoria ei din 2006 (anul când fusese decretată cea mai frumoasă femeie a Chinei  și, de fapt,  când a reluat colaborarea cu vechiul ei prieten, Zhang)  cu  un senegalez,  magnat al tutunului,  nu a ținut decât până în 2010, când agentul vedetei a făcut public divorțul.

Ar fi de spus că Long Li este un fenomen al lumii spectacolului și că  premiul „Women in Motion” îi  onorează cu prisosință pe cei care i-l atribuie. Este al cincilea asemenea trofeu la Cannes. A fost acordat  unor personaltăți „emblematice” ale lumii cinematografice: Jane Fonda (2015), Geena Davis și Susan Sarandon (2016), Isabelle Huppert (2017) și Patt Jenkis (2018).  La ceremonie vor fi prezenți cei doi poli magnetici ai festivalui, Pierre Lescure și Thierry Frémaux, ceea ce întărește  importanța evenimentului.

Un alt premiu, de încurajare a talentelor în devenire, va fi atribuit  cineastei germane  Eva Trobisch. O invitație de ultimă oră – comunicată presei ieri dimineață, de fapt în toiul nopții (orele 01,57) – ne-a făcut  cunoscută introducerea în program a unei noi întâlniri, preconizată a se desfășura la etajul al VII-lea al Hotelului Majestic. „Grupul de lux” Kering,  inițiatorul și amfitrionul manifestărilor de la „Women in Motion”,  ne propune  să stăm de vorbă timp de o jumătate de oră (10,45 -11,15) cu Nadine Labaki, președintele  juriului de la Un Certain Regard.   Actriță, scenaristă și regizoare, ea a obținut la ediția din 2018  Premiul juriului (din competiția oficială) pentru filmul „Capharnaum”. Cineasta este un produs „de lux”, am putea spune, al Cannes-ului. În 2004 definitiva proiectul filmului  „Caramel” în cadrul rezidenței de la Cinéfondation, pentru ca în 2007  să o regăsim la Quinzaine…, după care, patru ani mai târziu, în 2011, să fie premiată la  secțiunea Un Certain Regard, al cărei juriu îl conduce acum.   

Dacă e să fim obiectivi până la capăt, fără fandoseli de duzină ori de conjunctură,  ar fi de subliniat  că preocuparea Cannes-ului pentru recunoașterea feminismului filmic este o realitate, și nu de ieri de azi. Genericul ca atare al proiectului – Women in Motion – o confirmă cu prisosință. Alegerea în acest an a unui talent uriaș, incontestabil, cum este chinezoaica Gong Li,   conferă o nouă strălucire, singulară, unui gest omagial la nivel planetar.

Premiul va fi acordat duminică, 19 mai. Cum va fi o zi încărcată,  cu filmul lui Corneliu Porumboiu și cu întâlnirea  cu Alain  Delon, am ales să-l comentăm în avans. Girul acestei îngăduințe ni-l procură chiar numele sărbătoritei – Gong Li.