Canadienii susțin tot mai mult procedura morții asistate medical. Oamenii săraci și fără case pot cere ajutor pentru decesul voluntar

Canadienii susțin tot mai mult procedura morții asistate medical. Oamenii săraci și fără case pot cere ajutor pentru decesul voluntarsursa foto: Arhiva EvZ

Peste un sfert dintre canadieni consideră că oamenii ar trebui să aibă acces la eutanasie din cauza sărăciei, potrivit unui nou sondaj. Canada este considerată cea mai permisivă țară în materie de deces asistat medical sau de eutanasie.

În prezent, legile din Canada permit asistenta medicală în caz de deces voluntar, în cazul unor afecțiuni medicale grave, pe baza unei cereri care să nu fie rezultatul unei presiuni sau influențe externe și acordarea consimțământului în cunoștință de cauză.

Potrivit unui studiu realizat de Research CO, peste un sfert dintre canadieni ar dori o relaxare a regulilor în acest domeniu. Mai mult, 27% dintre cei chestionați consideră că asistența medicală în caz de deces voluntar ar trebui extinsă la persoanele sărace, o cifră care a crescut la 41% în rândul celor cu vârste cuprinse între 18 și 34 de ani.

Un alt procent de 28% dintre cei care au răspuns la întrebări au fost de acord ca asistența să fie oferită pe motiv că oamenii nu au adăpost, 43% pentru boli mintale și 50% pentru că sunt persoane cu handicap.

De când Canada a legalizat eutanasia în 2016, țara a ajuns să aibă cea mai permisivă legislație în domeniu, din lume.

Legea a fost modificată acum doi ani

În 2021, Parlamentul Canadei a promulgat proiectul de lege C-7, o lege radicală privind eutanasia, care a abrogat cerința conform căreia doar cei care suferă de o boală terminală a căror moarte naturală era ”previzibilă în mod rezonabil” puteau solicita acest lucru.

Acum, orice persoană care suferă de o boală sau de un handicap grav, pentru care nu există tratamente medicale, poate folosi în mod liber asistența medicală pentru moartea voluntară.

Prin intermediul programului guvernamental MAID, care include atât sinuciderea asistată, cât și eutanasia, numărul deceselor asistate medical a crescut vertiginos.

Potrivit statisticilor oficiale ale guvernului, în 2021 au existat 12.689 de cereri scrise de MAID, cu 31,3% mai multe decât în 2020, ceea ce a dus la 10.029 decese asistate medical.

Programul MAID este criticat în Canada

Programul MAID a fost criticat pentru că ar fi împins oamenii spre sinucidere asistată, pe motiv de sărăcie sau lipsă de asistență medicală.

Printre povești se numărau două cazuri distincte de femei sărace, care sufereau de afecțiuni cronice și care au solicitat cu succes să își pună capăt vieții.

În altă parte, patru veterani militari canadieni ar fi fost ”presați” să opteze pentru moartea asistată medical de către un asistent social de la Veterans Affairs Canada, în prezent suspendat.

Cel mai recent studiu realizat arată că 73% dintre canadieni sunt mulțumiți de situația din prezent, considerând că există politicile potrivite pentru a permite oamenilor să solicite asistență medicală pentru decesul voluntar.

Cu toate acestea, o minoritate semnificativă dorește ca țara să meargă și mai departe, unul din cinci canadieni (20%), fiind de părere că asistența medicală în aceste cazuri ar trebui să fie întotdeauna permisă, indiferent de cine o solicită, față de 12% care spun că nu ar trebui permisă niciodată, informează Unherd.

Ne puteți urmări și pe Google News