PREMIERĂ. Liga I la fotbal ar putea fi urmărită începând cu sezonul următor şi în afara României.
Campionatul patronat de Mitică Dragomir a stârnit interesul câtorva ţări din Balcani, care vor să retransmită meciuri din această competiţie. Cu ani în urmă, LPF s-a lăudat că o televiziune din Elveţia vrea să cumpere drepturile de televizare ale Ligii I, dar totul nu s-a dovedit a fi altceva decât o mare minciună. „Treaba e serioasă. Avem postul, avem sursa de finanţare. Nu vă pot spune încă despre ce ţară e vorba. Foarte curând vom demara discuţiile cu cei care deţin drepturile Ligii I“, ne-a declarat Florin Ruse, reprezentantul în România al firmei „Sport Five“, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa drepturilor de televizare din Europa.