Fanii Call of Duty, dezamăgiții de ultima versiune a jocului. Val de critici

Fanii Call of Duty, dezamăgiții de ultima versiune a jocului. Val de critici Sursa foto: Facebook

Multiplayer-ul Call of Duty: Modern Warfare 3 a fost lansat în această dimineață la ora 5. Asta după ce jocul în varianta single-player a fost pus în vânzare la începutul acestei săptămâni.

Jocul Call of Duty (COD) a fost lansat pe toate platformele, atât cele de generație curentă, cât și cele mai performante. Jocul este disponibil pe Xbox Series X|S, Xbox One, PS4, PS5 și PC și poate fi achiziționat pentr 69,99 lire sterline.

Call of Duty și-a dezamăgit fanii

Mulți gameri au fost dezamăgiți de costul ridicat al jocului video. Nu puțini au fost cei care au declarat că vor încerca ultima variantă Call of Duty când prețul va mai scădea. Tocmai prețul piperat a generat o serie de recenzii negative pe pagina oficială a producătorului.

Pasionații de gaming au așteptat tot anul lansarea ultimei versiuni COD, iar lansarea de astăzi a fost umbrită de o serie de erori. Platforma Xbox Live a fost afectată de o întrerupere în această dimineață, lăsându-i pe gameri în imposibilitatea de a juca noul joc. Problema a afectat Marea Britanie și Germania, a menționat Microsoft. Iar problemele nu se opresc aici. Jucătorii nu sunt mulțumiți de campania single-player a COD: Modern Warfare.

Ne puteți urmări și pe Google News
Platforma Xbox Live a picat în ziua lansării jocului Call of Duty: Modern warfare

sursă foto: arhiva EvZ

Gamerii au fost înfuriați din cauza descrierii slabe și a misiunilor generice

„Campania Call Of Duty MW III este cea mai proastă campanie pe care am văzut-o vreodată în franciza COD”, și-a exprimat nemulțumirea unul dintre fanii jocului. „Este o rușine! Ar trebui să le fie rușine. Merită cu desăvârșire scorurile slabe din recenzii”, a opinat un alt fan nemulțumit.

Pentru a bombarda cu recenzii negative cel mai recent joc COD au folosit platformele Metacritic și Steam. Review bombing este atunci când fanii acordă online un punctaj negativ unui joc fără să fi jucat jocul. Acest lucru se face pentru a descuraja oamenii să cumpere produsul și de a arăta dezvoltatorilor că sunt nemulțumiți.

Call of Duty și-a împărțit fanii în pro și contra

Fanii Call of Duty sunt divizați în ziua lansării la nivel mondial a jocului Modern. În timp ce unii l-au catalogat cel mai prost COD din istorie, alții l-au numit extraordinar. Jucătorii Xbox întâmpină probleme. Peste 500 de utilizatori au raportat probleme cu serverele și probleme de conectare pe DownDetector. Este unul dintre cele mai mai căutate jocuri de pe planetă și care se lansează pe mai multe platforme, potrivit The Sun.