Calendar creștin ortodox, 3 februarie. Sfântul și Dreptul Simeon și Sfânta Prorociță Ana

Calendar creștin ortodox, 3 februarie. Sfântul și Dreptul Simeon și Sfânta Prorociță AnaSursa: doxologia.ro
Din cuprinsul articolului

În fiecare an, la data de 3 februarie 2022, Biserica Ortodoxă îi sărbătorește pe Sfântul și Dreptul Simeon și pe Sfânta Prorociță Ana. Sfântul şi Dreptul Simeon face parte din cei 70 de înţelepţi care au tradus din limba ebraică în limba greacă Vechiul Testament.

Sfântul şi Dreptul Simeon este unul dintre cei 70 de înţelepţi care au tradus din limba ebraică în limba greacă Vechiul Testament, la porunca regelui Ptolemeu al Egiptului.

Când au ajuns cu tâlcuirea la capitolul al VII-lea, versetul 14 din cartea Proorocului Isaia, unde scrie „Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuil”, bătrânul Simeon s-a îndoit în inima să. El și-a zis că nu este cu putinţă ca o fecioară să nască neştiind de bărbat. Astfel că, luând cuţitul, a vrut să şteargă aceste cuvinte.

În clipa aceea a fost oprit de îngerul Domnului care i-a spus:

„Nu fi necredincios în cele scrise, a căror împlinire tu însuţi o vei vedea, pentru că nu vei vedea moartea până ce nu vei vedea pe Cel ce Se va naşte din Curata Fecioară, Hristos Domnul”.

Dreptul Simeon și Proorocița Ana

Dreptul Simeon și Proorocița Ana a fost făgăduinţa despre care scrie Sfântul Evanghelist Luca:

„Şi era făgăduit lui de la Duhul Sfânt să nu vadă moartea, până ce va vedea pe Hristosul Domnului!” (Luca II, 26).

sursa: ziarullumina.ro

Pruncul Iisus a fost adus la templu din Ierusalim de Fecioara Maria şi Dreptul Iosif, după obiceiul Legii vechi.

Atunci Sfântul Simeon, îndemnat de Duhul Sfânt, a luat în mâini pe Domnul şi a zis:

„Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta“.

Tradiţia arata Simeon s-a stins din viață la vârsta de 360 de ani. Sfintele sale moaşte au fost aduse în Constantinopol în vremea împăratului Iustin cel Mic (565-578). Sunt puse în Biserica Halcopratiei.

Sfânta Proorociţă Ana a fost fata lui Fanuil din neamul lui Asir. Băiatul s-a stins din viață la 7 ani. Ana a rămas la Templu toată viaţa, stăruind în post şi rugăciune, slujind lui Dumnezeu ziua şi noaptea.

Calendarul ortodox pentru luna februarie 2022:

1 M Sfântul Mucenic Trifon
2 M † Întâmpinarea Domnului Dezlegare la peste (cruce roşie)
3 J Sfântul și Dreptul Simeon și Sfânta Prorocita Ana
4 V Sfântul Isidor Pelusiotul Post
5 S Sfânta Muceniță Agata
6 D Sfinții Varsanufie cel Mare; Ioan Profetul, Vucol și Fotie- Ap. II Corinteni VI, 16-18VII, 1Ev. Matei XV, 21-28glas 8, voscr. 11
7 L Sfântul Partenie, episcopul Lampsacului
8 M Sfântul Teodor Stratilat; Sfântul Proroc Zaharia
9 M Sfântul Mucenic Nichifor Post
10 J † Sfântul Haralambie
11 V Sfântul Mucenic Vlăsie; Sfânta Teodora împărăteasă Post
12 S Sfântul Meletie, Arhiepiscopul Antiohiei
13 D Sfântul Cuvios Martinian; Sfinții Apostoli Acvila și Priscila; Sfântul Ierarh Evloghie- Ap. II Timotei III, 10-15Ev. Luca XVIII, 10-14glas 1, voscr. 1
14 L Sfinții Cuvioși Auxentiu, Maron și Avraam
15 M Sfântul Apostol Onisim
16 M Sfinții Mucenici Pamfil și Valentin Harti
17 J Sfântul Mucenic Teodor Tiron
18 V Sfântul Leon, Papa al Romei Harți
19 S Sfinții Apostoli Arhip, Filimon și soția sa, Apfia
20 D Sfântul Leon, episcopul Cătăniei- Ap. I Corinteni VI, 12-20Ev. Luca XV, 11-32glas 2, voscr. 2
21 L Sfântul Eustatie și Sfântul Timotei; Începutul Triodului
22 M Aflarea moaștelor sfinților mucenici din Evghenia
23 M Policarp, sfântul născut în temniță Post
24 J † Întâia și a doua aflare a capului Sfântului Proroc Ioan Botezatorul
25 V Sfântul Tarasie Post
26 S Sfântul Porfirie
27 D Sfântul Procopie Decapolitul; Sfântul Talaleu- Ap. I Corinteni VIII, 8-13IX, 1-2Ev. Matei XXV, 31-46glas 3, voscr. 3
28 L Sfinții Cuvioși Ioan Casian și Ghermăn; Sfântul Cuvios Vasile Mărturisitorul Dezlegare la oua, lapte, brânză