Bute, aproape de titlul IBF

Bute, aproape de titlul IBF

Lucian Bute este la un pas sa rescrie istoria boxului profesionist din Romania, dupa ce a devenit challenger oficial la titlul mondial al categoriei semimijlocii, versiunea IBF.

Romanul legitimat la Interbox l-a invins la puncte, sambata dimineata, la Montreal, pe australianul de origine cameruneza Sakio Bika, obtinand al 20-lea succes al carierei, din tot atatea dispute. Neinvins la profesionisti, Bute (27 de ani) va lupta, in toamna, pentru centura cu diamante, impotriva columbianului Alejandro Berrio, campionul mondial „en-titre”.

„Nu mi-am propus sa-l fac KO pe Bika, desi am fost aproape de cateva ori. Am vrut doar sa castig lupta si sa ajung sa ma bat pentru titlul mondial. In toamna, vreau sa aduc centura IBF in Romania”, a spus Bute, pe care arbitrii l-au vazut, in unanimitate, invingator.

Cum si Adrian Diaconu, colegul si prietenul lui Bute de la Interbox, urmeaza sa-l infrunte pe americanul Chad Dawson, pentru titlul suprem al semigreilor, versiunea WBC, exista negocieri pentru ca luptele celor doi sa se dispute intr-o gala comuna, organizata la Bucuresti. Costurile unui astfel de eveniment ar depasi suma de 1,5 milioane de euro.

„Exista niste intentii in acest sens, dar este foarte greu sa se materializeze. In Romania este imposibil sa faci profitabila o astfel de gala, asa ca singura varianta viabila ar fi implicarea guvernului”, ne-a declarat Rudel Obreja, presedintele Federatiei Romane de Box.

Ne puteți urmări și pe Google News