Începând de azi, vecinii bulgari care vor să devină şoferi vor fi supravegheaţi video la examenul pentru obţinerea permisului de conducere, relatează AFP.
15.000 de permise sunt eliberate ilegal în această ţară, susţin autorităţile. Măsura, anunţată încă de anul trecut, a fost luată pentru a elimina corupţia din şcolile de şoferi, dar şi pentru a reduce numărul de accidente rutiere, spune ministrul bulgar al Transporturilor, Alexandar Tsvetkov. Peste o mie de oameni mor anual în Bulgaria în accidente rutiere. Camerele de filmat sunt montate de agenţii de la rutieră în maşinile în care sunt examinaţi viitorii şoferi. În plus, 50 de săli unde se ţine proba scrisă au fost dotate deja cu astfel de camere. Şpagă pentru obţinerea permisului auto Jurnaliştii bulgari au reuşit să demonstreze anul trecut că poţi să te alegi cu permis de conducere chiar dacă nu urmezi cursurile unei şcoli de şoferi. Cu 160 de euro, un jurnalist sub acoperire şi-a luat permis fără să urce vreodată la volan. Iar cu aproape 300 de euro ajungi şofer de autobuz peste noapte.