Bolnavii în stadii terminale vor putea fi îngrijiți într-un nou centru din București

Bolnavii în stadii terminale vor putea fi îngrijiți într-un nou centru din București

O nouă unitate de îngrijiri paliative pentru persoanele suferinde de boli incurabile, aflați în stadii terminale, va fi deschisă în București. Oficialii preconizează că pacienții vor putea beneficia de serviciile oferite începând cu 2013.

Doar 5% din copiii și adulții cu boli incurabile din București primesc îngrijiri paliative (tratamentul durerii şi a celorlalte simptome asociate boli incurabile de care suferă, suport psiho-emoţional, social şi spiritual), însă bazele unei noi unități vor fi puse la sfârșitul acestui an în sectorul 2 din București. „Unitatea va fi construită în sectorul 2 al Capitalei, însă va deservi tot Bucureștiul. La sfârșitul acestui an sau la începutul anului viitor va începe construcția propriu-zisă, care va dura 18 luni. Din iunie 2013 ne așteptăm să putem primi pacienți”, explică Daniel Bujorean, PR Hospice Casa Spetanței București. Serviciile oferite se vor îndrepta cu precădere spre adulții bolnavi de cancer, dar și spre copiii „condamnați” la moarte. 12.000 de beneficiari În acest moment, Fundația Hospice „Casa Speranței” oferă gratuit servicii de îngrijiri paliative doar în județele București și Brașov. Până în prezent au beneficiat de serviciile fundației peste 12.000 de pacienti adulți cu boli oncologice și copii bolnavi de cancer, leucemii și distrofii neuromusculare.