Fata, pe care o luasem de nevastă în anul VI de medicină, a stat lângă mine fix cât a avut nevoie să-şi termine stagiatura, rezidenţiatul, să devină medic specialist şi să ajungă ditamai doctoriţa. După divorţ am fost suficient de tâmpit să o ajut să-şi renoveze garsoniera – al cărei avans îl plătise cu banii mei deveniţi ai ei – şi să-i mai car şi mobila. Mă ştiţi cum sunt, băiat galant. Timpul meu cotidian era împărţit în trei perioade distincte: slujba la EVZ, câteva ore de somn şi principala activitate, gambling-ul. Practic, îmi triplam veniturile din banii pe care îi câştigam, cu o constanţă uimitoare, prin cazinouri, la BlackJack. De unde se verifică vorba că dacă n-ai noroc în amor, te poţi pricopsi cu lovele. Mă ştiau aproape toţi crupierii pe nume.

O ofertă de nerefuzat

Numa’ că m-a mâncat în fund, ca pe Zambilica, şi am încropit o legătură irefutabilă cu un fost amor din tinereţe. De atunci au început să-mi scadă veniturile până ce am ajuns să trăiesc doar din leafa de la ziar. Nasol. Unde mai pui că femeii – una de bună credinţă şi pe deasupra şi bine ancorată financiar – i se puse pata că so iau acasă. să mi-o fac mireasă. Şi io nu şi nu, că-i mai bine, aşa, cu regulări neregulate. Nu mai ştia, sărăcuţa, ce să facă şi să-mi dreagă, ca s-o duc la starea civilă. Aşa că s-a gândit ea să mă cumpere, cumva. Drept pentru care, a venit într-o dimineaţă, val-vârtej, şi mi-a stricat mahmureala cu o ofertă de nerefuzat. Tocmai, cumpărase două bilete pentru Las Vegas şi îmi dădea şi banii de viză, că io mai aveam exact de ţigări. În fo patru zile eram în Vegas. Îmi speculase slăbiciunea la marele fix. Atât doar că ea plecase cu treabă în America înaintea mea şi io am ajuns pe McCarran International Airport înaintea ei. Aveam cazarea la Stratosphere, cea mai înaltă clădire din vestul SUA. Numai că aveam în buzunar doar 65 de dolari. Cinci i-am dat pe un shuttle care m-a lăsat în faţa hotelului şi zece pe o votcă la un bar. Apoi, mi-a venit geniala idee să o aştept într-un mod productiv. La o masă de BlackJack. În fo cinci ore, cât a întârziat, am făcut din 50 de dolari fo 800. O fi BJ-ul sport naţional în America, dar tare prost îl joacă.

What happens in Vegas stays in Vegas!

În următoarele două zile am triplat suma obţinută în prima seară. Fusei la concert, la Santana, la Hard Rock Hotel. Într-un club, pe scaun. Cu votca în faţă. Am plătit, din câştigul meu, fo 250 de parai numai pe bilete. Mă dădui în tot felul de tiribombe, am mâncat în celebrul Du Pars, poate cea mai veche cârciumă din Las Vegas şi am luat un american breakfast în faimosul Pepermill. După două zile, aspiranta la numele meu de familie a trebuit să plece şi m-a lăsat singur o noapte. Dar ce s-a întâmplat cu mine, în aceea noapte, în Las Vegas va rămâne în Las Vegas.

Hilton sau o conservă de fasole?

Cert e că m-am întors acasă cu ceva lovele bune pe care am avut grijă să le pierd, în exact ziua repatrierii, la cazinoul de la Hilton. Cum aşa? Să vezi cum e viaţa asta… Cu câteva luni în urmă făcusem un reportăjel cu nişte şoferi de la RATB. Io cam uitasem de el. Ajuns pe Otopeni, mi-am zis că nu e cazul să dau mai mult decât face unui bandit de taximetrist şi să merg acasă cu Expresul 783. Îl întreb pe şofer de unde iau bilet şi ăla se luminează la faţă: Domnu’ Mihnea nu mă recunoaşteţi? Sunt io, Maţe!”. Maţe era unul din personajele mele. M-a dus pe gratis până la Victoriei, de unde am luat metroul şi am ajuns acasă, la Obor. Unde mă aştepta, fidelă, o conservă de fasole cu costiţă afumată. Când am văzut-o, să mă ia depresia din nou. Aşa că m-am schimbat, am luat bănuţii câştigaţi în America şi m-am cărat la Hilton, că la cazinou băutura şi haleala sunt moca, dacă joci. În patru ore, m-am curăţat de fo 2000 de dolari. Cred că a fost cea mai scumpă cină din viaţa mea. De atunci n-am mai fost în State, iar viza mai e valabilă doi ani. Curtezana mea s-a lăsat păgubaşă în scurt timp. Conserva aia de fasole o mai am şi acum. Cre’ că expiră anu’ ăsta.