Social
Biserica scufundată într-un lac toxic. Satul românesc dispărut care a devenit atracție pentru turiști
Satul Geamăna. Sursă foto: Captură video
Din cuprinsul articolului
În Munții Apuseni, la poalele Roșiei Poieni, există un loc care a devenit simbolul tăcut al sacrificiului făcut în numele progresului industrial. Se numește Geamăna, un sat care a fost înghițit treptat de un lac toxic format din reziduurile miniere rezultate în urma exploatării de cupru. În mijlocul acestei întinderi de apă portocalie, singurul semn că acolo a existat cândva viață este turla unei biserici care pare că se ridică din adâncuri.
Biserica scufundată într-un lac toxic
În 1978, autoritățile comuniste au decis transformarea văii Geămănei într-un iaz de decantare pentru sterilul provenit de la mina de cupru de la Roșia Poieni — o exploatare considerată atunci una dintre cele mai mari din Europa. Potrivit datelor publicate de 3seaseurope.com, peste o mie de locuitori și aproape patru sute de familii au fost obligate să-și părăsească gospodăriile, sub promisiunea că vor fi relocați în alte sate.
Pentru oamenii din Geamăna, „mutarea” a însemnat pierderea definitivă a caselor, a livezilor și a pământului moștenit de generații. În câțiva ani, totul a fost acoperit de sterilul adus din mină — un amestec dens, gri-roșiatic, care a transformat valea într-un lac artificial.
Satul Geamăna. Sursă foto: Captură video
Frumusețea care ascunde o tragedie
Iazul de decantare continuă să se extindă și astăzi, la aproape jumătate de secol de la primele evacuări. Nivelul apei crește anual cu aproximativ un metru, acoperind constant urmele fostului sat. Sub straturile de nămol se află casele, școala, cimitirul și biserica din piatră — toate înghițite treptat de lacul toxic.
Privit de la distanță, locul pare de o frumusețe ireală. Culorile intense, reflexiile cerului și liniștea care plutește peste ape creează o imagine desprinsă dintr-o pictură. Dar frumusețea e înșelătoare: lacul e plin de reziduuri industriale provenite din procesarea cuprului, iar solul din jur este steril. Fotografi și jurnaliști din întreaga lume au venit aici să surprindă contrastul dintre poezie și tragedie, numind Geamăna „Pompeiul românesc”.
O lume care refuză să moară
Astăzi, doar câteva zeci de oameni mai trăiesc pe dealurile din jurul lacului. Cei mai mulți sunt vârstnici care nu au vrut să-și părăsească locul natal, chiar dacă biserica lor a fost înghițită de ape. Turla care se mai zărește deasupra lacului a devenit pentru ei un simbol al memoriei, o dovadă că spiritul satului nu s-a stins.
Ei spun că liniștea locului are un sunet propriu: vântul care trece peste apă și ecoul clopotelor care nu mai bat de zeci de ani. Pentru acești oameni, Geamăna nu este un sat pierdut, ci o amintire care respiră în tăcere, sub straturile colorate de steril.
